„Hacienda. Unde se termină noaptea”, de Isabel Cañas
Editura Univers, București, 2023
Traducere: Bogdan Voiculescu
Câțiva ani în urmă, într-o escapadă printr-o librărie din Chișinău, am descoperit o carte cu o copertă generică și cu un titlu simplu: „Rebecca” de Daphne du Maurier. Țin minte că am dat-o gata într-o zi, fără să mă dezlipesc de paginile pline de mister și de escapism gotic. Cartea mă surprindea prin naturalețea cu care se derulau lucrurile, dar și cu subtilele note de taină. Mult timp după am căutat un astfel de roman. Și, bingo! Am găsit-o. Într-un debut semnat de Isabel Cañas și tradus la editura Univers, intitulat „Hacienda. Unde se termină noaptea”.
Imaginați-vă că sunteți o tânără metisă căsătorită cu un nobil pe care nu-l aveți tare la inimă, dar care vă poate scăpa de sărăcia lucie la care v-a condamnat dispariția prematură a tatălui. Sunteți luată din inima Mexicului și adusă într-un spațiu care pare să se fi oprit în timp. O haciendă plină de secrete, unde trăiește o forță de nestăpânit, de o răutate sălbatică. Sună ciudat? Sună trist?
Asta e soarta lui Beatriz, o tânără care se pomenește la San Isidro, o moșie care pare să ascundă schelete în măruntaiele tale, iar demonii sunt mereu gata de atac. Doar că răul pur nu vine doar din Infern, ci din oameni.
„Hacienda. Unde se termină noaptea” este un roman care îmbină canonul genului gotic cu stilistica ficțiunii istorice, astfel încât să creeze o narațiune de atmosferă, de impact pentru cititorul care urmărește cu sufletul la gură evenimentele din viața personajelor. Beatriz nu este o femeie obișnuită, iar tânărul nobil Rudolfo pare să aibă suficiente păcate cât să fie urât de aproape toată lumea. Mariajul lor este un aranjament lăsat la voia întâmplării. Până în scenă apare Andrés, un preot cu metode ușor neortodoxe. Beatriz și Andrés încep o luptă pentru supraviețuire în fața forțelor întunericului. Oare vor câștiga?
Isabel Cañas este, cu adevărat, o mare povestitoare, un soi de Șeherezada modernă care știe să deznoade firele povestirii sale, astfel încât să simți cum se oprește timpul în loc, dezvăluindu-ți apanajul personajelor sale. Este important să subliniez că luxul detaliilor nu îngreunează parcurgerea cărții, ci dimpotrivă ne ajută să înțelegem contextualitatea evenimentelor, or altfel n-am surprinde dificultatea acelor timpuri, felul în care viețile oamenilor nu cântăreau nici cât o mână de porumb copt de soarele mexican.
Eram foarte reticentă la începutul cărții, pentru că nu mă număr printre fanii romanelor reinterpretate, dar similitudinea cu „Rebecca” este atât de subtilă, încât nu știrbește din farmecul narațiunii, ci dimpotrivă ilustrează sensibilitatea eroilor prinși în avalanșa momentelor de groază.
În egală măsură, acest roman este un deliciu narativ care cucerește prin fluiditatea sa, prin maniera cu care prinde în obiectiv ideea de păcat într-o interpretare dezinvoltă. Personajele lui Isabel Cañas sunt expresia păcatului în cele mai diverse forme, de la avariție la nebunie, de la desfrâu la furie.
Cred că un astfel de roman se potrivește perfect cu serile lungi de toamnă, când vrei să diluezi apatia cu o doză sănătoasă de mister. Isabel Cañas s-ar putea să-ți fie un tovarăș pe cinste.
