In ‘Dilema Veche’ Matei Martin se ocupa de festivalul de la Cannes al carui palmares a fost anuntat acum o saptamana. Inevitabil in centrul atentiei se afla nu numai filmele si premiile ci si scandalul anului declansat de declaratiile teribiliste ale regizorului Lars von Trier: ‘N-a fost tocmai un an bun la Cannes, dar a fost, cu siguranţă, o ediţie interesantă – scriu ziarele franceze. Cel mai important festival de film european s-a încheiat duminica trecută iar criticii, ocupaţi pînă mai ieri cu dimensiunea cotidiană, evenimenţială, trag acum linia şi fac bilanţul. Ce a fost bine? În primul rînd, filmele, apoi atmosfera şi scandalul stîrnit de Lars von Trier. Ce n-a ieşit? Palmaresul (prea ecumenic, prea împăciuitor), direcţia americană a premiilor (în Franţa e aproape un delict), absenţa angajamentului social şi politic al artiştilor, altădată foarte vizibil; şi acelaşi scandal cu Lars von Trier în chip de erou principal. Anul şi scandalul e deja aproape o deviză pe Croazetă. Dar, de data asta, a fost prea de tot. Marele regizor danez a spus, în timpul conferinţei de presă de după proiecţia celui mai recent film al său, Melancholia, că-l simpatizează pe Hitler, explicînd – nici mai mult, nici mai puţin – că îl înţelege. Comentariile erau un răspuns la nişte întrebări cu privire la originile sale germane, pe care le-a descoperit în 1989, după moartea mamei sale. Ele veneau însă în continuarea unor afirmaţii recente dintr-o revistă daneză cu privire la „gustul său pentru estetica nazistă”.Declaraţia a picat prost pentru toată lumea şi presa internaţională a preluat imediat – cu inevitabilele trunchieri – ştirea că Lars von Trier e nazist. S-a interpretat mult şi s-a scurtat enorm, dar, una peste alta, a zis-o şi singur. Speriaţi de posibilele urmări ale declaraţiei lui von Trier, organizatorii festivalului au reacţionat declarîndu-l persona non grata.’
Tot despre a 64-a editie a festivalului de la Cannes scrie si Laurentiu Bratan in ‘Revista 22’, dar cu mai mult accent pe palmares: ‘The Tree of Life, al lui Terrence Malick, a fost unul dintre cele mai aşteptate filme din festival. Regizorul lui The Thin Red Line (1998) şi al lui The New World (2005) revine cu o poveste încărcată (chiar copleşită) cu imagini-simbol. Creaţionism, extaz în faţa lumii şi a universului, imagini extrem de frumoase şi pline de poezie pigmentează povestea unei copilării şi adolescenţe a doi băieţi din sudul Statelor Unite, într-un mediu foarte puritan, dominat de autoritatea dictatorială a tatălui. Inserturile poetice îşi au rolul şi farmecul lor, fără îndoială, dar, atunci când se întind pe zeci de minute, ele sufocă pur şi simplu povestea cu un exces de interludii metaforice. Din păcate, aşa se întâmplă în The Tree of Life, iar ceea ce ar fi trebuit să fie sare şi piper într-un film contemplativ, plin de poezie şi sensibilitate, devine prea sărat şi prea iute pentru a mai fi digerat. Cu toate astea, juriul (prezidat de Robert De Niro) a decis să-i acorde Palme d´Or.’
Web site-ul ‘Obervatorului Cultural’ dedica mai multe articole targului international de carte Bookest 2011 si ofera în format pdf Suplimentul dedicat Bookfest, apărut în revista Observator cultural, nr. 318 (576), din 26 mai-1 iunie 2011, realizat cu sprijinul editurilor Art, Litera, Polirom, Cartea Românească, Meteor Press, Spandugino, Tracus Arte, Vinea, Vremea.
Iubitorii de istorie vor fi interesati de blogul lui Stelian Tanase care la rubrica ‘Bucuresti, strict secret’ publica in serial episoade aproape zilnice dintr-o istorie a dinastiei regale romane sub titlul ‘Povestea dinastiei’. Episodul aparut in aceasta duminica se ocupa de perioada de dupa castigarea de catre Romania a independentei, in ultimele decenii ale secolului 19: ‘Perioada care urmeză este pentru domnia regelui Carol dintre cele mai bune. Europa nu a mai cunoscut conflicte armate. Au fost vremuri de stabilitate. Romania a prosperat, s-a consolidat economic şi politic. Parcursese un drum lung, dar istoria nu se încheie niciodată. La extreme continentului, Imperiul Britanic, sub marea regina Victoria, cu insularitatea ei căuta să privească de la distanţă continentul. La cealaltă extremitate, Imperiul rus, cu două feţe, ca o monedă. Una asiatică, cealaltă europeană. Două imperii nemărginite, pentru care Europa nu poate fi decît un furnizor de necazuri. Pe continent puterea dominantă este după 1871 Germania. O ţară în continuă căutare de debuşee. Republica Franţa, după prăbuşirea Imperiului lui Napoleon al treilea, se reface încet şi visează la revanşă. AustroUngaria, este un conglogmerat de naţiuni cu interese divergente. O birocraţie numeroasă se întinde ca o plasă peste austrieci, unguri, sîrbi, români, croaţi, slovaci, cehi. După congresul de la Berlin, în Europa pare că echilibrul a fost găsit. Au fost decenii de pace. La belle epoque. ‘
Ioan Todoran ne recomanda pe bookblog.ro lectura cartii de SF/fantezie ‘Harta timpului’ a lui Felix J. Palma: ””Harta Timpului” seamănă cu Superman. Dacă îl vezi de la distanţă pare o pasăre, dar apoi parcă devine un avion. Doar după ce nedumerirea trece, eşti convins că ai în faţă un supererou. Aşa e şi romanul de faţă. Văzut dintr-o parte pare steampunk, dacă îl întorci e clar SF, dar parcă aduce mai degrabă a fantasy apoi a istorie alternativă dacă lumina începe să bată din alt unghi pe el. În final, seamănă mai degrabă cu un album foto frumos, în care sunt lipite o mare parte din lucrurile dragi autorului, alături de comentariile personale. Ce pot să vă spun sigur e că volumul acesta monstru (are 700 de pagini) al lui Félix J. Palma a fost unul din cele mai interesante romane pe care le-am parcurs anul acesta.
