”Jacob se hotărăște să iubească”, de Cătălin Dorian Florescu
Editura Polirom, Colecția ”Fiction Ltd”, Iași, 2012
Traducere și note de Mariana Bărbulescu
Dacă am un regret acum, după lectura romanului ”Jacob se hotărăște să iubească”, este acela că m-am lăsat mai greu convins să încep de undeva operele lui Cătălin Dorian Florescu, doar cu cel mai recent roman al său. Dar, în mod sigur, voi îndrepta această eroare, pentru că autorul româno-elvețian merită aprecierea tuturor, ne oferă în ”Jacob se hotărăște să iubească” o adevărată saga, un roman a cărei acțiune transcede vremurile și veacurile, este plin de tristețe și de bucurie, de iubire și de suferință, prinde cititorul în mreje și lasă multe întrebări, care te urmăresc mult timp după închiderea cărții.
După cum spunea într-un interviu cu Marius Chivu, Cătălin Dorian Florescu, plecat în Elveția încă de la finalul liceului, a păstrat în toate romanele sale povestea românească. Se întoarce de fiecare dată în România, dacă nu fizic, măcar cu gândul, pentru a culege de aici povești minunate, pe care, cu meșteșug, cu talent, cu tot ce are mai bun ca scriitor, le transformă în eposuri ale unor familii, ale unor perioade istorice sau ale unor evenimente. Sau le amestecă, transformându-le într-o splendoare de carte, precum aceasta (știu, sunt cam subiectiv în prezentarea aceasta, dar mi-a plăcut tare mult cartea).
De data asta, Cătălin Dorian Florescu poposește într-o comună din apropiere de Timișoara, Tomnatic (fosta Triebswetter), a cărei istorie reală o transformă într-o ficțiune ce urmărește evenimentele care s-au petrecut în familia Obertin. Situată în Banat, Tomnatic a făcut parte din Imperiul Habsburgic și a fost colonizată la începutul secolului al XVIII-lea cu locuitori din Alsacia și Lorena, majoritatea lor de origine franceză. După cum aflăm și din carte, pentru a ajunge aici și a avea privilegiile germanilor mulți dintre ei și-au transformat numele francez (Frederique Aubertin) în nume cu rezonanță germanică (Frederic Obertin, în romanul de față). Consultând Wikipedia, aflăm că Tomnaticul a fost pentru o bună perioadă de timp cel mai mare sat ”francez” din Banat, dar cu timpul s-a produs o asimilare a francezilor din partea fermanilor și ”în afara câtorva cuvinte de origine franceză care s-au încetățenit în vocabularul local, foarte puțin a mai rămas din originea franceză a satului.”
În acest sat, departe de vâltorile războiului, unde tradiția este la ea acasă, unde obiceiurile și cutumele păstrate de veacuri sunt respectate de toți membrii societății, pe o vreme cumplită, ajunge la un moment dat Jakob: ”Până atunci nimeni nu refuzase vreodată să dea un ajutor, nimeni nu se împotrivise la ceea ce definea viața de aici: obligația de a-ți arăta iubirea pentru semeni. Cu asta le erai dator celorlalți. Datoria îi ținea pe toți laolaltă.” Jakob și atât, așa cum se recomandă. Jakob, cel care a plecat în căutarea unei himere (o femeie dintr-un ziar, o dorință de înavuțire), cu ambiție enormă de a cuceri lumea, de a intra în rândul ei. Femeia care devine dorința lui este Elsa Obertin, cea care și-a părăsit plaiurile natale pentru a face avere în America și care a și reușit să readucă bogăția unei familii importante-Obertin (printre cele care au fondat localitatea Triebswetter), fără a se cunoaște niciodată metodele ”succesului” american.
Numai că o fițuică dintr-un ziar, care anunța venirea ei înapoi în Timișoara, bogată și strălucitoare, ajunge întâmplător în mâinile lui Jakob, care ia o hotărâre fundamentală: ”De asta sunt aici. Aș vrea să mă însor cu tine, să conduc gospodăria și să zămislesc copii. Și unul ar fi de-ajuns, un băiat, ca să moștenească mai târziu gospodăria.” Jakob este un personaj ale cătui acțiuni le înțelegem mai greu, cel puțin la început, pentru că, odată ce paginile sunt lecturate, autorul ne oferă momentele necesare pentru a distinge dincolo de armura și întunericul său, pe care singur și le-a ales. Dacă dorește să reușească în a fi bogat, o face cu vârf și îndesat, dar nu numai din cauza căsătoriei cu o femeie ce are oarece avere, ci și din cauza priceperii lui: în afaceri, în alegerea unor parteneri (unii îndoielnici, cum ar fi clanul țiganilor din sat, dar paroliști și de încredere), în destoinicia cu care mânuiește cuvintele, chiar dacă nu a făcut cine știe ce școală. Cu toate acestea, rămâne un om contradictoriu, câteodată lipsit de măsură și care dorește ca toată lumea să se construiască în jurul său și de către el. Defecte care vor avea repercusiuni importante în economia acțiunii.
