Urmaresc cand timpul imi permite si subiectele sunt interesante o emisiune la TVR international (preluata de la TVR Cultural) numita arta.ro. Pastrand proportiile este un fel de ‘Metropolis’ ca la ARTE pentru cine stie despre ce vorbesc, cu o tema principala (artist roman din varii domenii, precedenta emisiune a fost despre Dinu Lipatti) si organizata in segmente care prezinta tema din diferite perspective.
Saptamana asta avand timp si subiectul interesandu-ma am urmarit emisiunea care in mare parte i-a fost dedicata lui Marcel Iancu. Principalul vorbitor a fost prof. dr. arh. Sorin Vasilescu, nume probabil familiar in lumea arhitecturii romanesti pe care marturisesc ca nu il cunoasteam pana acum. Sorin Vasilescu a vorbit destul de in detaliu despre activitatea lui Marcel Iancu ca arhitect si a facut-o in mod destul de competent dupa cate ma pricep eu. A fost subliniata scoala sa temeinica, sincronismul cu curentele dominante ale arhitecturii vremii si s-a argumentat rolul sau in evolutia arhitecturii romanesti interbelice si faptul ca este arhitectul roman cel mai cunoscut pe plan international din acea perioada. Despre activitatea de artist plastic Sorin Vasilescu a vorbit mai putin si mai superficial, iarasi dupa aprecierea mea.
Mi-a atras atentia insa modul de exprimare relativ la biografia artistului, incepand cu momentul in care l-a descris pe Iancu apartinand unui grup de artisti din cultura romana care au imbratisat modernismul (opus traditionalismului) si care erau de origine ‘alogeni’. Am asteptat cu sufletul la gura sa aflu ce fel de alogen a fost Marcel Iancu, dar cuvantul e…u nu a fost mentionat in toata emisiunea nici de Sorin Vasilescu, si nici in textele segmentelor care nu i-au apartinut. Spre sfarsit Sorin Vasilescu a mai mentionat ca soarta operei lui Iancu a fost sa fie clasificata ca ‘arta degenerata’ asa cum s-a intamplat si in al treilea Reich cu multi artisti persecutati de nazisti pentru originea lor … alogena! Despre cauzele plecarii sale din Romania s-a spus ca ele s-au datorat intensificarii activitatilor ‘miscarilor extremiste’ fara a mentiona despre ce miscare este vorba. Iar activitatea sa ca artist plastic si creator de scoala de pictura in Israel, este mentionata pe scurt ca o contributie la dezvoltarea complexei si pline de conflicte de tot felul culturi … israelite.
Numarul 43 al Romaniei Literare contine cateva articole care se refera la personalitatea controversata a celui care a fost Adrian Paunescu. Eu ca intotdeauna cand deschid un nou numar al Romaniei Literare am inceput lectura cu rubrica de carte straina a Feliciei Antip – obicei vechi pe care mi l-am insusit inca din anii ‘70, cand aparea prima serie (desigur, doar tiparita pe acea vreme) a acestei rubrici. Ea se ocupa de aceasta data de cartea Le lièvre de Patagonie – Mémoires (Iepurele din Patagonia – Memorii) a lui Claude Lanzmann, autorul filmului documentar ‘Shoah’, o colectie de texte autobiografice imbinate cu note despre lecturi si filme. Cred ca este o lectura potrivita si cititorilor site-ului nostru.
De pe portalul www.liternet.ro mi-au atras atentia in aceasta saptamana cronica lui Daniel Cristea Enache – unul dintre criticii pe care ii apreciez pentru cronicile lor si pentru dialogurile cu scriitori de la TVR Cultural si TVR International – la ‘Intoarcerea huliganului’ a lui Norman Manea, carte pe care am citit-o si am scris si eu despre ea.
Andrei Bragu scrie la rubrica de cronica de film despre ultimul film cu Harry Potter si este interesant de comparat opiniile sale cu opiniile colegilor mei de redactie.
In fine, Edith Lazar mentioneaza o expozitie de fotografii ‘Maramures 1916’ deschisa la Cluj-Napoca, pe care, daca m-as afla in curand in orasul ardelean, sigur m-as duce sa o vizitez.
