”În umbra Europei. Două războaie reci și trei decenii de călătorie prin România”, de Robert D. Kaplan
Editura Humanitas, București, 2016
Traducere din engleză de Constantin Ardeleanu și Oana Celia Gheorghiu
Inclus de două ori de celebra revistă Foreign Policy în TOP 100 GLOBAL THINKERS, Robert Kaplan consideră că o mare problemă a jurnaliștilor este că aceștia sunt „copiii momentului” sau „empiriștii supremi”. Această formulare mi-a amintit de precizarea pe care Emil Hurezeanu o face în recentul său volum intitulat „Pe trecerea timpului”: junalistul este “primul și definitivul ostatic al clipei”. Ambii autori reușesc însă performanța de a se sustrage efemerului și superficialului și de a oferi publicului analize pline de adâncime, luciditate și rafinament, scrise dintr-o perspectivă pe termen lung.
Kaplan se dovedește un fin cunoscător al istoriei și culturii românești, nu doar un excelent expert în politică externă. Vizitele sale repetate în România (începând cu anii ’70), dicuțiile purtate cu personalități ale mediului intelectual autohton precum Neagu Djuvara, Horia-Roman Patapievici ori Valentin Naumescu și cu oameni politici, dar și observarea atentă a vieții de zi cu zi din diverse zone ale țării (precum și în Republica Moldova), sunt valorificate de autor în această carte pe cât de complexă, pe atât de captivantă.
„În umbra Europei” iese din tiparele unei cărți de geopolitică, fiind o lectură tulburătoare prin talentul autorului de a surprinde spiritul locului oriunde ajunge, împletind numeroase repere culturale, istorice, geografice (să nu uităm că este cel ce a scris celebra carte „Răzbunarea geografiei”!) ori politice care contribuie la o înțelegere extreme de subtilă a evoluției unei țări. Portetele pe care Kaplan le face, de pildă, Maramureșului sau Sighișoarei sunt fascinante, așa cum este și maniera în care surprinde devenirea întregii societății românești. Pentru că am menționat Sighișoara, nu pot să nu redau câteva paragrafe care relevă, din perspectiva autorului, transformarea în timp a acestui oraș:
“În 1981, într-o sâmbătă de la începutul lunii noiembrie, Sighișoara era o capodoperă lăsată în paragină. Îmi lăsasem rucsacul la hotelul aproape gol de la marginea orașului și mă plimbam pe stăzile pietruite idn centru, neîngrijite, cu magazine goale. Îmi amintesc că nu găseai nici o toaletă, nici un loc unde să te speli pe mâini și doar un loc unde puteai lua masa – o adunătură sordidă de bănci unde se servea carne grasă la grătar și o bere apoasă. […] În toamna lui 2014, străzile roiau de turiști și erau înțesate de de cafenele și tarabe cu suvenire. Fațadele caselor fuseseră recent zugrăvite și, ca peste tot în Transilvania, erau împodobite cu mușcate înflorite. Puteai vedea hanuri luxoase, magazine de antichități și pergole luxuriante în curțile dichisite. Undeva cânta o formație. Când s-a lăsat seara și s-au aprins felinarele, am zărit un interior somptuos, cu mobilier elegant și jaluzele la ferestre, și m-am gândit că puține lucruri sugerează bogăția și eleganța mai bine decât o lumină galbenă difuză.
În primăvara anului 1990, la patru luni după revoluție, aici nu era nimic. Chiar și în 1998, explozia de prosperitate postcomunistă se limita la marile orașe. Dar să compar Sighișoara de la prima mea vizită din 1981 cu cea din 2014 era ca și cum aș fi comparat o casă singuratică și părăsită cu o casă în care se mutase, cu zarvă și entuziasm, o familie, cu tot cu lucrurile și dragostea ei”.
Nu degeaba afirmă Dennis Deletant că „Robert D. Kaplan înțelege ca nimeni altul România contemporană”! Mărturisesc că am avut senzația că lecturez analiza cea mai bine scrisă – din perspectiva atât a conținutului, cât și a formei – a parcursului României de la regimul comunist la statutul actual de stat membru al Uniunii Europene și al NATO. O analiză eliberată de orice prejudecăți, șabloane sau slogane, care îi oferă cititorului șansa de a înțelege mai bine ce se întâmplă în această margine de Europă, pusă adesea la grea încercare de ciocnirea intereselor și influențelor marilor puteri. Iar Kaplan ne avertizează că aceste încercări nu pot fi nicidecum considerate de domeniul trecutului în pofida apartenenței țării la structurile euroatlantice: „Dacă Germania și celelalte puteri din cadrul Uniunii Europene nu pot face față unei Rusii revanșarde și dacă UE se macină din interior, România și zonele adiacente vor avea probleme, pentru că e puțin probabil ca Statele Unite să acorde aliaților săi sprijin la nivelul la care a făcut-o în timpul războiului rece.”
Probabil că despre Polonia ori Cehia s-au mai scris astfel de cărți, dar în cazul României „În umbra Europei” constituie – în opinia mea – o operă cu totul aparte, care oferă nu una, ci mai multe chei de înțelegere a evoluției sale istorice și de evaluare a ceea ce îi rezervă viitorul într-un mediu geopolitic a cărui dinamică este tot mai greu de descifrat.