Dar cine este Jacob? Fiul lui Jakob și al Elsei, botezat în tradiția Obertinilor cu numele tatălui (nume care a fost deturnat de bunicul căruia i-a fost dat în grijă, devenind Jacob fără ”k”), el este personajul central al romanului, având o tipologie care îl va apropia foarte mult pe cititor: timid și slăbănog, bolnăvicios și apropiat mamei (pe cât se putea) și bunicului, pare a avea soarta împotrivă încă de la naștere când mama sa este nevoită să nască într-o căruță, în mijlocul bălegarului, moșită de o țigancă, soția bulibașei din comună: ”Tata n-a iertat-o niciodată pe mama că a târât în gunoi numele Obertin – și asta de-adevăratelea; că născuse în văzul lumii și că se dezgolise ca o târâtură. Rușinea asta ne-a împovărat familia mai rău decât orice altceva, mai rău chiar decât bănuiala că mama își vânduse trupul în America, și urmarea a fost că n-a mai atins-o niciodată. Eu însă am avut noroc, fiindcă am supraviețuit.”
Cătălin Dorian Florescu trebuie să îl facă pe acest Jacob să iubească, tocmai pentru că nimic nu pare a-i fi favorabil, dimpotrivă. În niște vremuri tulburi, el trebuie să găsească puterea să fie alături de familie, să supraviețuiescă războiului și să fie puternic după pierderea celor dragi. În final, nu vom afla dacă are și puterea să ierte, dar rămâne o întrebare de la care vom afla răspunsul numai în noi înșine.
Măiestria lui Cătălin Dorian Florescu de a mânui povestea, de a închega personajele, de a mânui cuvintele și a le așterne pe pagină este impecabilă. Dacă povestea imaginată te ține cu sufletul la gură, iar Jacob, personajul principal, devine imediat simpatic (în contradicție cu tatăl său), autorul este un excelent descriptor al naturii, al oamenilor, al veacurilor și evenimentelor. Nu numai antagonismul dintre Jakob și Jacob este în prim plan, ci avem parte, în fundal, de descrieri amănunțite care preced sau însoțesc povestea principală: satul multietnic tradițional din Banat, Evul Mediu plin de sălbăticie și fără remușcări din Europa Occidentală, oroarea celui de-al doilea război mondial, apărut de nicăieri într-un sat german, care acum trebuie să accepte venirea rușilor, călătoria din Alsacia și Lorena spre Banat, parte a Imperiului Habsburgic și colonizarea unui câmp arid, devenit peste ani Triebswetter/Tomnatic, deportarea în Bărăgan a tuturor celor care aveau origine germană de după Marele Război și venirea comuniștilor.
Vă las, în final, cu descrierea furtunii legendare de la începutul romanului, recomandându-vă cu toată căldura poate cel mai bună carte citită de mine în 2013, ”Jacob se hotărăște să iubească”: ”Furtuna ținea deja de mai multe ceasuri. Tot nu se săturase – ea sau creaturile care sălășluiau în ea. Existau oameni care ziceau că ajunseseră destul de aproape cât să vadă creaturile ascunse acolo, hidoase și respingătoare sau ispititoare, dar nu mai puțin primejdioase.
Dacă dispărea cineva, din când în când, sau nu se mai întorcea din vreo călătorie, lumea zicea: ”L-a luat furtuna”. Câteodată apărea iar, umflat și vânăt, adus la mal de apa râului. Sau rămânea dispărut, poate pentru totdeauna. Că s-ar fi dus cumva după alt bărbat sau altă femeie ori că îi era mai dragă moartea decât o viață dusă în strâmtoarea satului – așa ceva nu era îngăduit nici măcar să gândești. Nu se pomenea nici să înșeli și nici să hotărăști ce vrei, așa, de unul singur; de netăgăduit erau doar Dumnezeu sau diavolii și soarta cu care te loveau.”
