Marele ecran în epoca de aur, de Christopher Landry

Acum peste o luna, am fost contactat pe adresa de e-mail a site-ului nostru de autorul carţii despre care voi vorbi în cele ce urmează, americanul Christopher Landry. Mesajul, dar şi propunerea lui m-au surprins în mod plăcut, astfel încât o săptămână mai tarziu mă aflam în faţa unui album excepţional, care a reuşit să aducă multe dintre cele mai importante afişe de film din perioada comunistă, ale filmelor româneşti, în principal, dar şi afişele din România a unor filme importante pe plan mondial, cum ar fi Războiul stelelor, Întâlnire de gradul trei, Cartea junglei, Zorba grecul, Rio Bravo sau 100 de dolari pentru şerif (True Grit). Albumul este de o înaltă calitate, pe hârtie lucioasă, color, cartonat, incât achiziţionarea lui este importantă pentru orice iubitor al cinematografiei româneşti.

Pe lângă afişele prezentate, sunt exemplare si textele semnate de către reprezentenţi de seamă ai cinematografiei româneşti a acelor ani, din care vom prelua câteva lucruri extrem de interesante în perspectiva studiului. Astfel, textele sunt semnate de către Elisabeta Bostan, Dinu Cocea, Tudor Giurgiu, Stere Gulea, Sergiu Nicolaescu, Irina-Margareta Nistor, Dan Piţa, Corneliu Porumboiu, Geo Saizescu şi autorul Christopher Landry. Câteva date despre acesta din urmă, un producător american ce a ales să se stabilească în România încă din anul 1995 şi să ajute la dezvoltarea cinematografiei româneşti. A fost implicat pe diferite poziţii în aproape 100 de filme, ca producător, ca regizor asistent, regizor artistic, chiar şi actor, dovadă fiind pagina sa biografică pe cel mai important site cinematografic din lume-IMdb. Pentru el, România a devenit o a doua casă: „Cinematografia românească a devenit o pasiune pe care am dezvoltat-o treptat, indiscutabil este vorba de ceva dobândit în timp. Astfel, profesia de astăzi m-a făcut să mă întorc spre filmele româneşti din trecut”.

Pentru albumul de faţă, a ales ilustrarea aspectelor calitative ale afişelor româneşti de film, de la momentul 1965 până la momentul 1989, trecând în revistă cele mai importante filme din perioada comunistă, cum au fost ele prezentate în faţa publicului autohton, în faţa publicului ţărilor comuniste prietene, dar nu au fost uitate nici afişele făcute pentru Occident, cu precădere pentru filmele în care au jucat şi actori cu prestigiu internaţional. După cum spune chiar autorul, „afişul de film românesc nu a fost cu nimic mai prejos din punct de vedere artistic sau creativ” faţă de cele din ţările din jur, mai ales când se vorbeşte de afişele din Polonia sau Cehoslovacia, apreciate în acea perioadă.

Un cuvânt separat doresc să îl fac faţă de afişele de film făcute de Ion Stendl, adevărate opere de artă într-un context în care afişele erau deja stereotipe şi anume în anii ’80, când nici filmele nu mai aveau aceeaşi prestanţă ca în anii ’60 şi, în oarecare măsură, chiar aceste afişe au salvat nişte filme precum Luchian, Ochi de urs, Întoarcerea din iad sau Ringul. El realizează afişe picturale, total diferite de ceea ce se realiza în acei ani, respectiv afişe grafice. Stendl mărturiseşte astăzi: „Simţul artistic al fiecăruia se oprea în momentul în care era vorba despre afişe de film care trebuiau să atragă masele. Afişul a trebuit mereu să fie mai degrabă orientat către comercial şi mai puţin către artistic”.

Vă recomand cu multă căldură această carte care cuprinde imagini care, cu siguranţă, vă vor face să depănaţi amintiri cu privire la filmele româneşti ale altor timpuri, pe care le-aţi văzut, le-aţi îndrăgit sau doar aţi auzit de ele. Chiar şi eu, care aveam doar 10 ani la Revoluţie, imi aduc aminte cu drag de filmele vizionate la cinematograful din localitate, unde vedeam un film precum Secretul lui Bachus sau Columna. Va las, în final, cu rândurile pe care le-a scris Corneliu Porumboiu, un reprezentant al noului val al filmului românesc: „Pentru mine afişul e o operă intermediară între filmul meu şi public. De fiecare dată când văd un afiş al unui film de-al meu, chiar dacă eu l-am conceput, am sentimentul că exprimă prea puţin în comparaţie cu filmul. În timp am învăţat să lucrez cu profesionişti în publicitate, care mă ajută să comunic într-un anumit fel filmul pentru spectatori. (…) În film, cred că afişul e primul compromis între autor şi public.”