”Ferestre către copiii noștri”, de Violet Oaklander
Editura Herald, Colecția Psihoterapia, București, 2020
Traducere: Tatiana Chincu și Cristina Toader
Violet Oaklander este doctor în psihologie și a finalizat două masterate: consilierea familiei și a copilului și educația specială a copiilor cu probleme emoționale și dificultăți de învățare. De asemenea, a participat la un stagiu de specializare de trei ani în cadrul institutului de Terapie Gestalt din Los Angeles, fiind acreditată în 1973. Volumul tradus și publicat de editura Herald anul trecut se adresează nu numai celor care au copii, ci și celor care își doresc copii sau, prin forța împrejurărilor, lucrează cu copii, funcționând nu doar ca lectură, ci și ca material didactic.
Ceea ce reușește autoarea aici este abordarea în termeni accesibili a unor subiecte extrem de complexe, îmbinând experiența personală cu cea profesională. Se bazează în cea mai mare parte tehnici neconvenționale, instinct și lucrul terapeutic. Într-un interviu mai vechi, scriitoarea menționa că a început să lucreze cu copii instabili emoțional în școli cu mult înainte de a practica terapia Gestalt. Mai mult decât atât, o experiență personală negativă, unul dintre copiii ei s-a îmbolnăvit și a murit, ceea ce a condus-o către depresie, i-a oferit avantajul de a vorbi și interacționa în cunoștință de cauză. O vizită la Institutul de Terapie Gestalt din Los Angeles i-a atras atenția asupra tehnicilor speciale folosite acolo și a motivat-o să revină.
De aici a pornit dorința de a face apel la diferite medii creative, în special desenul și lutul, marionetele și muzica, pentru că așa putea trezi interesul copiilor rapid. Pornind de la mici jocuri, îmbinate cu filosofia terapiei Gestalt, în timp și-a dezvoltat tehnica proprie, fiind deja cunoscută și apreciată la nivel internațional și devenind o etalon în domeniu. Imaginația este folosită pentru a sprijini vindecarea, dar și ca modalitate susținere a creativității.
Volumul este structurat în douăsprezece capitole mari, toate cu subcapitole clar delimitate. Pornind de la fantezie și desen, medii de lucru (lut, lemn, apă, plastilina etc), continuând cu poveștile și scrisul, trecând prin experiențele senzoriale (printre cele mai interesante pagini ale cărții) și ajungând la improvizație, autoarea se lansează apoi în studierea procesului terapeutic propriu zis, identificarea problemelor de comportament și a mediilor în care acestea apar.
Violet Oaklander pune un accent deosebit pe dinamica grupurilor din cadrul familiei la care copilul reacționează și pe atitudinea sa ca răspuns la acestea, care se concretizează deseori în relații dificile cu membrii acesteia. Timpul este o resursă care nu ne mai este la îndemână, iar Violet sesiza această problemă cu mult timp înaintea obsesiei pentru digital și online. Faptul că de multe ori copiii ajung să devină țapii ispășitori ai problemelor din cadrul familiei ridică multe semne de întrebare legate de gestionarea emoțiilor și a conflictelor, de faptul că devenim aproape imuni la sentimente.
”Ajungem să acționăm în viață aproape ca și când simțurile, corpurile și emoțiile noastre nu ar exista, ca și când nu am fi decât capete gigantice care gândesc, analizează, judecă, înțeleg, sfătuiesc, prezic viitorul, cenzurează. Intelectul este o parte importantă a ceea suntem noi. Dar mintea este o doar o parte a întregului nostru organism (…)” (pg. 133)
Ferestre către copiii noștri oferă în cele aproape patru sute de pagini metode, materiale, tehnici de lucru cu copiii (și adolescenții), exemple de cazuri și discuții, și constituie un material musai de citit pentru cei care sesizează că ceva nu funcționează bine. Volumul poate funcționa și ca lectură preventivă, atrăgând atenția asupra unor pericole iminente în mediul în care trăim acum. În ciuda faptului că a trecut ceva timp de la publicarea în limba sursă, traducerea de la Herald aduce în prim plan un material extrem de util atât din perspectiva comportamentului familiei, cât și didactic și terapeutic. Pe această temă, volumul semnat de Violet Oaklander se înscrie în topul celor mai vândute și căutate cărți de către consilierii și terapeuții, în școli, centrele de sănătate mintală și clinicile private.
Fiind de asemenea mamă a trei copii, a experimentat întregul arsenal de provocări ale îmbinării între carieră și munca de acasă. Unul dintre secrete este faptul că totdeauna se baza pe diversificarea activităților. Faptul că în acest timp și-a continuat educația permanentă este, din nou, o mostră de acrobație între viața personală și cea profesională, pe care nu mulți reușesc să o realizeze.
Cartea oferă exemple concrete în care jocurile sau obiectele pot prelua rolul de ferestre către mintea copiilor, pentru a putea observa și înțelege ce deranjează și ce poate fi corectat întâi în ceea ce privește comportamentul adulților din preajmă, mai degrabă decât al copiilor Îmbinarea eficientă a tehnicii cu atitudinile reprezintă un ajutor veritabil mai ales în situațiile de criză. De la sentimente, la nevoia de a fi înțeles, nevoia de atenție, socializare, până la răspunsurile corpului ca atare (simptomele fizice de exemplu, analizate într-un capitol separat, pg. 301), toate trebuie luate în calcul atunci când copilul trage semnalul de alarmă.
”Multe dintre aspectele cu care ne confruntăm în terapie se referă la amintiri din copilărie, experiențe, introiecții. Mulți dintre noi continuăm să facem lucrurile pe care le făceam când eram copii – acele lucruri pe care eram nevoiți să le facem ca să răzbatem. Acelea erau singurele lucruri pe care știam să le facem la momentul respectiv. S-ar putea să le facem în continuare, deși e posibil ca acum să nu fie adecvate și să interfereze foarte mult cu viața noastră.” (pg. 356)
Părinții au de cele mai multe ori rezerve în ceea ce privește terapia, considerând-o un proces de lungă durată, un proces continuu, dar Violet Oaklander susține că există o perioadă de trei până la șase luni în care procesul terapeutic poate avea efecte directe și vizibile, analizată în capitolul 9, și denumit chiar Procesul terapeutic. Una dintre marile probleme sesizate este aceea că de cele mai multe ori copii sunt defensivi, deseori fiind implicați în procese haotice, care depășesc nivelul lor de înțelegere. Devin vulnerabili, încercând să măsoare, observe și să decodeze realitatea din jurul lor. Copiii nu au straturile multiple de amintiri și experiențe pe care adulții le acumulează de-a lungul anilor. Ei încearcă să se adapteze la realitate cu mult mai puține mijloace și mult mai rudimentare. Ca terapeut și părinte, evitarea interpretărilor este un punct esențial, precum și evitarea judecăților.
”Aș dori să fac apel la toți terapeuții care ezită să lucreze cu copii. Copiii au nevoie de aliați și ei trag nădejde că din ce mai mulți dintre terapeuții care sunt interesați de valori, precum egalitatea și umanismul, vor începe să înțeleagă că atunci când refuză să aibă clienți copii perpetuează un separatism care conduce în continuare la oprimarea tinerilor. Copiii merită ceva mai bun.” (pg. 74)
Puteți cumpăra cartea: Editura Herald/Cărturești.ro/Elefant.ro.
(Sursă fotografii: psychotherapy.net, edituraherald.ro)
