„Magie si superstitie la evrei. Studiu asupra religiei populare”, de Joshua Trachtenberg
Jewish Magic and Superstition (1939). A Study in Folk Religion
Editura Herald, Colectia Cultura si civilizatie, Bucuresti, 2010
Traducere din limba engleza Marilena Constantinescu
Puteti cumpara cartea acum, de pe site-ul Editurii Herald.
M-am bucurat sa gasesc in colectia “Cultura si civilizatie” a Editurii Herald aparitia acestei lucrari pe care am gasit-o apropiata structurii si preocuparilor mele spirituale alimentate in vara trecuta si de participarea la un simpozion incluzand si aceasta tematica.
Cu toate ca Trachtenberg a scris acest studiu cu mai bine de saptezeci de ani in urma, datorita tematicii abordate, datorita structurarii sale, datorita stilului in care a fost elaborat si nu in ultimul rand datorita inca a perpetuarii in diferite societati actuale, indiferent de religia lor, a credintelor si practicilor “magiei si vrajitoriei”, cu toate aceste considerente – observ prospetimea si contemporaneitatea problematicii lucrarii.
Pentru ca, repet – si astazi, in multe culturi ale lumii, in constiinta populara, in paralel cu credinta religioasa, exista credinta in puterile supranaturale, in explicarea unor fenomene sau experiente pe seama fortei magiei, a vrajitoriei, a interventiei Satanei – dar si a unor entitati ce pot fi determinate sa devina binevoitoare fata de nevoile omului si bunului mers al vietii sale.
Si asa dupa cum spune autorul in prefata studiului sau: “A intelege un popor – si, prin intermediul lui, a intelege umanitatea – inseamna a vedea viata acestui popor in ansamblu. (…) Poporul evreu nu a incetat sa traiasca si sa se dezvolte de cand a fost scris Noul Testament. Cele doua mii de ani care au trecut de atunci au cunoscut o constanta expansiune si dezvoltare a vietii sale interioare. Au fost promovate concepte religioase noi, cele vechi au fost dezvoltate (…) Dar pe langa aceasta dezvoltare formala, a existat si o elaborare constanta a ceea ce putem numi <religie populara> – conceptii si practici care n-au avut niciodata parte de o deplina aprobare din partea conducatorilor religiosi, dar care, insa, s-au bucurat de o popularitate atat de mare, incat n-au putut fi excluse in totalitate din sfera religiei. De felul acesta au fost credintele cu privire la demoni si ingeri, dar si multele obiceiuri superstitioase fondate pe aceste credinte, care, pe cai mai mult sau mai putin ocolite, au devenit o parte a iudaismului, ramase la periferia vietii religioase, practicile magice nu s-au desprins niciodata complet de dogmele credintei, », dar au alcatuit « Religia de zi cu zi a poporului evreu ».
Si pentru ca Europa medievala a fost leaganul dezvoltarii acestor credinte si pentru ca evreii constituiau o parte integranta a acestei Europe, cultura iudaica « reflecta – asa cum intr-o anumita masura a si influentat, toate fortele operative foarte importante ale culturii din acea perioada ». Si ne mai spune autorul ca “ cititorii acestei carti vor gasi in ea un mic aport la cunoasterea istoriei gandirii, nu doar a gandirii evreiesti, ci a gandirii umane.”
Parcurgand capitolele cartii, am citit despre numeroase obiceiuri si traditii si ritualuri pe care le-am intalnit in viata de zi cu zi si pe care le-am luat ca atare, fara sa incerc sa imi explic mai profund radacinile si intelesurile lor. Este cazul ritualurilor de nastere, de primire a numelui, de pubertate, de casatorie, de boala, de moarte, descrise in Capitolele “Razboiul cu spiritele” si “Natura si omul”. Un exemplu ar fi “obiceiul ca sambata seara, in timpul ceremoniei Habdala (de iesire din Shabat), care marcheaza inceputul unei noi saptamani (…) se turna putin vin pe jos, <de bun augur pentru intreaga saptamna, ce simbolizeaza noroc bun si binecuvantare>, pentru ca nu era scris in Talmud ca <Un om in a carui casa vinul nu curge ca apa nu se afla printre binecuvantati?>”. Un alt exemplu ar fi “obiceiul de a sparge un pahar la nunta care, conform parerii unora merge inapoi in timp, in perioada talmudica…un aspect uzual pentru ceremonia de nunta din Evul Mediu. Mirele trebuia sa calce pe pahar sau sa-l dea de pamant, sau sa-l sparga de peretele nordic. Explicatia generala data pentru aceasta practica era aceea ca ea constituia o dovada a <spargerii> supararilor, lasand bucuria sa se manifeste”. Inca un exemplu este acela al utilizarii sarii in diverse ritualuri, pentru ca “sarea alunga spiritele…o persoana trebuie ca in timpul recitarii Binecuvantarii sa inmoaie de trei ori bucata de paine in sare…dupa fiecare masa mananca putina sare si un vei mai pati nimic”. “Din acest motiv sarea era folosita un multe ritualuri care aveau legatura cu nasterea, casatoria si moartea si de asemnea si in medicina. De foarte multe ori sarea si painea erau prescrise impreuna pentru a invinge stratagemele spiritelor si magicienilor.” Sa un uitam aceeasi aparitie a ritualului sarii insotita de paine si in practicile crestinismului popular, ca o dovada in plus a impletirii acestei “magii” la nivel multicultural.
