Un interviu cu regizorul Andrei Serban este intotdeauna un eveniment, la fel ca oricare din spectacolele sale, si dialogul pe care l-am gasit la Ziarul Metropolis nu este o exceptie: ‘Spectacolele de teatru care se fac acum în România sunt de două categorii, crede Şerban: „Una este cea a spectacolelor foarte convenționale, prăfuite, care de fapt n-au nimic de spus decât să amuze publicul și să meargă prin țară cu turnee pentru ca actorii să câștige bani. Oamenii sunt triști, viața e groaznică, de ce să nu mă amuz, să râd cât pot? Exemplul maxim e «Dineu cu proști»: niște actori foarte mari care amuză publicul și primesc mulți bani pentru a-i depune la Bancă. Asta-i tot. Personal, nu intru la astfel de spectacole chiar dacă plouă afară, prefer să stau în ploaie şi în vânt decât să văd așa ceva. Cealaltă categorie de spectacole sunt cele în care regizorii și actorii încearcă să facă un teatru modern, care să șocheze publicul. „Nimic rău în asta“, a adăugat regizorul, „sigur că un teatru trebuie să fie așa-zis de avangardă, adică să mergi cu teatrul spre forme noi. Din păcate, ei nu descoperă nimic nou, pentru că totul este la orizontala despre care vorbeam. Foarte mulți copiază teatrul care se face în Vest. Copiază mult teatrul german, care acum este la modă, copiază teatrul american sau pe cel francez. Şi în dramaturgie, și în spectacol. Deci, de fapt, e o copie – mai mult sau mai puțin palidă – a unui teatru care se face mult mai bine în afară decât aici.’
Despre autoarea mea preferata de romane politiste romanesti – Rodica Ojog-Brasoveanu am gasit un articol al Patriciei Lidia la hyperliteratura.ro: ‘Rodica Ojog-Braşoveanu a impus în romanele sale un stil oarecum atipic acestui gen literar: alături de umorul sănătos şi de psihologia sofisticată a personajelor, o altă caracteristică a unora din cărţile sale este farmecul descrierilor de epocă – ceea ce separă cărţile sale de policierele obişnuit e tuşa pe care o adaugă tuturor cărţilor ei: fresca de societate. Fiecare carte a sa ne prezintă tipologii ale Bucureştiului acelor ani. Trecând, în paginile cărţilor sale, prin diverse situaţii, romanciera surprinde imaginea mai multor familii, din diferite pături sociale, descriind cu detalii surprinzător de autentice traiul bucureştenilor.’
Tot Patricia Lidia si in acelasi loc am gasit un interviu cu scriitorul englez Graeme Simsion, caruia i-a aparut recent in traducere romaneasca cartea ‘Proiectul Rosie’: ‘PL:Romanul este foarte sincer și realist, odată ce eu, ca cititor, nu am putut lăsa cartea din mână și, treptat, am început să gândesc la fel ca personajul principal. Cum ai știut să identifici boli ca autismul sau sindromul Asperger, ai studii în domeniu? (Despre soţia ta am citit că este profesor de psihiatrie). Ai încercat în vreun fel să tragi un semnal de alarmă asupra acestor două sindroame? GS: Nu am studiat autismul / sindromul Asperger înainte de crearea personajului Don Tillman, iar soţia mea nu mi-a oferit nici un sfat din experienţa ei în psihiatrie, dincolo de faptul că cineva ca Don probabil că nu ar fi diagnosticat ca având sindromul Asperger, deoarece în mod normal acesta este văzut ca o tulburare specifică copilăriei (și nu era recunoscută pe scară largă atunci când Don era copil). Din momentul în care cartea a fost publicată, am primit feedback pozitiv de la comunităţile de autism și Asperger, care în mod clar se regăsesc la Don. Nu sunt într-o misiune de a creşte gradul de conştientizare asupra sindromului Asperger, dar am vrut ca oamenii să empatizeze cu încercările unei persoane care a fost „croită diferit” – acesta a fost scopul ca autor, mai degrabă decât ca evanghelist.’
Despre cartea lui Petre Sirlin ‘Castele in Spania’ scrie pe blogul sau Stelian Tanase sub titlul ‘Elita gay in puscariile comuniste’: ‘ E un amestec de memorialistică, note de jurnal, epistole. Multe dintre ele îl au ca subiect pe Mihai Rădulescu, o vreme partenerul lui Sirin. L-am cunoscut pe Petre Sirin la sfirşitul anilor 90, la recomandarea lui Sorin Vieru, care ştiind că scriu o carte despre procesul Noica- Pillat din martie 1960, mi-a spus (vezi Stelian Tănase, “Anatomia mistificării”, ed. Humanitas 1997) că ar trebui să stau de vorbă cu Petre Sirin, (fost regizor de filme documentare ) care l-a cunoscut bine. Ştiam că Mihai Rădulescu s-a sinucis in timpul anchetei de la Securitate. Constantin Noica, primise mai multe scrisori de la Mihai Rădulescu. Cînd au inceput arestările acesta i-a cerut să le distrugă. Acolo erau multe nume de prieteni, situaţii care nu aveau de a face cu homosexualitatea expeditorului, dar ancheta la care era supus nu privea asta, moravurile arestatului, ci procesul care se pregătea (lotul Noica Pillat, ) şi care avea ca pretext un schimb epistolar Noica-Cioran şi o carte a acestuia care circula in mediile culturale, adusă de Marieta Sadova in 1956 dupa un turneu la Paris.’
