“Pitagora şi Misteriile Antichităţii”, de Jean Mallinger
Editura Herald, Bucureşti, 2009
Traducere din limba franceză de Cornelia Dumitru
Puteti cumpara cartea acum de pe site-ul CartePremium.ro
Jean Mallinger (1904-1982) a fost întotdeauna un apropiat al doctrinelor esoterice ale Antichităţii şi, în special, al Misteriilor acelor timpuri. Scrierile sale asupra lui Pitagora au devenit lucrări de seamă pentru înţelegerea marelui matematician, filosof, legislator, moralist, fizician, un adevărat enciclopedist al Greciei antice.
Lucrarea sa, „Pythagore et les Mystères”, apărută în anul 1964 în Paris, tradusă anul trecut la Editura Herald, ne introduce în viaţa, legenda, dar şi învăţăturile Ordinului format de Pitagora, într-o încercare temerară de a explica pe înţelesul contemporanilor impactul imediat al Misteriilor propovăduite şi încurajate de Pitagora, dar şi impactul peste secole, în ceea ce, consideră autorul, reprezintă „întoarcerea spre acest Maestru al Iluminării pentru a găsi la el calmul înţelesurilor şi pacea inimii”.
În limbajul ştiinţific, esoterismul (sau ezoterismul) reprezintă un concept filosofico-religios prin care se desemnează cunoştinţe şi învăţături obţinute prin percepţia unor fenomene spirituale, accesibilă numai iniţiaţilor, în opoziţie cu cunoaşterea exoterică, accesibilă tuturor oamenilor. După cum vom vedea, cunoaşterea pe care a răspândit-o Pitagora a îmbinat cunoaşterea exoterică, pentru că a încercat ca lucrurile simple, care nu necesitau o învăţătură îndelungată, să fie accesibile tuturor oamenilor, cu esoterismul, dezvoltând un Ordin de iniţiaţi, care, pe diferite trepte de învăţătură, deveneau la rândul lor adevăraţi maeştri ai Misteriilor.
Cartea este structurată în două părţi mari, prima dintre acestea fiind „Legenda şi istoria”, în care este descrisă viaţa şi legendele care există încă în jurul numelui lui Pitagora, operele sale fundamentale, cu precădere în domeniul filosofic şi religios, precum şi istoria Ordinului format de el, începând cu conceperea ideilor de organizarea, cu modul de iniţiere şi cu persecuţiile care au dus la retragerea lui Pitagora din viaţa publică.
A doua parte a cărţii este „Misteriile pitagoreice”, o parte care tratează pe larg felul în care Pitagora s-a iniţiat în Misteriile Antichităţii, caracterul Misteriilor propovăduite de el, felul în care se desfăşura liturgia şi secretele pitagoriciene. Această a doua parte este exhaustivă, plină de exemple şi de citate, atât din operele lui Pitagora care au supravieţuit timpului, dar în principal din operele principalilor discipoli şi adepţi ulterior al Ordinului pe care l-a format în Crotona şi care s-a răspândit în toată lumea antică.
Pitagora (circa 580 î. Hr. – circa 500 î. Hr.) este originar din insula Samos, din Marea Egee, dar doctrina care i-a luat numele a fost dezvoltată în oraşul Crotona din Italia de Sud, unde a emigrat după zeci de ani de peregrinări prin lumea antică şi după ce a fost respins de locuitorii propriului oraş. Beneficiar al unei educaţii alese, îşi depăşeşte foarte repede maeştrii în cunoştinţe şi inteligenţă, aceştia recunoscând că este o personalitate ieşită din comun şi are nevoie de o schimbare: „Nici facultăţile mele intelectuale, nici ştiinţa mea, rod al studiilor îndelungate, nu egalează ceea ce pot observa în el…” (Thales).
Se spune că adevărata cunoaştere Pitagora a aflat-o în călătoriile sale, începute cu insulele din apropiere, cum ar fi Delos sau Creta, apoi Siria şi, cel mai important, Egipt. Acolo el a locuit mult timp – aproape douăzeci şi doi de ani – şi s-a iniţiat perfect în limba şi scrierea acestei ţări. Amasis, faraonul ce domnea atunci, i-a facilitat accesul la Colegiile sacerdotale de la Memphis şi de la Heliopolis, i-a intermediat apropierea spre înalta cultură egipteană, Misteriile anticel, admirabilele liturghii, cultura ştiinţifică, atestată de numeroasele papirusuri de astrologie şi medicină. De altfel, valoara acestor cunoştinţe se vor vedea peste ani, când contemporanii lui îl vor descoperi strălucind nu numai în metafizică, ci şi în astronomie, în acustică şi în ştiinţa Numerelor, primele fundamente ale ştiinţei Naturii.
