Cristian Patrascanoiu scrie la LaPunkt despre al doilea roman al Martei Petreu, ‘Supa de la miezul noptii’, aparut la Polirom: ‘”Supa de la miezul nopții” nu este un roman ușor de citit. E un text în care nu se intră ușor, o carte densă, uneori chiar dificilă – pentru că e destul de solicitantă. Dar, dincolo de aceasta, și mult mai important de fapt, este o carte care dăruiește mult cuiva care face un efort de lectură așa cum romanul îl merită: răsplata este, aș zice, pe măsura efortului. Una peste alta: o carte foarte puternică, bine ținută sub control de către autoarea ei – iată, nu doar o excelentă eseistă, nu numai o poetă remarcabilă, ci și o foarte foarte bună prozatoate. Pentru mine, atectiv-intelectual: una dintre bucuriile de lectură ale ultimelor săptămâni. Dar, cum spuneam, nu chiar de la primele pagini.’
Romanul ‘Dincolo de portocali’ al Ioanei Baldea Constantinescu, aparut la editura Humanitas este recenzat la Postmodern de Adriana Gionea: ‘Ai impresia, citind acest roman, că poveştile sunt precum liniile suprapuse ameţitor în dantelăria hipnotică, întinsă la infinit, de pe zidurile unui palat maur, precum Alhambra. Sunt nişte poveşti ce te pot năuci atunci când sunt anulate graniţele ce ţin de spaţiu şi timp. Fără ezitare, te abandonezi în vârtejul lor. Îţi dai voie să uiti de convenţiile unei poveşti clare, după cum îşi dă voie să uite de el orice adept al ordinii când zăreşte fascinanta dezordine orientală simbolizată de abundenţa formelor şerpuitoare, ce se încâlcesc senzual în arabescurile unui palat exotic.’
‘Intervenția’ lui Dinu Guțu aparuta la Polirom este recenzata de Sever Gulea pe Libris Blog: ‘Remarcabil când vine vorba să reconstruiască experiența oralității din grupuri, să schițeze tipologiile României contemporane, în registru ușor caricatural, Dinu Guțu oferă un roman savuros în care viața autentică pare să-și facă simțită prezența în cele mai detestate și marginale zone, mai ales atunci când e pusă față în față cu respectabilitatea ipocrită și sclifosită a middle-classului bucureștean.’
Cartea lui Robert Levy ‘Gloria şi decăderea Anei Pauker’ aparuta la Polirom a starnit interes si dezbateri aprinse in blogosfera. O recenzie recenta este cea a lui Wilkins Micawber de la ‘Ce am mai citit’: ‘Travaliul depus de istoricul american e imens şi se desfăşoară pe două fronturi implicite. E vorba, mai întâi, de consemnarea necesară a detaliului biografic dintr-o multitudine de surse, foarte adesea declaraţii ale contemporanilor, ce transformă textul într-o polifonie complicată, cu numeroase note de subsol. în al doilea rând, autorul, decis parcă să nu lase nicio pietricică la locul ei, se luptă cu stereotipurile şi credinţele comune care o înconjoară până azi pe cea care a fost numită, la vremea apogeului de la finalul anilor 1940, „cea mai puternică femeie din lume”.’
(Dan)
Cam în același timp cu mine (dar eu am scris doar pe Facebook), Anca Zaharia publică pe blogul Serial Readers un articol despre felul în care reacționează scriitorii români contemporani la criticile asupra cărților lor publicate pe bloguri: ”Ce vreau să spun e așa: dacă omul a văzut cuvintele și le-a citit, unul după altul, dacă ideea de bază e „o navă spațială care transportă nuci de cocos pe planeta Mucilagia” și cititorul a înțeles că e vorba fix despre „o navă spațială care transportă nuci de cocos pe planeta Mucilagia”, dar găsește chichițe care-l calcă pe nervi, probleme ale narațiunii, rupturi grave de logică și sictir pentru limba în care e scrisă cartea, atunci să taci naibii. Să bagi informația la cap, să te folosești de ea (și aici, din nou, ai opțiunea de a asculta sau nu de aceste critici, deși ești bou cu coroniță dacă ți se reproșează utilizarea limbii și tu tot pe-a ta o ții cu greșelile care te facă rebel?). Să nu te apuci să îi explici ce a citit. Să nu îl insulți luându-te de părul lui mov sau de ce a postat acum paișpe ani despre pinguinii care dansează la bară. Să nu te iei de neamuri, religii și altele. Să nu hiper-supra-explici. Să nu confunzi, totuși, răuvoitorii cu pricepuții într-ale cititului, și să răspunzi fiecăruia cu modestie, dar după cum merită fiecare. Să înțelegi că opera lansată în lume își duce singură viața mai departe, trăiește sau moare, în funcție de cum ai echipat-o pentru viitor, dar că nu mai este treaba ta să urechezi fiecare copil de la grădiniță care se ia de ea în pauze pentru că-i momâie.”
