“Într-o noapte de iarnă”, de Simon Sebag Montefiore
Editura Trei, București, 2014
Traducere din limba engleză de Lucian Niculescu
Doi adolescenți de la școala exclusivistă „Iosif Stalin” din centrul Moscovei, la care învață copiii nomenclaturii comuniste, sunt găsiți împușcați imediat după Marea Paradă a Victoriei din 24 iunie 1945, iar autoritățile încep să investigheze cazul. Acesta este punctul de plecare al cărții scrise de Simon Sebag Montefiore, care poate fi considerată deopotrivă roman politic, thriller istoric sau poveste de dragoste. În orice cheie ar fi citit, volumul de peste 500 de pagini este foarte greu de lăsat din mână…
Faptele istorice se contopesc remarcabil cu ficțiunea, iar personajele reale, inclusiv Stalin, interacționează extrem de credibil cu cele create pe de-a-ntregul de autor. Dintre acestea din urmă se detașează două personaje memorabile, construite cu mare finețe psihologică și ale căror destine, marcate de întorsături dramatice, sunt urmărite în timp: generalul Herkules Satinov, apropiat al lui Stalin și vicepreședinte al Consiliului de Miniștri, și Serafima Romașkina, adolescenta îndrăgostită de un ofițer american.
Fără a se număra printre principalii protagoniști ai romanului, Stalin este omnipotent si omniprezent – se ocupă personal de tot și de toate, dominând autoritar o societate care se deformează tot mai mult sub apăsarea unei atmosfere sufocante. Aspirațiile de natură personală sunt strivite fără milă de instrumentele perfide ale puterii. Teroarea nu pare să mai aibă limite sau să ocolească pe cineva, căci statul polițienesc, în încercarea sa de a controla întreaga viață a supușilor și suspușilor deopotrivă, tinde să distrugă tot ce este omenesc…
Un mare merit al romanului este tocmai faptul că pune în lumină ce se întâmplă cu viața oamenilor când o adunătură de criminali ajunge să conducă după bunul lor plac o țară. Rezultatul este catastrofal: viața privată aproape că nu este îngăduită, fiind taxată drept „sentimentalism burghez”, iar existența oamenilor trebuie dedicată integral partidului unic. De fapt, șefului suprem al acestuia…
O strofă din cunoscutul cântec sovietic „Mulțumim tovarășului Stalin” este elocventă pentru absurdul vieții în acea epocă:
„Fiecare ceas i-o bucurie,
La învățătură și răgaz,
Dragi copii, fiindcă ne este Stalin
Nouă cel mai bun prieten azi. ”
Absolut tot ce se întâmplă în societate este interpretat de autorități în cheie ideologică – chiar si o joacă de copii este văzută de „organe” drept parte a unei conspirații menite să răstoarne regimul sovietic. Părinții copiilor încarcerați – și supuși unor interogatorii brutale pentru a fi determinați să-și incrimineze prietenii sau rudele! – nici măcar nu îndrăznesc să abordeze acest subiect, chiar și dacă se învârt în cercurile înalte ale puterii, pentru că ar însemna să pună în discuție funcționarea perfectă a statului și înțelepciunea lui Stalin. A te îndoi vreo clipă de măreața justiție sovietică este o crimă de neiertat!
Orice pas greșit, orice demers inițiat pentru salvarea celor apropiați, orice cuvânt spus și auzit de cine nu trebuie poate însemna trimiterea în Gulag sau chiar pedeapsa capitală. În acest context, disperarea și speranța, teama și eroismul alternează dramatic în viața personajelor, odată cu care și cititorul este purtat de la Palatul Kremlinului la temuta închisoare Lubianka – a cărei clădire era și sediul KGB – și înapoi…
Punând în slujba construirii unor povești de viață deopotrivă credibile și uimitoare multe dintre informațiile culese în cursul documentării minuțioase pentru volumul de nonficțiune de mare succes „Stalin: Curtea țarului roșu”, Simon Sebag Montefiore reușește să ofere publicului și un roman captivant și memorabil.
