Zilele acestea, am citit două cărți despre Metoda Montessori, despre care am mai povestit aici, și despre a cărei formă de pedagogie și psihologie, reiau următoarele cuvinte:
”În pedagogia Montessori, cunoașterea este o experiență care trece prin simțuri (pipăit, văz și auz) și utilizează manevrarea liberă a materialelor, fiind susținută de libertatea alegerii și făcând uz de experiența practică și experimentarea directă, în locul unei înțelegeri conceptuale abstracte.”
De data asta, am trecut la un alt nivel, pentru că eram interesat mai puțin de exercițiile propriu-zise pentru copii, ci de felul în care este necesar să ne transformăm noi, adulții, pentru a aplica această metodă, felul în care noi trebuie să interacționăm cu copiii. Am mai spus-o: încrederea în propria persoană și independența au fost unele dintre lucrurile care mi-au lipsit cel mai mult în copilărie, nefiind deloc încurajate de părinți, iar metoda Montessori spune că aceste lucruri au o foarte mare importanță asupra dezvoltării ulterioare. Iată ce am aflat:
”Metoda Montessori pentru părinți. Cum să crești copii independenți și fericiți”, de Cristina Tebar
Editura Litera, București, 2018
Traducere din limba spaniolă: Elena-Anca Coman
După cum îi spune și subtitlul, în cartea Cristinei Tebar se dezvăluie felul în care părinții, adulții în general, se pot autoinstrui pentru a aplica metoda Montessori pentru creșterea și educația copiilor în propria familie, chiar dacă nu au o școală Montessori prin apropiere. O carte care se citește repede, în care nu este vorba propriu-zis despre instruire, ci aflăm câțiva pași de urmat pentru a te apropia de această metodă, pași de început, pentru că nu suntem în fața unei aprofundări, care se poate realiza numai de oameni specializat.
Ce am aflat de aici, printre altele? Că metoda pare a fi de invidiat, cel puțin din afară și din enunțarea principiilor și a scopurilor urmărite:
”Ceea ce facem în pedagogia Montessori este să încurajăm dezvoltarea ființei umane în așa fel încât fiecare copil să poată deveni cea mai bună persoană cu putință, care să poată străluci pe măsura potențialului său, care să-și poată îndeplini misiunea în lume și în univers și, astfel, să simtă că viața lui are un sens mai presus de propria existență.” (pag. 19)
Pare o definiție pompoasă și, în unele privințe, chiar așa este, dar metoda de educație și efectele sale par, din ceea ce am citit, chiar îmbucurătoare. Asta pentru că, după aplicarea acestei metode, copiii pleacă în lume cu ceva învățăminte importante: încredere în sine, independență, dar și lucrul în grup și în echipă, ordine, disciplină, curățenie, o capacitate de învățare peste medie. Cum este asta posibil, într-un sistem de învățământ de stat, care încurajează competiția, în care temele se distribuie egal, iar lecțiile nu se concentrează pe copil, ci pe masa de elevi? Nu prea, de aceea se impune ca unele dintre principiile Montessori să fie aplicate și acasă, de către noi.
Ce înseamnă asta? În primul rând, metode distincte pe fiecare ”plan al dezvoltării”, respectiv: primii ani de viață – ”mintea absorbantă” (de la 0 la 6 ani); copilăria – ”mintea rațională” (de la 6 la 12 ani); adolescența – ”mintea umanistă” (de la 12 la 18 ani); maturitatea – ”mintea specializată” (de la 18 la 21/24 de ani). Fiecare vârstă este importantă, trebuie tratată cu mijloace adecvate și, cel mai important, nu trebuie neglijată:
”Asta ar trebui să ne facă să ne gândim: câte îngrijiri îi oferim unui nou-născut pentru a-l proteja de boli și pentru a-l ajuta să aibă o sănătate bună? N-ar trebui să facem același lucru (deși din perspective diferite) și cu adolescenții? În general, avem mare grijă să respectăm somnul unui nou-născut, dar când un adolescent doarme până la unsprezece ziua sau afișează oboseală pentru că s-a trezit cu noaptea-n cap, îl etichetăm drept leneș.” (pag. 42)
În al doilea rând, ar trebui construită de la zero piramida celor trei piloni esențiali ai pedagogiei Montessori, aceștia fiind: mediul pregătit, materialele și, cel mai important, adultul pregătit, pentru că adultul face parte integrantă din mediul copilului și, pentru a putea educa serios și cu succes, pentru a putea aplica măcar o parte din această pedagogie sau pentru a nu sta în calea succesului, atunci când metoda e aplicată școlar, este obligatoriu ca el să se transforme într-un altfel de om, mai ales din punct de vedere spiritual-emoțional și fizic. Așadar, nu e așa ușor să-ți educi copilul în spiritul Montessori, trebuie mai întâi să te transformi tu însuți. Să vă dau un exemplu, cum facem și cum ar trebuit făcut, ca să vedeți cât de greu este să-ți controlezi orice reacție (ca să nu mai vorbim de transformările fizice):
”Copilul refuză să-și strângă cariocile după ce desenează, cum reacționăm?
