”Mintea”, de John Searle
Editura Herald, București, 2018
Traducere: Iustina Cojocaru
Destinată atât profesioniștilor, cât și cititorilor preocupați de probleme filozofice în general, „Mintea” reprezintă o introducere minunată în filozofia minții, dar și o veritabilă provocatoare de gândire. Presărată cu analize despre probleme conexe precum inducția sau realismul, evidențiază câteva modele de luciditate interesante. John Searle elaborează și o trecere în revistă a principalelor fire dominante în dezvoltarea filosofiei minții, evidențiind elementele slabe ale acestora. Respinge dualismul de suflet/corp și reliefează slăbiciunile diferitelor ramuri ale gândirii materialiste pe această temă, dar propune și o nouă teorie, în esență tot materialistă, cu diferența că ia considerare proprietățile mentale, ancorate în „puterea și scopul funcțional al creierelor. “
Una dintre probleme cu care se confruntă demersul său este acela că nu poate reduce distanța dintre ontologia obiectivă a creierului și ontologia subiectivă a experienței. El subliniază că, deși toate celelalte fenomene din universul fizic pot fi reduse atât logic, cât și fizic la unele fenomene mai fundamentale, experiența subiectivă nu poate fi redusă logic tocmai pentru că este subiectivă. Cartea acoperă conștiința luată în ansamblu, intenționalitatea, naturală spectrală a tuturor conștiinței, emoțiilor, dorințelor, credințelor și cu acestea, de asemenea, acțiuni: decizii și control volitiv a corpului, dar și un capitol despre inconștient.
”«Intenționalitatea» este un termen tehnic folosit de filosofi pentru se referi la acea capacitate a minții prin care stările mentale se referă la, sunt despre sau corespund obiectelor să stărilor de lucruri din lume, altele decât ele însele. […] Este absolut esențial să facem distincția dintre intrinsecă sau originară, pe care o am în minte când mă gândesc la ceva anume, și intenționalitatea derivată, pe care o au semnele de pe hârtie când îmi aștern în scris gândurile.” (pg. 49)
John Searle atacă alte două bariere care nu sunt recunoscute în mod normal de alți colegi din branșă. Într-un capitol despre liberul arbitru susține că din punct de vedere psihologic, liberul arbitru trebuie să fie real, dar din propriul său punct de vedere, conștiința este doar o proprietate a creierului, nu ceva care îl transcende, deci conceptul de libertate aici se aplică într-un sens destul de vag. Abordează și punctul de vedere al mecanicii cuantice, care ar putea explica parțial această problemă, dar admite în final că această idee încă nu poate răspunde la întrebare.
Cealaltă barieră este aceea a identității personale, convingerea că, deși corpul și caracterul meu se schimbă, eu rămân aceeași persoană. Aici abordează teoria „continuității memoriei” identității personale și acceptă că aceasta este importantă, dar este insuficientă pentru a explica fenomenul. John Searle neagă faptul că „eu-ul” este substanțial, considerându-l ci doar o ipoteză funcțională, necesară inteligibilității experienței și că momentan analiza adâncimii acestui concept se oprește aici.
John Searle a răsturnat la începutul analizei problema originii corpului minții, explicând critic punctul de vedere al lui René Descartes, care nu numai că a dat naștere la ceea ce se numim azi Filozofia minții, dar și a generat opt mari probleme filosofice: problema corpului minții, problema altor minți, scepticismul cu privire la lumea externă, analiza corectă a percepției, problema liberului arbitru, a sinelui și a identității personale, a conștiinței animalelor și a somnului. Apoi abordează transformarea produsă de materialism în secolul XX și a teoriilor aferente: comportamentismul metodologic și logic, materialismul de tip și simbol, funcționalismul, funcționalismul de calcul și materialismul eliminator și expune succint argumentele și contraargumentele funcționalismului. Filozoful include o altă caracteristică a intenționalității care subminează, de asemenea, funcționalismul, adică forma sa aspectuală, deși argumentul nu este integral explicat.