Nu orice lucru bun, are şi un sfârşit la fel de bun. După un război cu perşii, protectorul său faraon este învins şi Pitagora este luat prizonier şi dus la Babilon. Însă forma sa atletică, pentru care a rămas celebru în lumea antică, îl ajută să supravieţuiască şi toată perioada captivităţii (doisprezece ani) a petrecut-o în studiu şi în reculegere, aprofundându-şi planurile de reformă universală. După peste 34 de ani, se întoarce la Samos, pe care o găseşte coruptă şi incapabilă de reformare, şi se îndreptă spre Crotona, în Italia, unde îşi începe împlinirea adevăratului scop al vieţii sale şi anume desăvârşirea omului.
Primul său discurs în Crotona a fost în faţa unui mare număr de adolescenţi, cărora le-a spus lucruri neobişnuite acelor timpuri. După ce le-a făcut un elogiu asupra studiului, care trebuie să fie scopul tuturor eforturilor tinereţii, după ce le-a amintit necesitatea Moralei, care trebuie să rămână o preocupare constantă, le-a arătat bogăţia fără seamăn a Prieteniei, prima dintre virtuţile omeneşti, cea mai mare comoară pentru un tânăr: „Un prieten este un alt sine-însuşi”. De asemenea, le-a dat una dintre definiţiile devenite celebre ale Prieteniei: „Când sunt cu prietenul meu, nu mai sunt singur, dar nici nu suntem în doi”.
Influenţa sa a fost atât de mare, mai cu seamă după discursurile în faţa conducătorilor cetăţii şi discursului către femei şi copii (o noutate a acelor vremuri), încât la Crotona a înfăptuit o adevărată revoluţie, iar curând totul s-a extins la oraşele învecinate, Locres, Sybars sau Rhegium. Opera lui Pitagora poseda o dublă originalitate. În primul rând, spre deosebire de alţi maeştrii, Pitagora se adresează masei poporului, asemănător cum o va face mai târziu Biserica, predică mulţimii, comunică direct cu ea. O învaţă primele elemente ale moralei, organizând ceea ce putem numi o propagandă exoterică, prima etapă în lupta pentru o lume mai bună.
În al doilea rând, după ce se termină această etapă pregătitoare, se va opera o selecţie severă şi numai cei mai buni vor fi chemaţi de Pitagora să devină apropiaţii săi, care vor afla o revelaţie treptată a Misteriilor şi a Adevărului, subiecte care vor rămâne întotdeauna străine masei neînţelegătoare, care nu poate depăşi stadiul etic. Şi, în acest fel, se dezvoltă Ordinul pitagoreic: Maestrul va fi singurul său veghetor, doar el va face selecţia celor aleşi, cu deplină severitate. Doar discipolii care îi vor oferi toate garanţiile intelectuale şi morale şi care nu ezită să părăsească totul (familie, poziţie socială, activităţi profane) vor fi consideraţi demni de a intra în Ordin.
Membrii Ordinul format în acest fel de Pitagora se supuneau unor principii stricte, care nu puteau fi încalcate în niciun caz, aceasta ducând la excludere. În primul rând, Pitagora îşi împărţea iniţiaţii sau ezotericii în patru grade distincte:
-Gradul Preparator: Gradul zero: exotericii (auditorii liberi, care urmau lecţiile publice ale Maestrului).
-Patru grade distincte de iniţiere pentru ezoterici:
1. Noviciat – Gradul I: Acusmaticii (ei erau supuşi probei tăcerii, deveneau „ascultătorii”, „acusmaticii” primilor lor maeştri).
2. Măiestri –Gradul II: Mathematicii
-Gradul III: Sebasticii
-Gradul IV: Politicii (care erau împărţiţi în două clase: Economii şi Legislatorii).
Membrii Fraternităţii Pitagoreice practicau viaţa în comun. Încă de la intrarea lor în Ordin, îi încredinţau acestuia toate bunurile lor. Economii le luau în posesie şi le administrau cu grijă. Dacă, decepţionând speranţele maeştrilor lor sau făcând obiectul unei decizii de excludere, un membru al Ordinului se vedea silit să se retragă, Economii îi restituiau contribuţia, mult sporită cu rodul unei gestiuni pricepute.
