”Doamna Fletcher”, de Tom Perrotta
Editura Polirom, Colecția Biblioteca Polirom. Actual, Iași, 2018
Traducere din limba engleza de Dan Sociu
De ce am ales sa citesc aceasta carte? Pentru ca pe coperta a treia a volumului, la nota biografica a scriitorului, am citit ca “Tom Perrotta (n.1961) este unul dintre cei mai populari scriitori americani contemporani, al carui succes, dincolo de talentul incontestabil, se datoreaza abordarii dezinhibate a unor teme sensibile din zilele noastre.” Si mi-a fost deajuns, astfel ca la terminarea lecturii am considerat ca am avut sansa sa ascult o voce care exprima cu talent, intelepciune si umor, nu numai problemele cu care ne confruntam in societatea contemporana (si nu sunt neaparat si toate noi), ci ofera si explicarea lor – din punctul sau de vedere (la care ma aliez) si nu in cele din urma, ofera si solutii – pe termen scurt sau lung, de adaptare a fiecaruia in conformitate cu structura sa psihologica si de momentele dificile ale vietii personale.
Acesta este site-ul autorului, pe care il puteti consulta, asa cum am procedat si eu, afland ca Tom Perrotta este si un scenarist remarcabil, vedeti cum si-a transpus romanul “Mici copii”, in scenariul filmului din 2006, nominalizat la premiile Oscar, atat pentru scenariu, cat si pentru actritele Kate Winslet si pentru Jackie Earle Haley (in rol principal si in rol secundar)
Si as incepe sa relatez cate ceva din cele ce m-au condus la concluzia ca am avut o sansa de a ma aplec asupra acestei “doamne Fletcher” si a universului ei psihologic, social, intelectual si sexual 🙂 , populat de multe alte personaje, citand aici replica iubitei fiului personajului principal al romanului: “Pa, doamna Fletcher. Sa va bucurati de cuibul gol!”
Pentru ca romanul debuteaza cu sindromul “cuibului gol”. Care o loveste pe Eve Fletcher, o data cu plecarea la facultate a iubitului sau fiu Brendan. Romanul debuteaza cu Partea I – numita “Inceputul unei marete nu stiu ce” 🙂 … si se incheie cu Partea a V-a – “O zi norocoasa”, deci cititorul – si dumneavoastra care veti pasi pe urmele mele, veti intelege ca acel “nu stiu ce”, isi gaseste expresia cunoasterii firesti.
Insa esenta acestui roman si a experientei de viata a doamnei Fletcher si a celorlalti care ii formeaza cercul familial, de prieteni, de cunoscuti, este unul provocator si se poate rezuma la singuratate si asa cum spune The New York Times “sexul si pornografia slujesc adesea drept stenograme pentru singuratatea personajelor si pentru cautarea respectului de sine”.
Eve – mama singura (divortata), grijulie la extrem, lasandu-si puiul sa zboare din cuib, s-a superconcentrat pana acum asupra acestuia, veghind asupra adolescentei sale si asupra pericolelor mass mediei “descriere deprimanta a peisajului internautic si a pericolelor ce-i pandesc pe adolescenti (…) nu e vorba de un Playboy ascuns in dulap, okay? E o hazna necontrolata, din care curg imagini degradante si persversiuni sexuale extreme, la indemana oricui, indiferent de varsta sau de gradul de maturitate emotionala. In acest mediu toxic e nevoie de o vigilenta constanta, neabatuta, ca sa va mentineti copiii in siguranta, sa le protejati inocenta si sa-i feriti de depravare. Sunteti pregatiti sa faceti fata acestei sarcini?”
De acum incolo, insa, “o sa primeasca vesti de la Brendan numai cand o sa aiba el chef, probabil cand o sa vrea ceva de la ea – si sa zica mersi daca o sa i se intample o data pe luna”, pentru ca un fiu mic – e un catelus tinandu-se dupa mama sa, iar un fiu mare – e un motan independent).
