„Iubire şi gimnastică”, de Edmondo de Amicis
Editura Allfa, Colecţie „Iubiri de altădată”, Bucureşti, 2012
Traducere din limba italiană şi note de Camelia Zara
Puteţi cumpăra cartea acum, de pe site-ul Editurii All.
Despre scriitorul italian Edmondo de Amicis, cu toţii ştim că a scris „Cuore”, cartea copilăriei noastre, jurnalul lui Enrico Bottini, de 10 ani, un elev în clasa a III-a la o şcoală din Torino. Pe când era la liceu, acesta redescoperă caietul său de şcolar, pe care îl rescrie, comentându-l cu impresiile de peste ani.
Colecţia „Iubiri de altădată” a Editurii Allfa mi-a oferit prilejul, aşa cum spuneam şi în cazul cărţii lui Alphonse Daudet, să redescoper la rândul meu autorii clasici. A fost şi cazul romanului „Amore e ginnastica” al lui Edmondo de Amicis, publicat iniţial în 1892, o poveste clasică despre o dragoste imposibilă, excepţional scrisă, alertă şi care te menţine mereu aproape de personajele principale.
Care sunt acestea? Acţiunea are loc în acelaşi oraş drag autorului, Torino, şi înfăţişează încercările unui secretar tânăr, Don Celzani, de a atrage dragostea unei profesoare de gimnastică, domnişoara Pedani, lucru aproape imposibil de realizat. El nu este nici frumos, nici bogat şi nu este nici culmea curajului. Întâlnirile dintre ei sunt aproape monosilabice, petrecute pe scara pensiunii în care locuiesc, şi eforturile lui rămân insesizabile şi aşadar fără succes. Don Celzani este o persoană bună, fără vicii, şi poate de aceea este personajul pe care orice cititor îl iubeşte, îl respectă şi speră ca eforturile lui să fie răsplătite.
Pe de altă parte, „domnişoara Pedani trăia doar pentru gimnastică; această motivaţie nu venea însă din ambiţie sau amuzament, ci dintr-o profundă convingere că gimnastica educativă, răspândită şi aplicată aşa cum o înţelegeau ea şi alţii, însemna o înviorare a întregii lumi. Înclinaţia către această disciplină a avut-o dintotdeauna, din cauza caracterului său masculin, atât de potrivnic faţă de orice slăbiciune şi dulcegărie a educaţiei, încât elimina din coregrafiile elevelor sale toate mişcările graţioase, şi nu tolera nici cele mai comune nume de botez din calendarul Sfinţilor.”
Dacă el încearcă să îi trimită o scrisoare în care descrie cu delicateţe sentimentele sale şi dezvăluie faptul că este un om onest şi nu îşi doreşte să fie o simplă relaţie, ci chiar o cere în căsătorie, ea îi răspunde rece, aparent fără suflet, pentru simplul motiv că ea chiar nu îşi doreşte pe nimeni, fiind „căsătorită” cu pasiunea sa pentru gimnastică:
„-Nu aveţi nimic să-mi spuneţi?
Profesoara răspunse liniştită:
-Ba da, un singur lucru. Ţin să vă mulţumesc pentru sentimentele frumoase.
-Nimic altceva?
-Nu, domnule secretar, nimic altceva, răspunse ea cu amabilitate.
Din acel moment pentru el urmă o înşiruire de zile îngrozitor de triste.”
Iubirea lui era însă sinceră. Trece prin stări sufleteşti diferite, de la iubire totală până la dorinţa de despărţire şi depărtare, de la tandreţe impresionantă şi mici atenţii care să îi atragă atenţia la nepăsare, de la sentimente contradictorii la absorbire totală la fiecare întâlnire cu fiinţa ei. O iubire adevărată, de care nu ştia cum să mai scape, pentru că era clar că pentru ea el nu exista sau era o simplă cunoştinţă, un vecin care o admiră şi atât: „El o iubea din tot sufletul, cu un amestec de senzualitate ardentă şi tandreţe inocentă, însufleţite încontinuu de gândul la acea îmbrăţişare care îl îmbătase, de amintirea discuţiilor familiare, de atâtea trepidaţii, atâtea speranţe, atâtea deziluzii, că parcă reprezentau jumătatea din viaţa lui. (…) Cu preţul oricărui chin, trebuia s-o vadă în continuare, să-i vorbească, să se târască pe lângă ea ca un câine, să stea în picioarele ei la fiecare pas, să-i simtă parfumul tinereţii şi vocea profundă, să se bucure măcar de mila ei, să-şi chinuie imaginaţia, inima şi carnea sub privirea ei. Şi chinurile deveniră mai grele, iar el le căuta.”
O frumoasă poveste de dragoste pe care Edmondo de Amicis o continuă superb şi merită să citiţi toată această pledoarie pentru iubire, chiar dacă pentru personajul principal este şi imposibilă. Finalul este neaşteptat şi măcar el reprezintă motivul pentru care merită să căutaţi această carte, să o lecturaţi cu atenţie şi, poate, chiar să aplicaţi unele dintre metodele de cucerire ale lui Don Celzani.
