Iulia Verbancu scrie la blogul Carturesti despre trilogia lui Philip Pullman ‘Materiile intunecate’ aparuta la Editura Art: ‘Oricum, după cum spune chiar el, scriitorul e un tiran numai până să-și publice cartea. După aceea, orice interpretare a cititorului e valabilă. Am iubit aceste cărți la prima lectură, le iubesc și azi. Și să mă vâneze Philip Pullman, CBE, toată eternitatea prin universuri paralele, dar mie ideea de unitate indivizibilă om-daimon mi se pare una dintre cele mai frumoase și tulburătoare reprezentări ale relației omului cu propriul înger. De unde se vede că, pentru fiecare scriitor, cititori sunt de toate felurile.’
Cristian Patrascoiu scrie in ‘La Punkt’ despre una dintre cartile cele mai disputate ale ultimelor saptamani ‘Cronica de Cotroceni’ a Adrianei Saftoiu: ‘Una dintre întrebările perfect legitime, odată încheiată lectura cărţii, este: dacă mărturisirile selectate să facă parte din acest volum îl micşorează pe Traian Băsescu. Pentru omul Traian Băsescu, tonul folosit este critic, pe alocuri extrem de critic. Unele fragmente confirmă anumite fragmente de folclor, altele, prin ineditul lor, întăresc acest folclor. Pe de altă parte, e greu de răspuns tranşant dacă ele îl micşorează şi pe politicianul Băsescu. Faptele sale de politician – cu atât mai apăsat, cele de fost preşedinte al României – rămân. Rămân chiar şi în ciuda insistenţei cu care, alegând sau împins să fie altfel după încheierea celor două mandate de şef de stat, Traian Băsescu însuşi pare că le subminează, prin ieşiri publice recente. Desigur că rămân în istorie şi unele interpretări cu privire la cum anume au fost posibile aceste fapte. Dar aici competiţia nu e închisă. Nu ştim încă, pesemne că suntem încă departe, care anume interpretări rămân.’
Valeriu Gherghel scrie in Miscell@nea despre ‘Sticletele’ Donnei Tart: ‘Sticletele are de toate: un copil de 13 ani (Theodore „Theo” Decker) care își pierde mama într-un atentat terorist, pe cînd vizitau Metropolitan Museum of Art. Un tată dipsoman, care își pierde banii la jocuri de noroc, în Vegas, și moare într-un accident de mașină. O prietenie cu un băiat, Boris, ai cărui părinți au emigrat tocmai din Ucraina. Droguri. Un protector sub figura unui bătrîn anticar înțelept (James „Hobie” Hobart). Un salt în timp de 8 ani. O afacere cu falsuri pentru a-l salva de la faliment pe bunul Hobie. Dificultăți legate de tabloul pe care îl sustrăsese după explozie din muzeul în care se afla cu mama lui (e vorba chiar de ”Goldfinch”). Traficanți veroși de opere de artă. Împușcături în noapte. O iubire neîmplinită pentru o fată (Pippa) care ezită să-și dăruiască inima unui ins dubios ca Theo, consumator îndîrjit de droguri. Revenirea tabloului lui Carel Fabritius în Muzeul de origine. Meditații despre sensul vieții și al morții…’
(Dan)
Nu îl cunoașteam înainte de articolul lui Aron Biro pe Milo Manara, unul dintre cei mai talentați și importanți desenatori ai lumii. El a activat în domeniul BD-urilor erotice și porno, dar a fost și unul dintre apropiații industriei cinematografice. Câteva dintre cărțile sale sunt prezente în librării, dar și pe internet. Iată ce spune Aron Biro despre el: ”Am uneori impresia ca femeia nu din coasta lui Adam a fost facuta, ci dupa schitzele lui Milo Manara. Nu exista nimeni pe planeta asta care sa deseneze femei ca Milo Manara. Talentul i-a si fost un pic pagubos caci, destul de devreme in cariera, Manara a fost atras in capcana BDurilor porno cu care si-a pierdut cam multa vreme. Din fericire in Europa industria BD e suficient de libertina incat sa nu izoleze/marginalizeze artistii pe criterii politice. In ciuda (sau datorita?) lucrarilor sale de nisha erotica, Manara a dezvoltat relatzii si colaborari cu Fellini, Almodovar, Jodorowsky, Gaiman si alte nume marcante, completandu-si cariera pornografica cu una de artist in toata puterea cuvantului.”
Mihail Vakulovski scrie pe blogul său despre ”Bărbați fără femei”, cartea de proză scurtă a lui Haruki Murakami (despre care am scris și eu aici): ”„Bărbaţi fără femei” pare a fi o carte scrisă fără prea mari pretenţii, dar cu multă plăcere, textele (7) avînd şi un personaj discret, dar central, naratorul-scriitor, care nu e personaj principal, ci adună poveştile unor bărbaţi care ajung la un moment dat… fără femei, oricît de cuceritori, irezistibili şi simpatici ar fi fost înainte. „Într-o bună zi, devii deodată unul dintre bărbații fără femei. Ziua aceasta vine pe nepusă masă, fără cel mai mic semn sau avertisment, fără s-o simți sau s-o intuiești, fără să se anunțe cu un ciocănit sau un tușit. Dai un colț și te trezești deja acolo. Însă nu te mai poți întoarce. Odată ce ai dat colțul, devine singura lume pentru tine. Iar în acea lume te numeri printre „bărbații fără femei”. La plural, infinit de rece”…”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi.
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Caragiale, diavolul din detalii”, de Simona Vasilache
–”Efigii ale unui coșmar istoric”, de Vladimir Tismăneanu
-”Suita franceză”, de Irene Nemirovsky
–”Parcul cioburilor”, de Alina Bronsky
-”Opere VI. Memorialistică”, de Ioan Slavici
–”Sensul nopții”, de Michael Cox
-”Cum s-a românizat România”, de Lucian Boia
