”nymphette_dark99”, de Cristina Nemerovschi
Editura Herg Benet, Colecția CĂRȚILE ARVEN, București, 2013 (prima ediție)
Am dorit să citesc nymphette_dark99 fiindcă auzisem, văzusem și, cu precădere, citisem despre Cristina Nemerovschi și succesul său autohton. Știam că există Sânge satanic, Pervertirea sau Ani cu alcool și sex. Ce nu știam este cărei sume de fapte i se datorează succesul deja menționat; sau, mai bine zis, nu cunoșteam proza tinerei scriitoare.
După nymphette, un ”nickname” cum n-am mai văzut de mult (apuse sunt vremurile în care utilizam pseudonime în regatul online; aș putea spune că a trecut mai bine de un deceniu de la ultima intrare pe mIRC!), nu pot afirma nici pe departe că aș cunoaște sau înțelege întru totul (despre) ce scrie Cristina Nemerovschi. Cert este doar că lectura cărții având ca protagonistă o versiune amănunțit actualizată a Lolitei m-ar putea convinge să mai încerc una, două producții ale autoarei.
De ce? Nu pentru că aș fi fost impresionată 100% pozitiv de roman. Nici fiindcă m-ar fi marcat minim un pasaj ieșit din comun, care să-mi zdrăngăne în minte zile în șir după final. Și nici măcar pentru că ar fi ceva inedit. Aș vrea să mai citesc ceva, poate chiar trilogia începută cu Sânge satanic, ca să-mi clarific portretul unei generații. Felix Nicolau spunea că autoarea ”(…) este un Caragiale al zilelor noastre!”. Anti-sistem cum mă consideram în liceu, nu mi-a plăcut niciodată maestrul – dar afirmația poartă în sine un fin grăunte de adevăr.
Cartea Cristinei Nemerovschi nu descrie doar un personaj antisocial, clocotind de ură și de scârbă, auto-destructiv și cvasi-incredibil pentru mine, cel puțin. Este și fresca destul de reușită a unei generații, o generație care sper să nu evolueză în direcția prezentată de carte. Altfel, va fi rău de noi.
Acțiunea se derulează într-o singură noapte, însă nenumăratele flashback-uri te poartă înapoi în diverse momente, cu diverse cadre, încercând să lămurească tot soiul de ciudățenii ale protagonistei. Aceasta se numește Victoria – nume tabu, de înlocuit cu Vicky! – are 13 ani și se grăbește nespus la petrecerea de majorat a iubitului său. Coincidență, am citit romanul pe când mă aflam la Brașov, iar tocmai din orașul de la poalele Tâmpei pleacă și tânăra domniță în periplul său presărat cu peripeții, către capitala unde o așteaptă viața teribilă a unui copil care nu doar că și-a pierdut, însă nici nu a avut – copilăria.
Live fast, die young, bad girls do it well. Acesta este motto-ul Victoriei, pe care-l respectă mai fidel decât ți-ai putea imagina. Din negura adolescenței mele metal se desprinde un citat asemănător, care se sfârșea diferit: Leave a nice corpse behind, așa spunea. Firește, din spirit de autoconservare, pe care generația de vârsta lui Vicky pare să-l dețină într-o mult mai mare măsură decât generația mea, finalul s-a schimbat, devenind un manifest.
Vicky nu este doar anti-sistem, ci mai presus de sistem. Nu se dă în lături de la nici o provocare, de la perversiuni la incest și de la vătămare corporală la droguri și alcool. O relație precum cea dintre ea și mama sa este dificil de imaginat, cel puțin pentru mine, și, cred, pentru majoritatea celor din cercul meu. Cu siguranță, asemenea relații există, însă mărturisesc că nu-mi face deloc plăcere să le citesc descrise în cărți.
La fel de complexă și de bolnăvicioasă (mult peste Legăturile la care, poate, fac aluzie!) este și relația lui Vicky cu fratele său, Tedy, partner in crime și idol de smoală urcat pe un piedestal decadent și corupt.
Pe scurt, nymphette_dark99 este o carte controversată, oricât de clișeistic ar suna această concluzie. Nu pot nici să o recomand, și nici să nu; alegerea îți aparține! La fel ca Portocala mecanică, poate fi considerată reflexia unei (anti-)ideologii, deși scriitura în sine nu este nici pe departe comparabilă. Dacă totuși te hotărăști să o citești, înarmează-te cu răbdare și … sper să ai stomacul tare! Până și un amator de filme horror are nevoie de câteva respirații adânci pentru a trece peste unele scene.
1 comment
Felicitari pentru recenzie – scrisa intr-o nota oscilanta intre apreciere si critica, nu poate decat sa incite la lectura, ca sa verifice opiniile Iuliei si sa le compare cu cele proprii!