Erau probleme cu drepturile de autor încă de pe vremea lui Caragiale, după cum aflăm dintr-un articol publicat pe Scena9.ro: ”Se împlinesc 166 de ani de la nașterea lui I. L. Caragiale. Cu ocazia asta, am aruncat un ochi pe corespondența lui și-am aflat că și el avea probleme cu drepturile de autor, în ultimii ani de viață, trăiți la Berlin. Norocul lui era că, probabil, intra sub plafon și nu trebuia să-și bată capul cu formularul 600. În 1907, cu cinci ani înainte de-a muri, scriitorul îi trimitea publicistului Steuerman-Rodion două scrisori în care se plângea de neplata unor piese puse în scenă la Iași și cerea să i se trimită prin poștă icre tescuite și măsline ca plată pentru o cronică. Scrisorile apar în volumele de corespondență publicate de Fundația Națională pentru Știință și Arta în 2011.”
Constantin Piștea scrie pe blogul său despre ”Cele trei fiice ale Evei”, de Elif Shafak: ”Shafak reuşeşte să vorbească într-o singură carte şi despre dragoste, şi despre terorism. Şi despre credinţă, dar şi despre îndoială. Şi despre fanatism, dar şi despre toleranţă. Peri, Shirin şi Mona, puse să locuiască împreună, dau expresie frământărilor pe care orice om le are, la un moment dat, în legătură cu religia. Convieţuirea lor nu este deloc simplă, mai ales că perioada Oxford cuprinde anii 2000-2001, când atacurile teroriste revendicate de grupările islamiste au schimbat lumea. Tind să cred că Peri, fără Oxford, ar fi putut cădea în cea de-a doua categorie feminină despre care a scris Elif Shafak aici. Aşa, Peri este expresia unei personalităţi puternice, care poate înfrunta chiar şi un bărbat cu o imagine solidă în ochii celorlalţi şi care, mai important de atât, poate acum să-şi filtreze, cu maturitate şi echilibru, amintirile mai mult sau mai puţin plăcute.”
Gabriel scrie pe Nopți și zile despre cărțile pe care le-a citit în luna ianuarie 2018. Printre ele, Viața măruntă, de Hanya Yanigihara: ”700 de pagini scrise mic, pline de senzații tari menite a stârni emoții intense în mintea cetitorului. pe undeva este un soi de telenovelă. scrisă. și citită. la început mi-a adus aminte de frumosul roman the beatles, al lui lars christensen. 4 studenți în new york, roman despre maturizare, prietenie– cam astea-s unele din teme, într-adevăr. dar nu după multe pagini unul din cei 4 se impune ca personaj principal. extrem de chinuitul jude, despre a cărui copilărie vom afla treptat, de-a lungul cărții. acum o să dau spoilere nenumărate! copil abandonat la naștere, crescut la mănăstire, unde este abuzat sexual și bătut. fuge cu un frate luke, singurul care se purta omenește cu el, dar care odată ajunși în libertate îl pune să se prostitueze (jude avea vreo 10 ani pe atunci) și îl abuzează și el la rându-i. intră mascații peste ei într-o bună zi, luke se sinucide, jude e încredințat unui cămin de copii unde este abuzat sexual și bătut. fuge de acolo (era deja teenager) și se prostitueaza benevol, apoi ajunge prizonierul unui dement, dr traylor, care, previzibil, îl abuzează sexual și îl bate, în plus îl calcă și cu mașina. după toate astea jude reușește totuși să urmeze studii înalte, își face niște foarte buni prieteni, ajunge avocat bogat, dar anii copilăriei nu au cum să fie uitați, traumele psihice și fizice sunt cumplite. nu mai insistăm cu spoilere. 4 stele goodreads, un mare deget îndreptat în jos. cartea e prea lungă și prea tear-jerker. plus- o chestie care m-a iritat îndeosebi- lipsesc cu desăvârșire reperele temporale. acțiunea se întinde pe vreo 40+ de ani.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi.
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Regele se-nclină și ucide”, de Herta Muller
–”Mici focuri pretutindeni”, de Celeste Ng
–”Patrioții”, de Sana Krasikov
–”Zeppelin”, de Adrian G. Romila
–Fragment din ”Regele se-nclină și ucide”, de Herta Muller