Si ce hotaraste Eve sa faca cu viata ei (are numai patruzeci si sase de ani – e in floarea varstei), in paralel cu serviciul ordonat la care presteaza?
“Are un masterat in asistenta social, dar se inscrie la cursul <Gen si societate: o perspectiva critica> – un seminar intensiv. Oricum, optiunile pe care le mai avea, nu erau de luat in consideratie: <Vegani versus carnivori – etica alimentatiei sustenabile” si <De la Jane Austen la Downton Abbey – conacul englezesc in proza si film> – ambele cu toate locurile ocupate, (…)Decizia de a se intoarce la scoala fusese una pur personala, Voia sa citeasca, sa gandeasca si sa se reconecteze cu studenta ce fusese odinioara, o fiinta mult mai deschisa, mai maleabila si mai plina de speranta decat versiunile ei ulterioare (…) voia sa fie acolo, sa incerce sa faca ceva diferit, sa cunoasca alti oameni, sa-si largeasca universul in care traia in loc sa-l ingusteze si sa-l faca sa dispara in propria-i singuratate.”
Un curs interesant, despre ”felul in care perceptiile noastre legate de gen ne conditioneaza reactiile la universal social”, predat de dr. Margo Fairchild, care subliniaza la prima infatisare in clasa: “atunci cand vine vorba de gen, nimic nu-i simplu. Nimic nu-i natural. E un camp minat ideologic, pe care pasim in fiecare minut al zilei. Si cu aceasta ne ocupam la cursul nostru. Cum sa calci prin campul minat fara sa ranesti sentimentele nimanui si fara sa sari in aer”. Si aflam ca doamna profesoara dr. Margo Fairchild e transgender, cu multi ani inainte era barbat.
Cu multa flexibilitate si disponibilitate empatica pentru personajele sale, Tom Perrotta ii surprinde pe acestia in momentele dificile ale vietii lor, de acomodare, de razvratire, de efort de autocunoastere, de neagare si de eschiva in fata piedicilor si dorintelor neimplinite si nu-i asa, sexul este una dintre principalele toate la un loc.
“Esti milfa mea! Trimite o poza cu tine goala! Vreau sa-mi dau drumul pe tatele alea mari si lasate!!!” – “Du-te si te culca, perversule!” –Vorbim despre mesajul din umbra internetului, din depersonalizarea Facebookului, care declanseaza criza doamnei Fletcher.
Singuratatea si Computerul, un mod de a te alatura celorlalti, dar de a fi singur: “In ultimii ani, de cand isi deschisese contul, Facebook devenise o parte din ritualul ei de culcare. O linistea sa urmareasca pe pagina postarile din newsfeed inainte de a adormi si sa viziteze paginile diversilor ei prieteni si cunostinte, sa-si aduca aminte de fapt ca nu e singura”.
Pentru ca “Inainte de Facebook era mai usor sa fii un ratat, atunci lumea nu-ti baga totul pe gat si nu-ti prezenta in timp real toata distractia pe care tu ai ratat-o.”
Fiecare personaj din jurul doamnei Fletcher, isi cauta drumul… exprimarea individuala in cadrul culturii sociale contemporane, iar sexul, imbracand adesea nuante pornografice, reprezinta un debuseu, un mod de a scapa de singuratate, de frica batranetii:
“Uneori ii era greu sa aiba de-a face cu oameni batrani, mai ales cand trebuia sa dea afara niste suflete amarate, care nu-si mai puteau controla vezica sau intestinele (…) si ii era greu sa se gandeasca la viata ei, ce trecea asa de repede, in aceeasi directive (…) Centrul pentru Seniori era o institutie guvernamentala de moda veche. Erai platit sa stai pe scaun, nu pentru calitatea ideilor tale sau pentru sarcinile pe care reuseai sa le indeplinesti.”
Nevoia de prietenie: “Un lucru de care iti dai seama cand esti singur e cat de fericiti par oamenii care au companie.”