A. ”Du-te în camera ta și n-ai voie să mai folosești cariocile două zile” (pedeapsă pe care noi o impunem și care este arbitrară).
B. ”Dacă nu strângi cariocile și le lași fără capac, se vor usca și nu vei mai putea desena cu ele” (consecință directă a faptelor sale)” (pag. 83)
Așadar, veți afla de aici mai mulți pași de urmat, înainte de aprofundare, modalități de comunicare cu copilul, expresii de nespus, cu felul în care trebuie încurajat sau felul în care trebuie să renunțăm total la premii, recompense și pedepse. Interesant, măcar ca punct de pornire.
Puteți cumpăra cartea: Editura Litera.
”Oferă-i copilului tău încredere în sine prin Metoda Montessori. 50 de activități Montessori pentru copii între 3 și 12 ani”, de Sylvie d’Esclaibes
Editura Litera, București, 2018
Traducere din limba franceză de Geanina Tivdă
Dacă prima carte este mai mult teoretică, cea de-a doua se axează pe activități specifice pedagogiei Montessori, fiind mult mai alertă și pe înțelesul tuturor adulților. Privind imaginile de la finalul ei și completând cu explicațiile fiecăreia din parte din interiorul cărții, am descoperit că, de fapt, multe dintre învățămintele și activitățile descrise sunt practicate de mulți părinți cu capul pe umeri, de la îmbogățirea treptată a dimensiunilor și formelor jucăriilor la planșele cu animale, de la materialul nobil al acestora la explicațiile cu voce clară a noilor termeni învățați.
Chiar dacă pe copertă se spune că acest volum se referă la copiii între 3 și 12 ani, vor afla de aici felul în care pot fi dezvoltate simțurile și personalitatea copilului încă de la naștere și până spre 8-9 ani, cu aplicații mai ales pentru vârstele fragede de la mingile cu clopețel sau caruseluri până la cartonașele cu denumiri și cele cu artiști celebri și operele create de aceștia.
Iată câteva exemple de sfaturi, pe care le-am reținut din această carte (nu neapărat viabile sau excelente):
- Copilul ai cărui părinți fac totul în locul lui este complet dependent de el, fapt ce îi insuflă o nesiguranță totală. Dacă ființa de care este dependent nu se află acolo, nu poate face nimic și se trezește complet neajutorat, lipsit de orice încredere în el. Faptul că este capabil să reușească prin forțe proprii îi dezvoltă copilului un sentiment de mândrie și o foarte frumoasă imagine de sine. (pag. 9)
- Nu culcați copilul într-un pătuț cu gratii, ci pe un pat obișnuit sau chiar pe o saltea pe jos. Copiii care dorm în pătuțuri cu gratii nu au decât o soluție atunci când se trezesc: țipă și plâng ca să fie eliberați. Și acest lucru generează un stres major! Dimpotrivă, copilul care-și gestionează singur somnul este mult mai liniștit. (pag. 24)
- Deoarece adultul face parte integrantă din mediul de viață al copilului, el va trebui să acorde o grijă deosebită felului său de a fi, caracterului său, emoțiilor pe care le va transmite, modului în care va comunica cu copilul și atitudinii sale generale față de viață. Când adultul este ordonat în viața sa de fiecare zi, îi dă copilului posibilitatea să cunoască disciplina prin intermediul gândurilor și acțiunilor sale. (pag. 63)
- Când îl vedem pe copil că încearcă ceva, o activitate, și nu reușește din prima, trebuie să ne abținem să intervenim. Ca adulți, avem adesea imboldul de a-l ajuta, de a-i arăta cum să facă, iar acest lucru nu este benefic pentru el, căci în acest fel nu-și dezvoltă capacitatea creatoare care-l va ajuta să găsească propria soluție. (pag. 135)
- Este fundamental să-i vorbim copilului normal de la cea mai fragedă vârstă și să nu folosim cuvinte simplificate sub pretext că este foarte mic. (pag. 140)
Cel puțin la prima vedere, valorile aduse de pedagogia Montessori ar trebui să folosească mai degrabă decât să fie potrivnice intrării într-o comunitate de oameni diferiți. Numai că instruirea acasă nu este suficient de simplă și la îndemâna tuturor. În România, sistemul alternativ de educație Montessori este acreditat, așa că, dacă nu vreți să-l experimentați pe cont propriu, precum în aceste două cărți, găsiți școli și instructori specializați.
Puteți cumpăra cartea: Editura Litera.