(Dan)
„Pitbull” (Mihnea Columbeanu) musca agresiv din albumina Oului de Cuc, saliveaza abundent pe ramasitele care ii scapa din coltii ascutiti, ramasite din care, generos, ne ofera in final, cu „marinimie”: „Dar, pentru că nimeni nu e perfect, „Oul de cuc” are şi el o calitate – ba chiar două, şi încă importante: pe Andi Vasluianu şi Bogdan Dumitrache, în rolurile principale. Spuneam cu un prilej (cred că vorbind despre interpreţii din „Eva” lui Adrian Popovici), că există două feluri de actori buni: ăia care pot să joace şi prost, când nimeresc pe mâna unor ageamii, şi cei pur şi simplu incapabili să se prostească – aşa cum se spunea pe vremuri despre Toma Caragiu: e genial şi dacă-l pui să-ţi citească mersul trenurilor. Poate că e încă devreme ca să-i declarăm „geniali” pe Andi şi Boogie, dar cu prestaţiile de aici au dovedit încă o dată că, indiferent cine le-ar da „motor”, sunt doi actori imbatabili”.
Magnetique-collection este blogul Atelierului de creatie si executie vestimentara „Magnetique”, firma construita de un grup de tineri talentati si sufletisti, Olga & Ruxandra, Lucia, Andra, Oana, Ami si Cornel. Iata ce ne transmit EI despre EI: „MAGNETIQUE este un atelier de creatie si executie vestimentara, unde gasiti idei si creatii personalizate pentru fiecare dintre voi, indiferent de varsta sau silueta 🙂 Echipa noastra creeaza, croieste, asambleaza, deseneaza sau emite idei geniale 🙂 chiar si pe la 12 noaptea, asa ca va asteptam la orice ora va permiteti sau va doriti, cu un telefon in prealabil. Incepand cu 1 Decembrie 2010, va invitam sa ne vizitati la showroom-ul din zona Piata Romana (Bd. Lascar Catargiu), unde lansam colectiile de sarbatori si multe surprize!! Magnetique Lace – tinute de seara; Magnetique Casual – tinute de zi; Magnetique Kids – tinute si jucarii pentru pitici 🙂 Deveniti prietenii nostri si pe Facebook, id Magnetique Collection!”
In concluzie, merita sa priviti colectia de tinute superbe dedicate serilor si noptilor de sarbatoare care se apropie la acest sfarsit de an 2010 si inceput – de mai bun 2011!
(Delia)
O recenzie interesanta gasim in aceasta saptamana la Liviu, despre cartea lui Kazuo Ishiguro-Never let me go (Sa nu ma parasesti). El o considera o carte absolut surprinzatoare: „Mare parte din text am simţit că citesc o carte englezească, aşa cum bine am mai găsit şi pe la Ian McEwan: atmosferă, construcţie şi un oarecare mod de interacţiune al personajelor. Aproape de sfârşit însă, atunci când un singur cuvânt este capabil să dea o interpretare completă întregii cărţi, rămâi bulversat şi trebuie să fii de acord că ai în mâini ceva mai mult, că ai o poveste aproape genială.”
Marele regizor Stanley Kubrick a avut mai multe proiecte interesante in afara filmelor deja consacrate. Unul dintre acestea este un scenariu aproape necunoscut, pe care ni-l dezvaluie Marele Ecran si anume un film proiectat, o epopee despre Napoleon si despre anii Imperiului sau. O productie monumentala care, amanunt inedit, ar fi putut implica si Romania, care a trimis o oferta foarte buna (ca pret!) pentru asigurarea figurantilor acestui proiect. Cititi mai multe detalii in articolul lui Richie.
Mihaela Ursa ne propune un roman care poate fi situat cu usurinta pe podiumul locului intai drept cel mai bun roman romanesc al anului 2010: „Radacina de bucsau”, de O. Nimigean: „Rădăcină de bucsau rămâne să figureze cu siguranţă în inventarele viitoare ale „celor mai bune romane româneşti”, dar însemnătatea apariţiei sale depăşeşte particularul reuşitei individuale. Romanul lui O. Nimigean confirmă o revenire a prozei româneşti la romanul de personaj şi soluţionează cinematografic impasul reprezentării relaţiei fiului cu mama – temută probă de foc a artistului contemporan refractar la gama patetic-psihanalitică”.
(Jovi)
1 comment