(Dan)
La multi ani ArCuB si ceva in plus!
Dosarul Dilemei din aceasta saptamana discuta despre “libertatea de a fi supravegheat” 🙂
Un Remember sugestiv pentru Fanus Neagu si scrierile lasate noua, gasim pe “cititor de proza”.
Sub titlul “Cresterea si descresterea limbii romanesti”, Magda Ursache ne prezinta in pagina 10 in nr. 8/mai/2011 din ziarul Actualitatea, avand ca moto sintagma lui Cioran “ Visez la o lumein care oamenii ar fi gata sa moara pentru o virgula”, faptul ca “O fi limba romana organism viu, dar nu se autoregleaza, trebuie ajutata sa traiasca sanatoasa.”
Pe blogul ei, Tetris m-a incantat saptamana aceasta cu “de gandit” – o mica, dar importanta lectie de viata!
La BucharestUnknown, Cristina Iosif ne spune ca “Modernismul bucurestean este…diferit de cel european, mai putin radical, arhitectura este mai eleganta si mai ornamentala…” Din nou un articol documentat si plin de intelegere si dragoste pentru Bucuresti. Si nu ocoliti istoria in cuvinte si imagini a Manastirii Snagov.
(Delia)
Din aceasta saptamana, suntem parteneri oficiali ai site-ului Bucurestii vechi si noi: „În doar un an, www.bucurestiivechisinoi.ro a decis regândirea întregului portal pentru a surprinde aspecte extrem de interesante pentru istoria, cultura si arta unui oraş îndrăgit şi respectat. În acest timp, echipa editorială a adunat peste 30 de oameni talentaţi, expresivi, pasionaţi de tot ceea ce reprezintă Bucureştii vechi şi noi. Povestea scriiturii lor a fost continuată printr-un proiect extrem de curajos, cunoscut sub numele de Joia de la Capşa, unde, într-un mediu specific (Braseria Capşa) s-au născut poveşti de viaţă, istorisiri desprinse de pe aleile vechiului oraş şi ale noii capitale. Întâlnirea bilunară şi ideea socializării, a schimbului specializat de idei a însemnat, de atâtea ori, deschiderea unor noi direcţii ale proiectului www.bucurestiivechisinoi.ro.”
Pentru inceput, va recomandam articolul „Podgorii, mustarii si zahanale din vechiul Bucuresti”, o istorie despre locurile (majoritatea pierdute) din Bucuresti, unde se putea bea un vin sau un must bun. Interesanta concluzia articolului despre bautul vinului: “(…)vinul nu trebuie băut niciodată în pripă. Dacă îţi apleci urechea peste gura ulcelei, poţi auzi cum sfîrîie. Există un stadiu de mînie al vinului turnat în cupă. Ca tot ce are legătură magică sau mitologică cu sîngele şi, în acelaşi timp cu soarele de pe cer. Trebuie lăsat să se liniştească, să se împace cu lutul ars al ulcelei. Grecii vechi ştiau asta: îndoiau vinul cu apă, soarele cu luna, memoria cu uitarea. Şi viaţa cu moartea. Un vin liniştit şi împăcat e o poartă deschisă spre cer… sau spre iad. Elinii nu aveau cîrciumi: cred că romanii au inventat cîrciuma. Grecii beau ca să poată filosofa mai liber: romanii, ca să poată face politică sau ca să poată ucide fără remuşcări. Noi… le cam amestecăm: bem ca să uităm filosofia, ca să uităm şi politica şi ca să putem ucide în noi duşmanul cel mai mare şi mai periculos: luciditatea noastră.” (I.D.Sîrbu, Lupul şi Catedrala)
Boris Marian Mehr ne prezinta in aceasta saptamana cateva cuvinte despre genocidul armean si o carte aparuta recent in limba romana – „Un act rusinos, genocidul armean si problema responsabilitatii turce”, scrisa de Taner Akcam: „Armenii mai au de primit, cel putin sub aspect moral, o meritatá compensatie. Cartea lui Taner Akcam este pliná de invátáminte cum se face si cum se scrie istoria.”
Cum am descoperit ca imi fac bine lecturile din Haruki Murakami (am citit in aceasta saptamana „La sud de granita, la vest de soare”-recenzia mai tarziu), am descoperit la Adina-Buticul cu filme si carti, o frumoasa recenzie, completata cu poze multe si inedite, din Norwegian Wood: „Fiecare lectură murakamiană e însoțită de câte o prezență, de un feeling misticos: fie o nălucă explicită, caronică mă ia frumușel de mânuță și mă conduce într-o dimensiune paralelă, concomitentă și tulburător de asemănătoare ăsteia în care ne ducem concentric cochilia, fie năluca asta e abstractă, neîntrupată, e un sâmbure de genialitate adăpostit în pulpa fructului ficțional, suspendat în pomul proximității ce abia abia așteaptă să ia formă și să cadă gravitațional în capul trecătorilor.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Delia, Jovi
