Omul fără chip. Incredibila ascensiune a lui Putin, de Masha Gessen
Editura Pandora M, Bucureşti, 2012
Traducere din limba engleză de Bogdan Perdivară
Am citit patru cărţi despre Vladimir Putin, una mai interesantă decât alta. Toate au fost scrise de jurnalişti bine informaţi, talentaţi şi, nu în ultimul rând, curajoşi. Primele trei au fost: “Rusia lui Putin. Toamna oligarhilor” de Andrew Jack, “Rusia lui Putin” de Anna Politovskaia (titlurile similare nu trebuie să vă stârnească vreo suspiciune de plagiat!) şi “Rusia contraatacă: planul secret” de Laure Mandeville.
Mă temeam că a patra carte, “Omul fără chip”, îmi va provoca o senzaţie de déjà vu. Nu a fost cazul; dimpotrivă, fiind scris recent, volumul publicat de Masha Gessen întregeşte portretul controversatului lider rus.
Nu este însă o carte elaborată într-o manieră neutră. Autoarea are de la bun început un punct de vedere bine conturat despre Putin, pe care şi-l susţine cu argumente şi cu fapte elocvente, dar şi cu multă pasiune. Cu alte cuvinte, nu încearcă să afle adevărul despre Putin, ci să demonteze, pe baza unui remarcabil efort de documentare, imaginea oficială a acestuia.
Foarte interesantă din perspectiva conturării profilului psihologic al lui Putin este descrierea vieţii sale înainte ca surprinzătoarea lui carieră politică la nivel înalt să înceapă. În copilărie era extrem de agresiv: “Am fost un golan adevărat” avea să le spună biografilor săi în anul 2000. În adolescenţă visa să devină ofiţer KGB – la 16 ani s-a dus la sediul KGB din Leningrad pentru a-şi oferi serviciile, dar a fost refuzat, fiind sfătuit să urmeze facultatea de drept, ceea ce a şi făcut. Pe când era în anul patru, visul i s-a împlinit: a fost contactat de un reprezentant al KGB. “N-a spus cine era, dar am intuit imediat, fiindcă a zis <<O să vorbim despre viitorul tău serviciu, dar n-o să intru acum în detalii>>. Şi atunci m-am prins. Dacă nu vrea să zică unde lucrează, asta înseamnă că lucrează acolo.”
Nici tânărul Putin nu prea “intra în detalii” despre ocupaţia sa. “În ziua în care a aflat că avea să lucreze pentru KGB, Putin s-a dus să-l viziteze pe Viktor Borisenko, care-i rămăsese prieten din şcoala primară. ”Vine şi zice <<Hai să mergem>>, iar eu zic <<Unde să mergem, de ce?>> El nu răspunde. Ne suim în maşină şi pornim […] Şi ne oprim la un restaurant caucazian. Eram nedumerit, încercam să-mi dau seama ce se întâmplă. Dar n-am reuşit […] Doar că el nu-mi suflă o vorbă, nu dă vreun indiciu. Dar era într-o dispoziţie de sărbătoare. Ceva foarte important se petrecuse în viaţa lui. Doar mai târziu am înţeles că aşa sărbătorise el, cu mine, intrarea în KGB”.
Cariera de spion nu a fost pe măsura speranţelor sale. Repartizat în Germania de Est (şi nici măcar la Berlin, ci la Dresda), a descoperit că activitatea sa de colectare de date este mai degrabă plicticoasă decât aventuroasă. Informaţiile secrete despre „inamicii” occidentali nu erau cu mult mai accesibile din Dresda decât din Leningrad, aşa că „Putin şi colegii săi nu prea aveau altceva de făcut decât să strângă tăieturi din ziare”. În plus, salariul era departe de a fi substanţial, astfel încât în 1990, când familia Putin s-a întors la Leningrad, a adus „o maşină de spălat veche de douăzeci de ani, dăruită de foştii vecini” est-germani şi o sumă în dolari suficientă pentru cumpărarea unei maşini sovietice. Cu atât s-au ales „în contul carierei neconsumate de spion a lui Vladimir Putin”.
Peste un deceniu, tocmai acest om avea să ajungă prim-ministru şi preşedinte al Rusiei. Apoi, din nou prim-ministru. Şi din nou preşedinte… Masha Gessen investighează culisele propulsării şi ale menţinerii lui la vârful puterii politice, oferind informaţii captivante despre metodele şi tacticile utilizate de Putin în diverse împrejurări şi despre evoluţia spectaculoasă a raporturilor lui cu oligarhii ruşi, dar şi cu contestatarii săi.
Cred că trecutul, prezentul şi viitorul lui Vladimir Putin vor oferi material suficient pentru numeroase alte cărţi bogate în dezvăluiri mai mult sau mai puţin senzaţionale. Cele mai potrivite cuvinte pentru a încheia această recenzie mi se par însă cele ale lui Viktor Cernomîrdin, un fost premier al Rusiei: „Am vrut să facem cum e mai bine şi am făcut ca de obicei”.
2 comments
Oare de ce orice poveste de viata are si parti dispeptice?? Ok. Nimic nu e perfect. Tb sa ai putere sa spui:da, am primit pomana dar acum sunt lider!! Sau cum mai este pe la altii:am pacalit si am furat de am rupt si m-am ajuns ..
Domnilor, Mereu trecutul si prezentul stau baza viitorului , daca uitam trecutul riscam sa repetam si sa facem greseli de neiertat.Rusia ete o tara imensa cu resurse de neinchipuit cu un popor modest poate mai putin educat dar din care s- au desprins genii pe care unii nu vor sa- si mai aduca aminte de ei. Rusia a ajuns asa si din cauza unor greseli grave ale occidentului , a avaritiei si a unui comportament grsit fata de Rusia. Oare cit a investit USA pt instructia lui Trotichi pt lovitura de stat din noiembrie 1917 , cit a platit Germania pt instalarea si consolidarea sovietelor dupa pacea de la Brest Litovsk.Cit a cochetat Germania lui Hitler cu sovietele cu Joseph V Stalin Nu au fost ei cei care au baut sampania in mijlocul Poloniei sticle cu sampanie sub steagul cu secera si ciocanul si zvastiga germana , nu este Germania cea care negociaza separat pretul gazului si titeiului cu Rusia de astazi in spatele celorlalti membrii din comunitatea EU. Germania a fost si este o perversa in politica externa , a facut greseli enorme daca nu era ajutata azi nu mai vorbeam de ea.Aroganta era s-o coste.Cititi va rog Amintirile Generalului Titus Garbea un distins atasat militar roman in Nordul Europei in ultimul razboi mondial ,In afara de excelentele relatii cu unii generali germani in rest era extrem de precaut .Sunt multe de comentat dupa modesta mea parere ,alungarea Familie Regale Ruse si uciderea ei in mod cumplit a fost o mare greseala s-a shimbat cursul istoriei iar acum platim scump , mai ales tarile mici europene din est,Sa auzim nu mai de bine Foxxy