”Imaginea orașului în avangarda românească”, de Mădălina Lascu
Editura Tracus Arte, București, 2014, 420 p. + LXVII reproduceri plastice
Imaginea orașului în avangarda românească este un volum de cercetare tematică și stilistică, ce studiază, pentru prima dată la un mod complex, relațiile dintre artele vizuale (în special pictura) și textul literar de avangardă. Pornind de la un adevăr evident (nimeni nu își poate imagina apariția sau manifestarea avangardei în veșnicia satului), cu ajutorul a 300 de reproduceri după tablouri și reviste, în cea mai mare parte color, cartea compune imaginea orașului într-o literatură ce și-a făcut un titlu de glorie din lumea rurală și din perspectiva de tip rural pe care ar fi adus-o asupra vieții.
Perioadă de maximă sincronie cu tendințele mondiale, într-o epocă a informației artistice libere, epoca interbelică este și ambitusul autoarei, urmărind avangarda, aproape cu strictețe, pînă la limita anului 1947 ; unele excepții sînt făcute în cazul unor comparații sau al unor artiști care s-au exprimat, în special, și în alte cîmpuri culturale decît cel românesc (Tristan Tzara, Victor Brauner).
Volumul (bazat pe o teză de doctorat sub coordonarea lui Sorin Alexandrescu), este structurat în trei părți : „Metropola – temă a avangardei europene”, „Trăsături ale orașului modern reflectate în manifestele avangardei române” și, cel mai consistent, „Imaginea orașului reflectată în opera artiștilor români de avangardă”. Documentarea este deosebită, manifestată și în cele peste 1000 de note de subsol și în amplul sector al bibliografiei, ce sublinează dimensiunea academică a lucrării.
Pornind de la patternurile Paris, Berlin și New-York de la începutul secolului trecut, autoarea schițează trăsăturile orașelor avangardiste, descriind, după datele din literatură și din artele vizuale orașul futurist, orașul cubist, Dadapolis (sau orașul dadaist, fără a pierde din vedere originea românească a dadaismului), orașul expresionist și, conform investigației cronologice, orașul suprarealist.
De la aceste premise, se reinterpretează principalele trăsături ale avangardei române: legăturile dintre Vinea, Tzara și Marcel Iancu; arta lui Arthur Segall; revista 75 HP (oct. 1924) și manifestul picto-poeziei, semnat de Ilarie Voronca și de Victor Brauner; prima expoziție internațională a revistei Contimporanul (dec. 1924); revista Integral; suprarealismul citadin la Voronca și Brauner (din ultimele perioade ale creației lor)
Deși există unele discontinuități (prea puțin sînt luate în considerație textele autorilor din Grupul suprarealist român, văzut în genere în racourci, mai ales din cauza cezurei anului 1947, ce are o anumită semnificație, dar a fost depășită de autori semnificativi precum Gellu Naum), se poate vorbi de o nouă viziune asupra avangardei și modernismului românesc prin datele noi de istorie literară și prin interpretările lor.
În această ordine de idei, se realizează o discuție specială despre Brâncuși și despre sursele sale de influență; cu aceleași forme (același principiu) precum Coloana infinitului, este analizat un felinar cubist din Praga, un stîlp de stradă turnat în beton romboidal, pe care e foarte posibil ca Brâncuși să-l fi văzut în timpul vizitei sale antebelice la Praga, efectată înainte de apariția primelor schițe la Coloană.
În același timp, foarte importantă pentru schițarea relațiilor avangardei române cu alte grupuri este analiza comparată a temelor și motivelor românești și a celor central-europene, în special maghiare și cehe (cehoslovace); o noutate o reprezintă descrierea relațiilor dintre revista Pasmo, autoarea Filip Corsa, ce semna articole deopotrivă și în periodicele românești, și grupurile noastre. Astfel, în spirit polemic, revista 75 HP este prezentată mai atrasă de poetismul ceh, decît de futurismul pe care îl decelase Emilia Drogoreanu; este o schimbare argumentată și convingătoare a surselor de influență.
Principalul merit al cărții rezidă în interpretarea textului literar în relație cu celelalte arte, urmărind așadar spiritul sintetist al imaginii artistice; astfel, textul literar este comparat, în multiple ipostaze, cu artele sonore (în descrierea atmosferei dadaiste de la Cabaretul Voltaire și interpretarea pe mai multe voci a cunoscutului text Admiral cherche une maison à louer); în relație cu filmul și desenul (clasicul Metropolis al lui Fritz Lang), cu sculptura (Brâncuși, sursele sale de inspirație) și, în special, cu pictura (inclusiv desenul, schițele, gravurile, linoleumurile, afișele ș.a.).
Raționamentele pot fi urmărite în paginile volumului, comparațiile între tablouri sau între tablouri și texte (dincolo deci de sursele „clasice” de bibliotecă) ridicând valoarea cercetării semnate de Mădălina Lascu, al cărei spirit analitic este binecunoscut de la epistolarul blecherian (M. Blecher, mai puțin cunoscut – corespondență și receptare critică) editat în anul 2000. Astfel, aproximativ 15 ani de studiu în domeniul avangardei compun din Imaginea orașului în avangarda românească o lucrare deosebită prin ținută și stil, ce are meritul de a fi revelat o altă perspectivă asupra fenomenului autohton.
Mecanicismul, imprecizia, pluriperspectivismul, anonimatul, onirismul îmbinat cu totalitarismul – tot atâtea aspecte ce se regăsesc cu ușurință și astăzi în realitățile citadine – dovedesc că epoca modernă are o dimensiune de cel puțin un veac, iar inima noastră vibrează, mai mult decât am fi dispuși să recunoaștem, la paradigmele de altădată. Și nu din nostalgie, ci din faptul că ne recunoaștem în această lume modernă ce s-a schimbat, e adevărat, foarte puțin în secolul scurt ce greu a trecut.
