Vladimir Tismaneanu scrie pe blogul sau despre ‘Totalitarismul ca organizare a urii: De ce contează Gabriel Liiceanu’: ‘Prin eseul său „Despre ură”, apărut la Humanitas în 2007, ne-a dăruit unul dintre cele mai frumoase și adevărate texte ale literaturii anti-totalitare. Izvorât dintr-o irepresibilă pasiune morală, inspirat deopotrivă de dezgustul în raport cu infinitul tupeu al lacheilor, dar și de o imensă dragoste pentru semenii săi, umiliți și insultați de profitorii timpurilor de tristețe și înjosire, Liiceanu trage un binevenit semnal de alarmă, opunându-se pe față ignominiei și infamiei. Ca unul care am scris admirativ despre „Jurnalul de la Păltiniș”, nu pot să nu observ continuitatea demersului metafizic și moral al gânditorului român. Paginile despre Marx și Lenin surprind exact modul în care certitudinile oraculare se convertesc în realități concentraționare. Este vorba de consecințele „urii din pornire” înzestrată cu acoperământ ideologic. La ceasul în care ni se comunică, cu dubios aplomb, că intelectualii ar face mai bine să nu se amestece în chestiunile publice, ori, dacă o fac, să fie atenți să nu cadă într-un mortal „partizanat”, Gabriel Liiceanu își asumă, deschis și transparent, poziția de intelectual democrat. În acest caz, o spun apăsat, nu este vorba de o „trădare” a intelectualilor ci, dimpotrivă, de onoarea lor.’
Iulia Verbancu scrie la Blogul Carturesti despre cartea lui Joe Abercrombie ‘Jumatate de lume’: ‘Lumea lui Abercrombie nu este atât fantastică, cât dură. Variată, plină de aventură și periculoasă. Colorată sau prăfuită, stufoasă, agitată, pompoasă ori rudimentară, dar mereu crudă. E țesută din urzeli politice, din magie (în doze mici, rare și cutremuratoare), din războaie constante și alianțe schimbatoare, din destine muncite și ironii ale soartei.’
ScrieLiber este unul dintre putinele bloguri in care apar in mod consecvent recenzii ale cartilor de poezie. Iata ce scrie Lucia Patrascu despre volumul de poezie ‘Pasarea de gheata’ al Stefaniei Oproescu: ‘Aceste pagini, cu tentă erotică în multe dintre versuri „Umbla gândul meu hămesit după tine / cerşind…adulmeca mirosul trupului tău…simţea deja căldura însoţirii cu uitarea…” (Troiene, pag. 39), pline de sentimente cotradictorii afectate de împlinirile iluzorii şi pierderile definitive, se citesc tandru, cu emoţia căutărilor lacome în a descoperi profunzimea gândurilor, a trăirilor, într-un anumit segment de viaţă, în vremea când „În cuibare, mărgelele de ouă verzi / stau să pleznească” iar (Primăvară, pag. 60), deoarece, prin încărcătura emoţională deosebită, îţi dau aripi, asemeni pescăruşului albastru, să zbori şi să visezi împreună cu poeta Ştefania Oproescu.’
Maria Hulber scrie pentru LaPunkt despre volumul de ‘Povestiri rurale’ al lui Mariko Nagai: ‘Cu o impresionantă forță de abstragere a esențelor în mici crochiuri narative, dar de o răscolitoare intensitate, volumul de Povestiri rurale, scris de Mariko Nagai și publicat la Editura Ratio et Revelatio în colecția coordonată de Raluca Lazarovici Vereș, amintește de stilul inconfundabil al Margueritei Yourcenar. Asocierea la care ne gîndim nu este întîmplătoare. Similitudinile cu ciclul de Povestiri orientale semnat de prozatoarea franceză surprind încă de la simpla socoteală a numărului de povestiri din fiecare volum – câte zece – și ajung mult mai departe, pînă la rafinamentul prelucrării filonului mitic și la metafizica vieții și a morții. Asemănările însă se opresc aici. Efectul povestirilor lui Mariko Nagai este comparabil cu cel al unei operații prelungite, efectuate fără anestezie, asupra cititorului. Cartea se bucură de traducerea de excepție a Laurei Mureșanu, care pune în valoare toate resursele latente ale limbajului, conducînd lectorul într-o incursiune de un lirism devastator. Tăișul cuvintelor pătrunde crud, adînc și atît de rapid încît strigătul de durere încremenește într-o gest de consternare mută. Nu se întrevede nicăieri un anumit tipar narativ. Fiecare text își dezvăluie, metamorfic, multiplele fire narative întretăiate într-o urzeală suplă și vocile suprapuse, jucate cu abilitate în ipostaze subiective, pînă la totala identificare într-o unică instanță povestitoare.’
(Dan)
Un interviu foarte interesant găsim pe ZiarulMetropolis.ro, cu Radu Paraschivescu, luat de către Monica Andronescu. Neconvențional, direct, merită citit. Iată un răspuns despre cărțile copilăriei, în viziunea lui Radu Paraschivescu: ”Ca orice băiat sănătos care prefera să stea afară și să dea cu piciorul în minge, fie ploaie, caniculă sau zăpadă, am început prin a considera cititul o mică nedreptate. O formă de persecuţie. Când am aflat că există și alte lucruri pe lângă fotbal și ciocolată, am fost un pic melancolic. Prima mea carte dintre toate a fost o culegere de basme africane, în două volume, apărută în BPT, o colecție de povestiri pline de tâlcuri, dar nedidacticiste. Cartea s-a reeditat spre bucuria mea acum câțiva ani la Polirom, într-un singur volum, și am fost chiar vesel când am văzut-o. Prin urmare, asta a fost cartea copilăriei mele. A urmat o carte a adolescenței, care n-a fost nici „Testamentul incasului”, nici „Declaraţie de dragoste”, nici „Cişmigiu & company” şi nici măcar „La Medeleni” (deşi pe aceasta din urmă o ştiam pe dinafară la un moment dat), ci „Cei trei muschetari”. Da, a fost o carte atât de înrobitoare, că n-am mai putut să ies din ea. Mi s-a întâmplat să citesc, spre exemplu, „Roșu și negru” și să mă întorc la „Cei trei muschetari”, după aceea „Macbeth” și iar „Cei trei muschetari”… Ăsta a fost refugiul meu literar ani întregi, dacă nu chiar decenii.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi.
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Sex, shopping și un roman”, de Alain de Botton
-”Frica. Scrisoare de la o necunoscută”, de Stefan Zweig
-”Căluțul din margaretă”, de Andreea Călinescu
-”Articole din ”Cuvântul” lui Nae Ionescu”, de Mihail Sebastian
–Fragment în avanpremieră: ”Poate Estera”, de Katja Petrowskaja
