”Mercedes-Benz”, de Pawel Huelle
Editura Polirom, Iași, 2014
Traducere din limba poloneză și note de Radoslawa Janowska-Lascar și Mihaela Cornelia Fiscutean
După o clipă de fericire în singurătate oferită de lectura romanului Eram singur și fericit, a venit și momentul delectării cu o incursiune satirică în Polonia anilor de după căderea comunismului, sub formatul de poveste în poveste. Scriitorul ne cheamă pe bancheta din spate a unui Fiat prea mic pentru măreția istoriilor ce urmează a fi spuse, alături de domnișora Ciwle și de însuși scriitorul – elev de data aceasta, pentru a fi martori la obținerea permisului de conducere care, s-ar părea, că nici nu-i va fi de mare folos, cel puțin nu în viitorul apropiat.
Mercedez-Benz este o scriere personală, un tribut adus scriitorului ceh Bohumil Hrabal, pe care autorul l-a întâlnit o singură dată, la un pahar, dar scriitorul ceh era atât de beat încât, crede Huelle, cu siguranță nu și-a dat seama cu cine stă la masă, dar și o dedicație familiei și timpurilor trecute ale Poloniei de dinainte de război și apoi comuniste. Așadar el ne invită prietenos să facem o călătorie în trecut, în acel Fiat mic, alături de o instructoare frumoasă și delicată, victimă a regimului comunist, și ne expune evenimente personale, atât prin cuvinte, cât și prin imagini. Întrebat de veridicitatea evenimentelor expuse în carte (coperta îl expune pe tatăl autorului în fața Citroënului primit cadou de la reprezentanță), autorul afirmă:
Totul. Povestea se oprește în ’39, înainte să înceapă războiul, o perioadă îngrozitoare pentru familia mea, care e de origine polono-evreiască. Totul e adevărat, prima lecție pentru permisul de conducere, chiar și când am fumat iarbă. Când te duci la cursuri pentru permisul de conducere, te întreabă la ce instructor vrei să te înscrii. Toată lumea alegea instructorii-bărbați, era o sigură instructoare, dar nu se ducea nimeni la ea – și femeile, și bărbații voiau să învețe să conducă de la un instructor. Mie mi-a părut cumva rău că nu are elevi, așa că am fost singurul care s-a înscris la ea. Era o femeie foarte frumoasă, tânără; când am văzut-o coborând din mașină, mi-am zis Ce bine că am ales-o pe ea! E adevărată și povestea cu Mercedes-ul de dinainte de război, și cea cu Citroënul bunicii Maria. (Sursa: Blog Cărturești.ro)
În forma inițială, cartea era o lungă scrisoare adresată lui Bohumil, Huelle adoptând puțin din stilul autorului ceh și scriind scrisoarea fără semne de punctuație, ca și când ar fi trimisă prin viu grai și nu scrisă. Însă, editorii au intervenit și au adăugat semne de punctuație pe alocuri. Totuși, fluiditatea exprimării nu a suferit, în continuare cartea părând a fi scrisă dintr-o singură răsuflare, ca și când cuvintele ar fi fost așternute pe foie concomitent cu depășirile, curbele și frânele bruște ale Fiatului ce, precum un martor al trecutului, încerca să se strecoare printre modernitatea ce a explodat fără știre în Gdanskul anilor 1990.
Aflat la volanul Fiatului, capabil să conducă doar când povestește despre familia lui, Huelle călătorește de-a lungul unui secol, acompaniat de mașini, începând cu Citroënul bunicii, continuând cu Mercedes-Benzul bunicului, folosit în vânătoarea de vulpi modernă și cedat în fața sovieticilor, și finalizând cu modelul Mercedes 170 DS, condus de tatăl său și apărut în 1972. Poveștile expuse în timpul lecțiilor de condus îmbină caracterul personal cu cel al istoriei, umorul împreunându-se cu tragismul episoadelor relatate. Punctul forte al cărții constă în nostalgia cu care autorul privește evenimentele din propriul trecut, dar și parte a istoriei poporului său. Tema sa predilectă este istoria orașului Gdansk pe care îl vede nu neapărat ca pe un oraș frumos ci ca pe unul misterios, cu o istorie aparte, nu puțini fiind cei care consideră că aici s-ar fi auzit primele împușcături ale celui de-al doilea război mondial. Un oraș plin de istorie, cu efect marcant asupra scriitorului ce provine dintr-o familie cu origini evreiești.
Cu fraze lungi, pline de expresivitate, Pawel Huelle spune povestea vieții a trei generații de polonezi, începând cu independența de dinainte de războaiele mondiale, trecând prin anii de comunism și ajungând la copilăria ce-l apropie de sfârșitul unui secol plin de momente istorice memorabile. Cât despre șofat, așa cum se întâmplă în viață, când te aștepți să urmeze vreun final, vreo coadă, vreun deznodământ, nu se întâmplă nimic. Dar drumul într-o mașină e ca o pauză de la viață, e o meditație asupra ei și un repaos binevenit pentru reîncărcarea bateriilor.
1 comment