Există o serie de presupuneri false care dus la restrângerea alegerilor: materialism sau dualism în ceea ce privește problema minții, iar dintre acestea amintesc: distincția naivă între mental și fizic, cauzarea: două evenimente discrete sunt ordonate la timp de noțiunile de cauză și efect sau transparența identității: identitatea este considerată ca neproblematică. Filosoful propune însă analiza conștiinței raportată la toate stările conștiente ca ontologie persoanei, la aparatul neurobiologic care provoacă stări conștiente și astfel se ajunge la patru principii de bază care transformă conștiința într-o reducere cauzală, nu metafizică și elimină problema minții corpului.
1) Stările conștiente au o ontologie subiectivă în primul rând;
2) Procesele neurobiologice de nivel scăzut din creier provoacă stări conștiente;
3) Stările conștiente sunt trăsături ale sistemului cerebral și există la un nivel mai înalt decât neuronii / sinapsele;
4) Stările conștiente sunt trăsături reale ale lumii și funcționează cauzal.
”Orice reflectă asupra experiențelor sale conștiente va observa o distincție între experiența unei activități intenționale voluntare, pe de o parte, și experiența unei percepții pasive, pe de altă parte. […]
Credința în existența liberului arbitru provine, mai mult decât orice altceva, din experiența acțiunii voluntare iar orice explicație a minții trebuie să țină cont de această experiență.” (pg. 164)
Există două ipoteze neurobiologice cu privire la modul în care este creată conștiința: teoria blocurilor de construcție și abordarea unificată a conștiinței. În timp ce primii încearcă să explice cauzal conștiința prin blocuri de experiențe conștiente, cel de-al doilea se concentrează asupra modului în care creierul produce întregul câmp conștient din care stau anumite experiențe conștiente. Până în prezent, studiile clinice și ipotezele filosofice tind să favorizeze abordarea unitară a câmpului în conștiință. Stările mentale sunt reprezentări ale condițiilor lor de satisfacere. Aceasta este, în opinia lui John Searle, cheia înțelegerii intenționalității.
Problema intenționalității, una dintre cele mai interesante din punct meu de vedere, oglindește problema conștiinței: este la fel de dificil să-ți imaginezi modul în care bucățile de materie devin conștiente în creier, încât să-ți imaginezi cum se pot referi la acele stări ale lumii. Cum poate creierul să reprezinte obiecte prin stări mentale precum credințe, dorințe și alte stări intenționate? Searle susține că intenționalitatea limbajului este derivată din intenționalitatea minții. Referențialitatea de sine este cauzală: statele intenționate au o logică particulară în condițiile lor de satisfacție, și anume, toate sunt referențiale de sine, iar o diferență între experiențele perceptuale și credințele / dorințele ține de rețeaua intenționalității și de fundalul capacităților preintențiale. Pe scurt, intenționalitatea este reprezentarea condițiilor de satisfacție.
Teorile lui John Searle sunt excelent expuse, deși nu folosește un limbaj academic. Volumul devine accesibil unui număr destul de mare de cititori, iar retrospectiva problematicii minții este utilă pentru a observa istoricul dezbaterilor de-a lungul timpului și pentru a înțelege punctele slabe ale analizelor respective. Deși nu toate aspectele problemei minții sunt rezolvate în acest volum, el fiind doar o ”introducere”, oferă o serie de răspunsuri și lămurește câteva aspecte esențiale ale filosofiei minții, rezultând o analiză preliminară documentată și argumentată pentru cei care vor să aprofundeze subiectul.
Rămân deschise o serie de întrebări importante: Avem sau nu libertate? Există realmente stări mentale inconștiente? Cum rezolvăm problema aparențelor diferite? Dacă moleculele corpului nostru sunt înlocuite în permanență, cum explicăm continuitatea spațio-temporală a acestuia? Este într-adevăr conceptul de sine unul pur formal, așa cum postulează Searle?
În loc de final:
”Nu trăim în mai multe luni diferite și nici măcar în două lumi diferite, o lume mentală și una fizică, o lume științifică și o lume guvernată de simțul comun. Dimpotrivă, există o singură lume, lumea în care trăim cu toții, și trebuie să ne explicăm existența ca parte componentă a ei.” (pg. 321)
Puteți cumpăra cartea: Editura Herald/Libris.ro/Elefant.ro.
(Foto John Searle: pinterest.es)
