”Din ce este făcut un măr”, de Amos Oz și Shira Hadad
Editura Humanitas Fiction, București, 2020
Traducere: Gheorghe Miletineanu
Dialogurile dintre editoarea sa, Shira Hadad, și Amos Oz m-au apropiat de un Amos Oz pe care nu îl știam. Este o abordare dintr-o altfel de realitate, cu care cititorii nu sunt obișnuiți și care sondează limitele zilei altfel decât ne așteptăm. Deși nu există practic ritualuri magice, există de fapt o magie a micilor ritualuri zilnice care pregătesc fiecare pagină pe care autorul o scrie și rescrie de nenumărate ori, fiind un perfecționist.
M-a surprins dorința pe care nu s-a ferit să o exprime de a intra în pielea oamenilor, de a-i observa în jocul cotidianului, de unde provin de altfel toate marile teme. Din acest imediat care ascunde atâtea mistere și dileme, pe care apoi Amos Oz reușește să le transpună în personaje care își construiesc propriul destin. Nu este nimic predefinit, odată început lucrul și personajele își iau în serios viața, iar scriitorul rămâne să traseze o serie de linii fine, granițe ale poveștii în lipsa cărora linia principală s-ar putea pierde în povești secundare. Ritualul scrisului este respectat întocmai în fiecare zi, fără abateri, uneori doar pentru a reproporționa ordinea faptelor pe care urmează să le îndeplinească personajele sale. Discuția despre cele trei cărți pe care le scrie de fiecare dată, poate mai ales despre cea pe care nu o arată de fapt nimănui, constituie o bază de lucru pentru oricine este preocupat de mecanismele scrisului. Extrapolând, am putea spune că este vorba despre un curs de creative writing gratuit.
O singurătate care apasă este mobilul multora dintre poveștile sale, iar dorința mistuitoare de a salva ceva din ghearele timpului și ale uitării face ca scriitorul Amos Oz să acorde o atenție uriașă detaliilor și să își petreacă extrem de mult timp analizând, reproporționând lucrurile și faptele. Devenind mai zgârcit cu timpul pe măsură ce îmbătrânește, observă granițele arbitrare care ne acompaniază zilnic și de care avem mare nevoie, în ciuda fragilității lor. Aducând în discuție propria sexualitate și problemele pe care le-a avut de-a lungul anilor legate de asumarea ei, avem ocazia să citim pagini extrem de interesate despre diferitele dimensiuni ale erotismului, despre diferitele grade de sensibilitate dintre bărbați și femei, rolurile diferite în societate sau permisivitate la nivel individual și comunitar.
”Aproape din întâmplare am descoperit secretul ăsta, că seiful se deschide uneori simplu, prin intermediul unei potriviri corecte de cuvinte. Nu numai cuvinte. Poate ar trebui spus ”melodie”. Am înțeles că melodia care poate să aprindă o femeie diferă cu totul de melodia care poate să aprindă o altă femeie. Și asta e, la fel, numai jumătate de adevăr, fiindcă melodia care a încălzit-o ieri nu e întotdeauna melodia care o va încălzi la noapte.” (pg. 95)
Micul studiu al vinei în iudaism, o încântare pentru cititorii interesați de etică, înfățișează un Amos Oz la care puțini s-ar fi gândit. Vina inventată de iudaism s-a propagat, iar urmările ei sunt resimțite și în alte culturi. Intenția declarată a scriitorului de a nu trasa hotare este urmare a acestei reflecții îndelungate. Amos Oz a căutat să iasă din tipare și din aceste tipare, alegând o cale diferită și în ceea ce privește cariera sa de profesor, unde preferă literatura aplicată, în locul predării formale. Pășește totuși cu teamă, pentru că studenții sunt mereu în primejdia de a aborda greșit anumite aspecte, pe care încearcă să le remedieze, dar acordă mare atenție și noilor perspective pe care ei le întrevăd atât în opera sa, cât și în scrierile altora.
”Un profesor de muzică ademenește ascultători, iar un profesor de literatură trebuie să ademenească cititori […] Am considerat întotdeauna că educația și învățământul sunt o chestiune de ademenire. […]
Îmi place să predau. Dar totdeauna mă însoțește sentimentul că îmi conduc clasa pe o potecă îngustă, mărginită de prăpăstii. Când predai o creație literară, și la fel atunci când scrii o biografie sau monografie, e foarte ușor să cazi în cursă: de pildă, că viața scriitorului îi explică opera. Că între viața scriitorului și operă nu e nicio legătură.” (pg. 177)
Ce este literatura? Care este funcția ei? Spune Amos Oz că este întrebat aproape în fiecare interviu. ”O plăcere a cunoașterii. A ceea ce îți este străin și a ceea ce își este cunoscut. Literatura e în fond verișoară cu bârfa, cu setea omenească de a afla ce se petrece îndărătul jaluzelelor trase ale altora.” (pg. 192). Timpul vine cu domolirea furiei, cu așezarea scrisului și cu înțelegerea faptului că influența pe care o ai ca scriitor și jurnalist nu se poate contoriza. Iar Oz a renunțat la discursuri și articole în favoarea scrisului. Preferă să le vorbească celor deschiși, celor cărora nu le este rușine să fie convinși, celor care înțeleg că arta, iubirea, călătoriile ne schimbă, doar prin lucrările romanele și povestirile sale. Și deși recunoaște că există pesimism în ceea ce privește anumite probleme, faptul că iubește oamenii și este pasionat de ei înclină favorabil balanța. Un volum surprinzător, incitant și edificator legat de scriitura, dar și de omul Amos Oz.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Elefant.ro.
(Sursă fotografii: esefarad.com și humanitas.ro)
