”Rîuri de purpură”, de Jean-Christophe Grangé
Editura Crime Scene Press, București, 2019
Traducere: Horia Nicola Ursu
De mic am fost pasionat și fascinat de filme polițiste, de thrillere, de orice are în componența sa misterul și necunoscutul. Nu am fost niciodată speriat de lucrurile pe care nu le știm, de moarte, de neant, de negare. Dimpotrivă, precum Socrate, „știu că nu știu”, deci asta mă face să îmi pun întrebări, să-mi pun la lucru intelectul și imaginația, fapt pe care îl iubesc. Se spune că e bine ca, din când în când, să pui mâna pe o carte de literatură polițistă, pentru a te menține în formă din punct de vedere al creierului, pentru a nu-ți lăsa micile celule cenușii să adoarmă sau, mai rău, să intre-n comă. Așadar nu puteam decât să mă bucur când am aflat de existența unei edituri așa cum este Crime Scene Press, care se ocupă (și o face cu brio, pasiune și dedicare) doar de publicarea unor volume dedicate acestui gen literar atât de popular și de benefic pentru orice cititor. Mai mult, am făcut cunoștință cu respectiva editură prin intermediul unuia dintre cele mai cutremurătoare thrillere literare ce mi-a fost dat să citesc până acum – Rîuri de purpură, de Jean-Christophe Grangé, un autor foarte inventiv și un maestru al creării tensiunii și atmosferei de acest tip, pe care voi dori să-l descopăr și prin alte romane.
Ce m-a frapat încă de la primele pagini pe care Grangé le-a scris a fost modul său de a te pune în temă cu o subtilitate brutală. Cred ca de-acum știți că una dintre cele mai mari plăceri ale mele este să mă scald în paradoxuri. Probabil că mi se trage de la prea mult Oscar Wilde. Mi se par atât de interesante și edificatoare pentru un creator și acest lucru l-am apreciat și la Rîuri de purpură, cu atât mai mult cu cât este un roman de natură polițistă, cu tente thriller, ba chiar supranaturale pe alocuri. Melanjul unic de subtilitate, de duritate, de mister și de tensiune fac ca acest volum să devină de-a dreptul hipnotizant, cititorul dorindu-și cu fiecare pagină dată să mai dea încă una, spre a afla următorul pas al anchetelor și ascunțindu-și, totodată, simțurile spre a privi către orizontul edificator asupra cazurilor discutate. Se știe, desigur, faptul că cei care au pus bazele literaturii de acest gen au fost britanicii, prin cei doi mari reprezentanți – Sir Arthur Conan Doyle cu al său Sherlock Holmes și Agatha Christie, prin fluviul său de romane unde au strălucit Miss Marple și Hercule Poirot. Iar scriitorii de dincolo de Canal au dus mai departe cu mândrie și onoare această moștenire auctorială. De aceea, poate e mai greu să ne imaginăm că și Franța are doza ei de scriitori care își dedică imaginația și talentul creării unor cărți de factură detectivistică. Dar iată că o fac și reușesc să-și construiască un renume demn de cele mai sofisticate și pretențioase rafturi ale cititorilor pasionați de acest gen, Jean-Christophe Grangé fiind unul dintre cei mai iscusiți și imaginativi scriitori ai breslei.
Romancierul francez a creat cu măiestrie două personaje foarte puternice, foarte complexe și bine detaliate – Pierre Niémans și Krim Abdouf. Iată doi oameni care nu pot fi mai deosebiți și care, totuși, sunt nevoiți să se completeze reciproc în descurcarea ițelor unuia dintre cele mai sângeroase, macabre, cutremurătoare și incredibile cazuri cu care se confruntă poliția din Hexagon. Primul este un fost detectiv de mare succes, retras pe tușă din cauza unei personalități mai mult decât controversate, în timp ce al doilea este în mod constant și repetat ignorat sau, mai rău, atacat din cauza numelui, a culorii pielii, a rasei sale.
Ceea ce este mai puțin obișnuit la o carte de acest tip este implicarea directă a figurilor dreptății în tăvălugul acțiunii. De obicei, detectivii-personaje principale, rămân cu un pas în afara evenimentelor. Ei sunt puri observatori, logicieni, oameni ai rațiunii, pe care primejdia imediată îi ocolește. Ca și cum ar fi mici zeități înzestrate cu un al șaselea simț extrem de fin, pe care îl pun în slujba dreptății absolute. Cu toate acestea, e puțin greu de crezut că cineva care devine parte a unui caz de crimă este atât de apărat de eventualii dușmani sau chiar de criminal, care ar trebui în mod natural să facă tot ce îi stă în putință pentru a opri pe oricine ar urmări să-l demaște. Ei bine, cele două personaje principale ale lui Grangé nu sunt deloc ocrotite de mâna atotputernică a scriitorului și nici nu sunt izbăvite de greșeală și păcat. Dimpotrivă, sunt doi bărbați cât se poate de complecși, cu un trecut pătat care cântărește greu asupra amândurora și care îi aruncă cu violență în tumultoasa acțiune care se desfășoară sub privirile din ce în ce mai șocate ale cititorului.
De altfel, cred că tocmai aici rezidă bucuria și plăcerea lecturii Rîurilor de purpură, în naturalețea și firescul pe care autorul le insuflă și prin modul în care a construit povestea și persoanele participante la aceasta. În plus, conspirația din spatele motivului crimelor care se înmulțesc este una ce poate părea cunoscută celor care sunt familiari cu practicile odioase ale naziștilor. Din păcate, nu pot și nu vreau să dezvălui mai mult, lăsându-vă pe dumneavoastră să descoperiți mobilele teribilelor întâmplări descrise de Grangé. Ceea ce pot să vă promit este că nu veți fi dezamăgiți de această sinuoasă călătorie în tenebrele minții umane celei mai întunecate și întortocheate. Iar alternarea fulgerătoare a capitolelor și a celor două povești paralele ale detectivilor vă va face drumul mai complicat, dar mai palpitant, obligându-vă să rămâneți cu cartea în mâini până la ultima pagină. Sau, mai bine zis, până la ultima picătură de sânge sau până la ultimul răsărit de soare.
Puteți cumpăra cartea: Editura Crime Scene Press/Libris.ro.
(Surse foto: www.wikipedia.com, http://crimescenepress.ro/, www.babelio.com)