Frica omului in fata fenomenelor naturale, in fata instinctelor primare urate si ale faptelor rele ale semenilor sau frica de propriile lui pacate, au dus la incercarea de a castiga bunavointa naturii sau de a incerca sa-si asigure un scut invincibil impotriva intentiilor periculoase ale celor din jurul lui sau de a incerca sa pacaleasca judecatorul ceresc si sa deturneze pedeapsa propririlor pacate. Este edificator in acest sens fragmentul din Capitolul Medicina, Magia si Doctorul: “O metoda extraordinara de vindecare s-a afirmat pe baza credintei ca boala si moartea se abat la comanda lui Dumnezeu asupra unei persoane datorita pacatelor acesteia, si acest lucru este adus la indeplinire cu ajutorul ingerilor. Evreii au imaginat guvernarea cereasca asemanator modului de conducere birocratic al guvernelor mundane (lumesti). Decretele si hotararile emise de la nivelul tronului Stapanitorului Suprem erau distribuite diverselor secretariate si apoi erau atribuite ingerilor asistenti pentru a fi aduse la indeplinire. La fel ca si omologii lor pamanteni, ingerii isi vedeau metodic de treaba, dar fara sa-si puna mintea prea mult la contributie, indeplinind cum scrie la carte ordinele, dar fara a se preocupa pera mult de ele si fara a intelege pe deplin insemnatatea acestora. Analogia cu ceea ce se intampla la nivelul oamenilor a sugerat pacalirea acestora cu ajutorul unei metode abile. Se cunosc in Talmud patru cai ce pot fi urmate pentru a contracara un ordin nefavorabil care a fost emis de sus si anume: pomana, rugaciunea, schimbarea comportamentului si schimbarea numelui. Ca sa nu existe nicio indoiala in privinta intentiei celei de-a patra metode, Moses din Coucy a explicat simplu si clar ca omul care si-a schimbat numele trebuie sa declare in fata ingerului care a venit sa-l caute: <Eu nu sunt persoana pe care o cauti, nu sunt cel ce a comis pacatele pe care mi le atribui>. Si bineinteles ingerul il va crede pe cuvant. In Evul Mediu credinta ca schimbarea numelui unei persoane bolnave ii poate schimba acestuia viata si poate da eficacitate curei pentru vindecare (prin pacalirea ingerului responsabil cu aducerea la indeplinire a transformarii suferintei intr-un final fatal) era foarte pronuntata si acceptata de mult mai multe persoane decat in perioadele anterioare. Pare ca ea se folosea aproape universal printre evreii germani atunci cand o boala se prelungea pera mult si era prea grava. Destul de interesant este faptul ca o cale asemanatoare este urmata de cealalta parte a lumii, in Borneo si in Insulele Kingsmill. In timpurile moderne, atunci cand evreii recurg la astfel de schimbare de nume, ei aleg de obicei unul care in sine sugereaza o viata lunga, pentru a se asigura de doua ori ca ingerul mortii il va ocoli pe bolnav, cum ar fi: Hayim = Viata, Alter = Batranul, Zeide = Bunicul, etc.” Cele relatate in citatul de mai sus mi-au amintit o veche istorie de familie: unuia dintre fratii buncii mele, grav si indelung bolnav in copilarie, i s-a schimbat numele, din Ionel in Alter si tot restul vietii i s-a spus Mosu’, pentru a pacali ingerul bolii si al mortii in privinta identitatii victimei.
Extrem de interesant acest studiu, pe care l-am citit picatura cu picatura, gandind indelung la conditia umana de-a lungul veacurilor, la temerile omului, dar si la perspicacitatea si la curajul lui in fata incercarilor vietii. Si la valabilitatea universala, in fond, a multora dintre practicile de magie, vrajitorie si superstitie, pretutindeni pe glob. Diferite sunt abordarile, explicatiile si consecintele de orice natura!
