”Misticism și logică și alte eseuri”, de Bertrand Russell
Editura Herald, București, 2018
Traducere: Monica Medeleanu
Eseurile din Misticism și logică au ca miză oferirea unor răspunsuri pentru o serie de întrebări fundamentale legate de rațiune vs intuiție – ca tipuri de cunoaștere, timp vs realitate, bine vs rău – ca tipuri de raportare la lume. Rigoarea filosofică este pe primul plan în investigațiile sale și chiar dacă misticismul dogmatic este respins, experiența iluminării mistice este acceptată ca modalitate particulară atitudine existențială, nu ca scop în sine. Ceea ce am apreciat în special dintre textele acestui volum sunt materialele care se referă la caracterul iluzoriu al timpului și negarea realității răului.
Primul eseu, „Misticism și logică”, oferă o imagine de ansamblu a trăsăturilor comune experiențelor mistice și a principiilor comune filosofiilor mistice. În ultimă instanță, rațiunea își câștigă legitimitatea de la intuiție.
”… dorințele noastre pot afecta viitorul, dar nu și trecutul, viitorul este într-o anume măsură supus puterii noastre, în timp ce trecutul este iremediabil stabilit.
(…) Diferența de calitate simțită între trecut și viitor nu este o diferență intrinsecă, ci numai o diferență în relație cu noi: pentru contemplația imparțială, ea încetează să existe. (…)
Oricine vrea să vadă lumea cu adevărat, să se ridice în gândurile deasupra tiraniei dorințelor practice, trebuie să învețe să depășească diferența de atitudine față de trecut și viitor și să examineze întregul flux al timpului, în cadrul unei singure viziuni cuprinzătoare.” (pp. 30-31)
În secțiunea dedicată „Bunului și Răului”, Russell nu dă argumente că predicatele etice nu sunt reale și ireductibile și afirmă deseori că o serie dintre ideile prezentate sunt argumentele în alte lucrări și nu le va repeta aici, ceea ce poate induce în eroare un cititor neavizat.
„Cultul unui om liber” – aici Bertrand Russell susține că știința oferă căi de cercetare, însă în marele mister al Universului aceasta este doar o chestiune de interpretare. S-ar putea ca rezultatele științei să fie de îmbunătățire a calității vieții, fie de distrugere a unor aspecte ale vieții. Omul este liber să cerceteze, să interpreteze, să imagineze. La asta se rezumă de fapt libertatea sa.
”Viața omului, văzută din exterior, nu este decât un lucru mic în comparație cu forțele Naturii. Sclavul este condamnat să venereze Timpul, Destinul și Moartea fiindcă sunt mai mari decât orice găsește în sine și pentru că toate gândurile sale sunt despre lucruri pe care acestea le devorează.
Astfel de gânduri fac din noi oameni liberi; nu ne mai plecăm în fața inevitabilului în supunere orientală, ci îl absorbim și îl facem parte din noi înșine. A abandona lupta pentru fericire privată, a elimina ardoarea dorinței temporare, a arde de pasiune pentru lucruri eterne – aceasta este emanciparea și acesta este cultul omului liber.” (pg. 65)
Din păcate, nu pot fi de acord cu această idee. În primul rând există o mare incertitudine cu privire la ce înseamnă și ce este sau ar putea fi etern. Noi nu cunoaștem nimic de felul acesta, ne raportăm la un termen care nu are niciun fel de substanță. O contopire cu o eternitate este prin definiție intangibilă pentru oameni, în orice stare s-ar afla. În al doilea rând, întreaga natură tinde spre individualitate, fiecare ființă este unică, are un set de caracteristici speciale, care o separă într-o anumită măsură de restul ființelor, atunci de unde dorința aceasta de contopire într-un tot, de unde renunțarea la lumesc? Avem în față o lume de explorat, de simțit și gustat pe propria piele și de analizat, nu cred nici pe departe că aceste lucruri trebuie ignorate. Că nu trebuie să devenim sclavii consumerismului, aceasta este altă poveste.
În „Studiul matematicii” nu se nu oferă argumente pentru afirmațiile logice (cu care nu sunt de acord, preferând intuiționismul). Matematica, decide filosoful, nu este un scop în sine și nu poate oferi, de fapt, date care nu pot fi atacate, oferă însă informații utile și este un instrument de antrenare a minții.
”Prin rezultatele gândirii abstracte, lumea posedă un capital, a cărui folosire în îmbogățirea fondului comun nu are până acum limite detectabile. Nici experiența nu ne oferă mijloace pentru a decide care părți ale matematicii vor fi descoperite că sunt utile. Utilitatea, așadar, poate fi doar o consolare în momente de descurajare, nu un ghid în îndrumarea studiilor noastre.” (pg. 82)
„Ultimii constituenți ai materiei” afirmă că obiectele sunt considerate a fi sens-datele, o formă modificată de realism. Suntem în general obișnuiți cu diviziunea minte și materie, iar cunoașterea noastră este obținută prin simțuri, însă există voci care argumentează că este vorba de fapt de un soi de interpretare mentală, iar datele pe care le avem sunt de fapt iluzorii. Lumea ca proiectare a unei conștiințe este o teorie care a făcut să curgă multă cerneală în epoca modernă și există puține căi de a o combate. Cu toate acestea, Bertrand Russell susține că lumea este concepută din mai multe entități, aranjate într-un anumit model rezultat al mișcării particulelor.
”Relația datelor senzoriale cu fizica”
Ceea ce putem ști legat de un obiect ține de aparențele sale. Există astfel confuzii în ceea ce privește aprecierea acestuia, dar putem ajunge la o delimitare aproximativă prin urmărirea relațiilor sale. Eficacitatea cauzală rezidă în materie. O analiză interesată este realizată aici în legătură cu lumea privată și lumea perspectivelor, și desigur, analiza conceptului de timp. Timpul este divizat de experiențe, care trebuie corelate cu biografii multiple. Astfel, ajunge la ideea de timp divizat în trecut, prezent și viitor ca și convenționalitate și set de aparențe într-un anumit moment.
”Chiar când întreaga istorie a lumii este dată în fiecare particular, problema cu privire la natura mișcărilor care au loc este încă arbitară într-o anumită măsură, chiar și după ce presupunem continuitatea. Experiența arată că este posibil să determinăm mișcări de așa manieră, încât să satisfacem legile dinamicii și că această determinare, inexactă și de ansamblu, este cu totul în acord cu opiniile simțului comun despre lucruri persistente. Așadar, se adoptă această abordare care conduce la un criteriu prin care putem determina, uneori practic, uneori doar teoretic, dacă două aparențe de la momente de timp diferite sunt de considerat ca aparținând aceluiași fragment de materie.” (pg. 185)
Eseurile lui Bertrand Russell, dincolo de analizele interesante și de modalitățile filosofice ingenioase de abordare, pot fi privite ca anticipând teorii care au apărut ulterior cercetărilor sale, unele aparținând lui Ludwig Wittgenstein sau John R. Searle, altele, precum teoriile mentalului lui J.J.C. Smart și U.T. Place sau chiar Max Tegmark.