După ceremonia Salutului Soarelui, iniţiaţii făceau plimbări matinale în pădurile sacre; după această comuniune cu forţele ascunse ale Naturii, se strângeau în Templele lor – exista unul pentru fiecare grad – şi urmau cursurile şi conferinţele obligatorii, ţinute de instructori specializaţi. După-amiaza era consacrată studiului individual, plimbărilor în grupuri mici, pe parcursul cărora discutau între ei temele considerate dimineaţă (excepţie făceau novicii, care erau obligaţi întotdeauna să respecte răcerea). De două ori pe zi trebuiau să se supună unui sever examen de conştiinţă şi să îşi vadă astfel nivelul progresului lor spiritual şi moral. Acesta se numea Psihostazia, sau cântărirea sufletului. Acest rit era specific egiptean.
Nu toate principiile ce trebuiau respectate erau la fel de uşor de înţeles pentru omul modern. Unele sunt cu adevărat ciudate, altele revoluţionare: „Nu aveau voie să îşi ţină piciorul stâng peste piciorul drept, nici să se bărbierească sau să îşi taie părul în zi de sărbătoare. Nu aveau voie să folosească lemn de chiparos pentru a face sicrie. Anumite alimente le erau interzise; astfel că nu puteau mânca legume cu boabe. Nu erau sfătuiţi pentru ouă: le era recomandată abstinenţa de la orice fel de mâncare cu carne. Dacă tuna, trebuiau să atingă pământul.”
În urma conflictelor armate ale timpului, mai ales cele dintre Crotona şi Sybaris, Pitagora a decis să renunţe la cursurile pentru exoterici şi s-a închis într-o retragere profundă, iar ulterior, după campania lui Cylon impotriva Ordinului, ai cărui membri au fost vânaţi de autorităţile timpului, Pitagora dispare în mod misterios şi nu mai apare niciodată. Împrejurările în care el a murit nu au fost descoperite niciodată, dar Ordinul care l-a înfiinţat, Misteriile sale nu au avut acelaşi sfârşit, după părerea lui Jean Mallinger, aceastea încă au adepţi, încă produc efecte.
Principalul său obiectiv a fost acela de a elibera oamenii de tutela materiei, pentru a progresa către perfecţiune şi a apropia personalităţile de lumea spirituală, lucru care poate fi realizat doar printr-o dublă purificare: aceea a trupului, la care se va ajunge prin lustraţii şi rituri şi aceea a sufletului, care va fi dobândită prin rugăciuni şi eficacitatea liturghiilor.
Opera lui Pitagora mărturiseşte o dublă originalitate: aceea de a fi o sinteză armonioasă a conţinutului tuturor Misteriilor importante practicate în timpul său – fiindcă, sub formele lor multiple, el le-a cunoscut chiar din mijlocul lor: a fost prezent mulţi ani în mijlocul egiptenilor, a călătorit în Creta, în Babilon şi în Grecia; şi aceea de a le fi răspândit, printr-o organizare nouă, pe continentul european. El a reuşit să îmbine, într-un compendiu logic şi substanţial, marile tradiţii esoterice ale timpului său. El le va comunica unui număr ales de discipoli, iar aceştia nu vor mai trebui să facă anevoioase călătorii pentru a primi Lumina, nici să alerge în acest scop din sanctuar în sanctuar; vor primi în Ordin plinătatea înţelepciunii.
El nu a imitat nici Egipul, nici Grecia, nici tradiţiile latine, nici pe cele zoroastriste. Pitagora şi discipolii săi vor practica un cult privat, îşi vor împlini riturile în secretul Templelor lor, în afara oricărei prezenţe străine, chiar în afara influenţei propriilor conducători ai cetăţilor unde se aflau. Iar când au refuzat infleunţele acestora, au fost interzişi şi urmăriţi, dar au reuşit să supravieţuiască veacurilor. A fost un Ordin ştiinţific, care a vrut să reformeze moravurile şi guvernările, speculaţiilor filosofice le-a dat o bază adesea realistă, datorită grijii lui constante pentru obiectivitate.
Puteti cumpara cartea acum de pe site-ul CartePremium.ro