Virginia Costeschi scrie la BookMag despre romanul ‘Buddha din podul casei’ semnat de Julie Otsuka si aparut in colectia Biblioteca Polirom: ‘Un roman fabulos, tragic și hâtru în același timp, dur și sensibil, pe care trebuie să îl citiți în vara aceasta! Vă recomand o carte neobişnuit de frumoasă în dramatismul ei.’
Dana Pirvan-Jenaru scrie la ‘Observator Cultural’ despre romanul lui Taichi Yamada ‘N-am mai visat de mult că zbor’ aparut la Editura Humanitas Fiction: ‘Fără un lirism pregnant şi mai ales fără patetism, dar cu o ambiguitate excelent construită şi întreţinută, cu dialoguri stranii care derutează, cu umor şi scris într-un stil aparent naiv, romanul N-am mai visat de mult că zbor se citeşte cu multă plăcere, cititorul urmînd, la rîndul său fără prea multe întrebări, firul unei vieţi trăite poate doar în minte, amestec de reflecţie şi imaginaţie născută din dorinţă ori din visul zborului, în care contează mai ales frumuseţea supusă schimbării.’
(Dan)
Pe blogul ”Evaziuni spontane”, Anca Giura ne recomanda ”Ultimul tango la Buenos Aires”: ”Daţi-mi voie să vă recomand o carte care mi-a stârnit entuziasmul, ceea ce nu mi se întâmplă foarte des. Este scrisă de o tânără eseistă pe tema unui oraş şi a unei culturi urbane, ambele fascinante. Încă de dinainte de a vă prezenta succint subiectul acestui volum, vreau să vă atrag atenţia asupra scriiturii Justinei Irimia care se remarcă prin rafinament lexical şi ingeniozitate. Efervescentă, maniera de a scrie eseu a acestei autoare şi jurnaliste străluceşte prin creativitate lexicală, cultură filologică subtilă şi prin emoţie frumos împărtăşită.”
Micawber de pe blogul ”Ce am mai citit” scrie despre romanul Simonei Sora, Hotel Universal, despre care nu are o parere foarte buna: ”Scriind Hotel Universal, Simona Sora pare să fi avut ambiţia de a realiza un roman înzestrat cu însuşiri polifonice. Ea le dă cuvântul într-o textură destul de închegată, Maiei, dar şi lui Vasile Capşa, Radei, dar şi psiholoagei care trage concluziile întregii tărăşenii într-un fel de codă-metaroman aflată în echilibru destul de precar cu restul ansamblului. Hotelul… n-ar fi, până la urmă, o carte rea dacă n-ar fi înţesată de manierisme şi recursuri la istorie. Autoarea pare să ne atragă în permanenţă atenţia că are ceva important de spus, dar nu prea reuşeşte să-şi materializeze bunele intenţii.” Despre aceasta carte, a scris si Delia pe Filme-carti.ro.
Dan-Liviu Boeriu semnează pe blogul sau (si in revista Accente) un articol despre volumul ”La început a fost dialogul. Grupul de acţiune Banat şi prietenii – poezii, proză, polemici, Corina Bernic, Ernest Wichner – editori; ed. Polirom, 2013): ”A existat un grup de tineri poeţi de expresie germană din Timişoara care, în anii ’70-’80, pe lângă coerenţa de stil incontestabilă, au avut grijă să insereze în poemele şi prozele lor sâmburii unor mici revoluţii ideologice. Este vorba despre Grupul de acţiune Banat (Aktionsgruppe Banat), format în jurul lui Richard Wagner. Această adevărată şcoală a poeziei face obiectul antologiei editate de Corina Bernic şi Ernest Wichner, intitulată „La început a fost dialogul”. O carte bine documentată, deşi (recunosc deschis) mi-ar fi plăcut să fie încă şi mai confesivă, mai „personală”. Demersul Corinei Bernic e însă lăudabil, fără discuţie.”
Colegii nostri de la Semnebune.ro continua demersul (sustinut si de noi prin recenziile noastre asupra literaturii romane) de a alcatui ”dosare de scriitor roman” si de a promova literatura romana. Iata ce scrie Val Ceau de la Umbre de cuvinte: ”Ce facem noi pe semnebune.ro este să promovăm literatura română, în care noi credem, pe care o citim, o susținem și despre care suntem convinși că este la fel de bună, poate chiar mai bună uneori, ca orice altă literatură mare. Dacă sunteți de aceeași părere, susțineți inițiativa noastră. Citiți cărțile lui Vișniec, mergeți la o piesă de teatru de-a lui, mergeți la lansări de carte atunci când vine în România. Îndemnul nostru este: citiți și autori români!”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi.
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Caz închis”, de Stelian Țurlea
-O nouă rubrică: ”Revista revistelor culturale” (1-15 august 2013)
