”Îngropăm ce nu putem lua”, de Kirstin Chen
Editura Paralela 45, Colecția Ficțiune fără frontiere, Pitești, 2019
Traducere din limba engleză de Irina-Marina Borțoi
1957, China comunistă, într-o regiune pitorească, aflată la o distanță deloc insurmontabilă de Hong Kong-ul capitalist. În largul orașului-port Xiamen, există Insula tumultul valurilor, acolo unde, într-un regim autoritar, trăiește o comunitate ce nu are dreptul nici măcar să treacă apele pentru a ajunge în metropolă. Comunismul s-a instaurat încet-încet, iar viața locuitorilor, altădată prosperă, s-a schimbat până la o subordonare totală. Autoritățile conduc viața comunității, multe dintre vilele și afacerile locale au fost naționalizate, școlile fac propaganda pe care o știam și noi, astfel încât, pentru școlari, pentru cei mai tineri nu mai există decât comunism, Președinte și binefacerile lor.
În această atmosferă construiește Kirstin Chen (o scriitoare tânără, de origine asiatică, ce trăiește în SUA) o carte ce are în centru povestea tulburătoare a separării unei familii între China comunistă și Hong Kong-ul capitalist. Familia este deja despărțită în fapt: tatăl are o afacere și o amantă în Hong Kong, o situație stabilă, în vreme ce mama sa, soția și cei doi copii au rămas, pe undeva drept chezășie, pe insulă. El nu și-a uitat însă originile și mai ales copiii, așa că face eforturi de a le asigura supraviețuirea și mai ales evadarea. Numai că scrisoarea sa prin care își anunța o boală terminală, trimisă pentru a îndupleca autoritățile să le dea permisele de liberă trecere, se izbește de o întâmplare neobișnuită.
O simplă greșeală, involuntară (deși poate dorită în adâncul sufletului), le schimbă întreaga viață: bunica sparge cu un ciocan un portret al Președintelui, iar băiatul Ah Liam vede acest lucru. Și observăm, cu fiecare paragraf, cât de multă îndoctrinare exista în societatea comunistă, cât de multă propagandă era injectată prin intermediul școlii, al profesorilor, al canalelor radio sau de televiziune, de s-a ajuns ca propriul nepot să-și facă autocritica și să o denunțe pe bunică în legătură cu acest fapt considerat inimaginabil de autorități. Această greșeală și, apoi, acest denunț determină un tăvălug al întâmplărilor care desparte, poate pentru totdeauna, această familie: doar trei membri ai săi primesc permisul de a pleca spre Hong Kong, iar soția trebuie să decidă pe cine să lase în urmă dintre cei doi copii. O decizie dură, grea, aparent neînțeleasă, așa că micuța San San, de doar nouă ani, rămâne în urmă.
”El își lăsă o mână pe spatele ei și o bătu ușor stânjenit, iar ea văzu nesiguranța de pe chipul lui. Întrebările lui erau și ale ei: Dacă o greșeală e prea gravă ca să trăiești cu ea? Dacă vinovăția sfredelește adânc în carne și devine tot mai puternică, devorând țesături și grăsime și piele, până când într-o zi te vei uita în jos și vei vedea că ai fost răvășit cu totul și nu a mai rămas nimic?” (pag. 295)
Romanul pleacă de aici în două direcții complet diferite, reflectând așadar diferențele dintre cele două lumi: în vreme ce mare parte din familie este în Hong Kong, unde viața este totuși ușoară, și se zbate pentru a afla vești despre fetița rămasă departe, aceasta din urmă este într-o alertă permanentă pentru supraviețuire. Treptat, comunismul devine pentru ea o amăgire și un pericol, în vreme ce pentru fratele său, aflat la sute de kilometri distanță, în libertate, rămâne un miraj, o fericire inconștientă.
”Când sună clopoțelul de pauză, plictiseala și frustrarea lui Ah Liam se transformaseră în furie. Dădea vina pe părinții și pe bunica lui. Dădea vina pe profesoara indiferentă, pe colegii care râdeau de el. Dădea vina pe tot orașul ăsta urâcios, plin de oameni ce își spuneau chinezi, dar trăiau ca să-și imite colonizatorii occidentali.” (pag. 113)
”Coapsele și pulpele lui San San ardeau, plămânii amenințau să-i explodeze, dar acum știa că trebuie să alerge fără oprire, să nu se lase prinsă niciodată. Dacă era vreo lecție pe care o învățase în ultima lună, o lecție pe care o învățase trădarea familiei sale, era asta: singura persoană de care putea depinde era ea însăși. Corolarul acestei lecții era limpede: n-o să se mai pună niciodată în pericol pentru altcineva. N-o să se predea niciodată.” (pag. 175)
Rezultă un roman extrem de alert, care se citește repede și care ne dezvăluie într-o lumină mai exotică, dar foarte clară, multe dintre ”beneficiile” totalitarismului. Trecem treptat, odată cu personajele, prin multe sentimente și stări – suferință, dor, durerea de a-i pierde pe cei dragi, dezamăgire, control permanent al statutului, revoltă și pierderea încrederii în sine și în oameni – pentru a descoperi o carte-mărturie despre comunism, unde nu stilul sau calitatea scriiturii sunt dominante, ci povestea unor ființe simple deznădăjduite și lipsite de speranță în prezent și viitor, ce va stărui mult timp în mintea cititorului.
Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.
(Sursă fotografii: EdituraParalela45.ro, Forbes.com)
