”Monștri invizibili”, de Chuck Palahniuk
Editura Polirom, Colecția Biblioteca Polirom, Iași, 2008
Traducere din limba engleză și note de Mircea Pricăjan
“E ciudat, dar până și cel mai mare și tragic incendiu nu-i decât o reacție chimică intensă. Oxidarea Ioanei d’Arc.” (pag.11)
Cu toate că primul roman publicat a lui Palahniuk a fost celebrul ”Fight Club”, în ordinea cronologică a scrierii, “Monștri invizibili” a apărut mai devreme. Lansarea întârziată a romanului se explică prin conținutul provocator și șocant al acestuia, care a determinat majoritatea editurilor să-l refuze. Abia după ce Palahniuk și-a consolidat poziția ca scriitor, a fost publicată ediția revizuită a romanului, nu mai puțin tulburătoare.
Eroina cărții este un supermodel. O tânără frumoasă, bogată, aflată mereu în centrul atenției, care la prima vedere, dispune de tot de ce are nevoie un om pentru a fi fericit. Dar asta până în momentul în care, în urma unui accident dubios, tânăra rămâne desfigurată. Devenind o adevărată sperietoare, aceasta hotărăște să înceapă o viață nouă, ferită de ochii celorlalți. În pofida acestui fapt, în scurt timp, tânăra ajunge în atenția lui Brandy Alexander – ”regina absolută”, întruchiparea feminității, modei și succesului, care împreună cu prietenul său dubios se declară destul de interesați de eroina noastră. Acest trio neobișnuit călătorește prin întreaga țară, pe parcurs, aflând lucruri îngrozitoare unii despre alții:
“Arunc o pastilă de Valium între buzele Plumbago.
-Ți-am povestit vreodată cum m-a alungat familia mea? zice Brandy după mica ei înghițitură albastră. Familia mea originală, vreau să zic. Familia mea naturală. Ți-am spus povestioara aia dezgustătoare?
Îmi țin mâinile între genunchi și mă uit drept la regina absolută, cu capul ei între picioarele mele.” (pag. 183)
Lecturând acest roman, mi-am dat seama că indignarea editorilor a fost, în mare măsură, justificată. Narațiunea are o structură neliniară, bazându-se pe ”fragmentarism”. Acțiunea ricoșează de la un moment de timp la altul, evidențiind doar anumite episoade din viața personajelor. Această lipsă de succesivitate irită la început, dar poate fi îndreptățită, deoarece autorul oferă detalii sugestive, suficient de provocatoare ca să mențină intriga, dar insuficiente pentru a descoperi imaginea generală a puzzle-ului. Astfel, deznodământul este o adevărată explozie ce debusolează cititorul prin revelații înspăimântătoare și imprevizibile. Întorsătura de situație este atât de șocantă, încât sfârșitul romanului “Fight Club” (vestit pentru deznodământ) pare o distracție copilărească:
“Ai Întâlnit Trei Travestiți Care Ți-au Plătit O Operație De Schimbare De Sex Pentru Că Nu Te Puteai Gândi La Ceva Ce Să-ți Dorești Mai Puțin.” (pag. 276)
În pofida acestei stratageme, ”Monștri invizibili” nu diferă semnificativ de alte creații ale scriitorului, reprezentând un roman tipic pentru Palahniuk. Grotesc, pervers, nihilist, încărcat de istorii murdare și personaje marginale, dar totuși atrăgător, datorită trucurilor narative și problemelor spirituale profunde pe care le abordează. Palahniuk și-a creat un stil unic, bine definit, astfel încât, de la carte la carte se schimbă doar tema. Dacă “Fight Club” ridica problema căutării de sine în cadrul societății consumeriste, atunci “Monștri invizibili” abordează mai profund identitatea umană, care nu e altceva decât produsul dorințelor celorlalți.
“Îmi spun că șuvoiul de roșu care țâșnește din gaura de glonț a lui Brandy nu e sânge, ci mai degrabă un instrument sociopolitic. Chestia cu clonarea după reclamele alea de șampon, ei bine, e valabilă pentru mine, cum e și pentru Brandy Alexander. Să-mpuști orice persoană prezentă în camera asta ar fi echivalentul moral al asasinării unei mașini, a unui aspirator, a unei păpuși Barbie. Al ștergerii unui disc de computer. Al arderii unei cărți. Probabil că asta-i valabil pentru orice crimă din lume. Soiul ăsta de produse suntem cu toții.” (pag. 8)
Ca orice roman din portofoliul lui Palahniuk, “Monștri invizibili” are un aspect înșelător. Desfrâul și violența nu reprezintă decât partea de sus a icebergului sub care se ascund importante teme sociale, etico-morale sau – dacă vreți – existențiale. În cazul acestui roman, vorbim despre relația părinți-copii, bărbați-femei, soră-frate, despre prietenie, dragoste, căutare și reinventare de sine, despre superficialitatea societății și posibilitatea de a deveni zeu. Scriitorul jonglează abil cu temele care-l afectează, lovind fără milă în punctele slabe ale fiecărui din noi. Palahniuk nu e pentru cititorii slabi de înger și, totuși, separând grâul de neghină, fiecare se poate regăsi în romanele lui.
“Nimic din mine nu e original. Sunt efortul combinat al tuturor celor pe care i-am cunoscut vreodată” (pag. 99)