Varsta, teama de anii ce vin si te gasesc singur/singura: “Vreau sa zic ca daca esti batran, asta nu inseamna ca nu poti asimila idei noi, corect?”
Debusolari la orice varsta: “Amber era dureros de constienta de nepotrivirea dintre optiunile ei politice si dorintele ei. Era o feminista internationala, o aparatoare a persoanelor cu dizabilitati si o aliata patimasa a comunitatii LGBT in toata diversitatea ei glorioasa. Ca femeie hetero, cisgender, fara dizabilitati, neurotipica, alba, de origine europeana si din clasa de mijloc, se lupta sa ramana permanent constienta de privilegiile de care se bucura si sa evite sa le foloseasca pentru a amuti ori pentru a ignora vocile vocile celor care nu benficiau de aceleasi avantaje dobandite fara lupta si care aveau mai multa indreptatirea decat ea sa vorbeasca despre atatea si atatea subiecte. (…) Ce-i spunea mereu tatal ei? Un nebun e cineva care face mereu acelasi lucru si se asteapta sa obtina rezultate diferite. Pana acum asta fusese povestea vietii amoroase a lui Amber.”
Oamenii nu vor sa fie singuri si fiecare personaj si fiecare experienta de viata… tipa: “Nu voise sa fie lasata pe dinafara. Asta fusese tot: singuratate si nimic altceva. Nu suportase gandul intoarcerii in camera ei, naufragiul pe insula pustie a patului gol.”
Romanul lui Tom Perrotta este deosebit de lucid, analizand societatea in ansamblul ei, fenomenele sociale in perpetua aparitie si afirmare, in conexiune cu nevoile fiecarei generatii si ne impartaseste o observatie care ne pune pe ganduri in contextul si al Romaniei, ca o posibilitate! “O migratie hipestereasca inversa, in cursul careia legiuni de tineri de peste douazeci de ani, cu studii superioare si salarii inferioare, fusesera siliti sa plece din orasele mari si se raspandisera dincolo de suburbiile scumpe ale oraselor, ajungand in avanposturile mai accesebile financiar, precum Haddington si transformand locurile de de unde plecasera, pe care le faceau iarasi placute traiului – sau macar acceptabile.”
Sau, analizandu-l (de fapt psihanalizandu-l 🙂 ) pe tanarul Brendan, in cautarea drumului sau (si care sfarseste prin a se retrage de la colegiu si sa incepe sa lucreze ca ucenic de instalator, caci il incantau “caracterul concret al meseriei, sculele, terminologia si sentimental de implinire de la sfarsitul zilei”). Un Brendan care la facultate este pus – cu mult umor critic din partea scriitorului, sa isi aleaga o activitate, un cerc, la care sa adere, respective oferta fiind “Targul Activitatilor…Erau acolo Apicultorii, Jonglerii de Hula Hoop, Jucatorii de Painball, Veganii, Viitorii Agenti Imobiliari, Fratii si Surorile lui Hristos, Ateii Uniti, Echipa de Triatlon, Victimele Infarctului, Supravietuitorii Cancerului, Mecanicii de Biciclete, Dansatorii Populari Slavi, (…) Travestitii de Culoare, Coalitia pentru Canabis, Liga Tinerilor Conservatori, Alianta Hipsterilor Barbosi…”
In finalul romanului, fiecare personaj isi gaseste drumul la care tanjea eu-l sau interior. Doamna Fletcher, alaturi de noul sau sot, George, “si-au gasit ritmul, se miscau incet si tandru si privirile li se impleteau. Ei i se parea ca se deplaseaza de pe teritoriul simplei placeri fizice intr-un loc al intimitatii profunde, unde li se conectau sufletele.”
Tom Perrotta ne face sa intelegem prin acest roman, ca a nu fi singuri, a ne cauta dragostea, identitatea si exprimarea ei libera, nu este o obsesie, ci o datorie fata de conditia umana.
