”Orele astrale ale omenirii. Miniaturi istorice”, de Stefan Zweig
Editura Humanitas, Colecţia Istorie, Bucureşti, 2013
Traducere din germană de I.M. Ștefan
”Sternstunden der Menschheit” – Orele astrale ale omenirii –, cartea de miniaturi istorice ale lui Stefan Zweig a fost publicată inițial în anul 1927, deci acum aproape o sută de ani, și își păstrează cu siguranță, după așa de mult timp, atât prospețimea, cât și impresia de informație bine documentată în fața cititorului din prezent. Adunând mici povestioare importante ale istoriei omenirii, povestindu-le închegat și cu har, Stefan Zweig reușește o carte care rezistă timpului și care poate naște dorința de a studia cu meticulozitate, cu instrumentele tehnologiei moderne, fiecare istorie în parte.
”Orele astrale ale omenirii” sunt momente bine determinate ale istoriei omenirii, apărute ca urmare a inspirației unui geniu sau, dimpotrivă, într-un mod cu totul neașteptat și inconștient, dar care generează fapte sau evenimente extraordinare, memorabile, care rămân în conștiința umanității pentru totodeauna: ”Întotdeauna sunt necesari, în sânul unui popor, milioane de oameni ca să apară un geniu, întotdeauna trebuie să se scurgă milioane de ore nefolositoare ale timpului lumii până când se arată o oră cu adevărat istorică, o oră astrală a omenirii.”
Poate nu știați că descoperirea Oceanului Pacific, cel puțin în accepțiunea europenilor, a avut loc la data de 25 septembrie 1513 de către curajosul (și, în același timp, ingeniosul și ”trădătorul”) Vasco Núñez de Balboa, cel care a încercat, prin propriile mijloace, să descopere Noua Lume și aurul de care se zvonea că este plină. Deși viața lui Balboa s-a sfârșit rapid și în conformitate cu obiceiurile epocii, numele lui ar trebui să stea undeva sus în manualele de istorie și ar trebui reamintit ca unul dintre cei care au avut viziunea mult mai mare decât a multora dintre contemporanii săi: ”Dar, chiar și față de aleșii ei, soarta nu se arată niciodată prea generoasă. Arareori îngăduie zeii unui muritor mai mult de o singură faptă nemuritoare.”
Sau poate nu știați că asediul asupra Bizanțului din 1453 nu a fost hotărât numai de excepționala chibzuință a lui Mahomed, ci și de o regretabilă omisiune a bizantinilor, care au lăsat o poartă aparent nefolosită, celebra Kerkaporta, deschisă (”Dar în istorie, ca și în viața omenească, regretele nu pot îndrepta greșeala unei clipe. O mie de ani nu pot răscumpăra ceea ce s-a pierdut într-un singur ceas.”) Sau că înfrângerea de la Waterloo a lui Napoleon, din 18 iunie 1815, a fost decisă nu de incapacitatea împăratului sau a trupelor sale, ci de nehotărârea înnăscută a mareșalului Grouchy, care nu a avut curajul să iasă din cuvântul împăratului și să ia singur decizia de reîntoarcere pe câmpul de luptă.
Stefan Zweig nu descrie numai mari fapte de arme și descoperiri geografice (deși mai sunt ”miniaturi” despre aventurile lui Scott spre cucerirea Polului Sud, descoperirea Eldoradoului american de către ”nefericitul” Johann August Suter etc.) El inovează și ne povestește, în versuri, despre clipele lui Dostoievski înaintea eșafodului. Sau ne descrie momentele de geniu ale unor oameni de altfel simpli, precum căpitanul Rouget, cel care a reușit ca, într-o noapte de poveste, să scrie imnul de acum al Franței, Marseilleza. Ori, mai mult, să ne amintească de faptul că și oamenii de geniu au momente de decădere, dar acele ”clipe astrale ale omenirii”, ale istoriei, se coboară și asupra lor și ei reușesc să renască (reînvierea lui Georg Friedrich Händel sau nașterea unei opere nemuritoare, precum ”Elegia de la Marienbad” a lui Goethe).
Una dintre cele mai interesante ”miniaturi istorice” este cea despre Cyrus W. Field, cel care a cheltuit bani, și-a investit toate eforturile și economiile, a convins personalități și națiuni întregi, totul pentru un singur țel: să facă să zboare cuvintele peste Oceanul Atlantic, între America și Europa, prin unirea celor două continente printr-un cablu submarin destinat noii minuni a tehnologiei timpului, telegraful: ”Acest an 1837, de o însemnătate capitală, căci pentru întâia oară telegraful face ca întâmplări omenești până atunci izolate să devină simultane, este rareori pomenit în manualele noastre de școală, care din păcate socotesc mai important să povestească despre războaiele și victoriile unor comandanți și națiuni, în loc să consemneze adevăratele triumfuri ale umanității. Și totuși, nicio altă dată din istoria mai apropiată de noi nu este comparabilă, ca efect psihologic pe termen lung, cu această răsturnare totală a valorii timpului. Lumea a devenit cu totul alta de când este posibil să știi la Paris ce se întâmplă în același moment la Amsterdam, Moscova, Napoli și Lisabona. Doar un pas mai e de făcut pentru ca și celelalte continente să fie cuprinse într-o grandioasă conexiune, creându-se o conștiință comună a întregii omeniri.” Un eveniment atât de memorabil, ce a trecut prin împrejurări nefavorabile, prin momente-cheie sau peste obstacole aproape insurmontabile, ce este, din păcate, aproape necunoscut, deși la vremea lui a fost considerat cea mai mare descoperire după cea a lui Columb.
Meritul lui Zweig este acela că nu descrie doar fapte, ci face și afirmații, creionează epocile și ne oferă pilde. La finalul fiecărui capitol, îl regăsim pe autor dezvoltând, prin propriile vorbe, de ce acea miniatură este un eveniment astral, de ce acea poveste a rămas sau nu în conștiința omenirii, de ce a meritat a fi istorisită. Și, de asemenea, fiecare capitol ce alcătuiește cartea este scris într-un stil clar, perfect citibil și vrednic de a fi distribuit mai departe, peste ani, fiecărui învățăcel, fiecărui om dornic de a mai adăuga o cărămidă la propria cultură generală. Acestea sunt meritele cărții lui Stefan Zweig: aceea de a ne dărui o carte ce rezistă deceniilor, cronică a unor evenimente importante ale istoriei umanității (și pe care ar trebui să le cunoască orice persoană cu o cultură generală solidă).
