Carti Carti de fictiune

În numele Tatălui… „Adio, fantasme”, de Nadia Terranova

„Adio, fantasme”, de Nadia Terranova
Editura Polirom, Colecția Biblioteca Polirom. Actual, Iași, 2020
Traducere: Cerasela Barbone

Sunt un copil abandonat de tată. Am crescut alături de o mamă care a reușit să-mi inspire toată încrederea de care am avut nevoie pentru a suplini acel gol. Tatăl meu a plecat când aveam 8 luni și de atunci nu l-am mai văzut deloc. N-am mai făcut această confesiune niciodată în cronicile mele de carte, până în acest moment. Adevărul este că romanul „Adio, fantasme” semnat de talentata prozatoare Nadia Terranova, originară din Italia, mi-a răscolit vechile răni.

Ida Laquidara este un adult care își refulează trăirile pentru a se încadra în normalitate. Trecută ușor de vârsta celor treizeci de ani, aceasta își duce traiul în Roma alături de un soț mai mult absent, dar pe care-l respectă aidoma celor care și-au epuizat dragostea, dar încă mai rămân prieteni. Într-un anume moment al maturității sale dă curs unei invitații de a reveni pe insula Sicilia, în orașul natal Messina, acolo unde mama sa începe renovarea casei părintești.

S-ar putea ca această descriere să vă promită o narațiune anostă, or ce poate fi interesant într-o reuniune de familie? Nu vă lăsați înșelați, deoarece „Adio, fantasme” este un roman al abandonului, un roman în care un tată absent lasă o amprentă majoră asupra vieții celor două femei mamă – fiică. Revenită între pereții casei, Ida încearcă să rememoreze momentul când tatăl său, răpus de o depresie și o anxietate, părăsește căminul conjugal și dispare fără urmă.

Nadia Terranova

Narațiunea și maniera în care autoarea dezvăluie tot spectrul de emoții al eroinei noastre, rememorându-i durerile, încercând să o pună în fața unui trecut mut, mi-a amintit ușor de filmele lui Tarkovsky. Merg până la afirma că se resimt anumite similitudini între filmul „Oglinda” al celebrului regizor și prezentul roman. Terranova pune foarte mult liric în proza sa și încearcă, în puține cuvinte, să șocheze fără milă:

Toata viața fusesem fiica absenței lui Sebastiano Laquidara”. În acest enunț se resimte o încărcătură emoțională aparte, o durere pe care eroina noastră o poartă în piept, dar de care încearcă să facă abstracție. Și de parcă n-ar fi de ajuns această constantă interogare a Sinelui, acest monolog lăuntric care o seacă, aceasta mai are parte și de o relație defectuoasă cu mama. Și aici voi cita din nou un pasaj de-a dreptul stupefiant pentru mine:

În momentul acela am înțeles ce înseamnă cu adevărat o mamă: ceva de care nu te poți adăposti. Se spune că o mamă dă totul și nu cere nimic. Nimeni nu spune însă că ea cere totul și dă ce nu cerem”.

Motivul tatălui absent și al mamei distructive este încă o similitudine dintre Nadia Terranova și, de această dată îmi vine în minte, Elena Ferrante cu „Iubire amară”. Ambele autoare jonglează cu carențele parentale, ambele încearcă să sondeze un teren mlăștinos în care se împotmolesc speranțele și visurile copiilor deveniți prematur adulți. Terranova are însă o concizie mult mai pregnantă, acumulând o sumă, o serie de emoții într-un volum restrâns, dar care nu este așa ușor de digerat:

M-am gândit la tatăl meu deprimat, sclav al medicamentelor, căruia îi pierise apetitul sexual. M-am gândit la mama mea, o femeie care îndurase încă de tânără negarea corpului, suportase ireversibilitatea instinctelor dispărute. În oglinda căsniciei lor am văzut eșuând căsnicia mea și toate căsniciile lumii, prizoniere ale pretenției de-a avea alături o singură persoană căreia i-am cerut să ne fie amant, tovarăș, familie, prieten, pentru ca apoi să asităm devastați la inevitabila surpare a uneia dintre aceste definiții sau a tuturor laolaltă”.

Romanul „Adio, fantasme” este ceea ce aș putea ușor numi o dovadă de discernământ literar, narațiunea fiind domoală, dar pregnantă. Terranova nu mizează pe senzațional, pe tentative de a derapa dincolo de niște limite, provocând milă. Dimpotrivă, cele două femei sunt de o demnitate și onoare exemplară, poate chiar obsesivă, ascunzându-și durerea în spatele unei măști desăvârșite: cea a indiferenței. Probabil, l-aș putea trece ușor în categoria cărților obligatorii de citit, măcar pentru a-i descoperi talentul vibrant al autoarei, ascuns într-o profundă și tristă nostalgie.

Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Libris.ro/Cartepedia.ro.

(Sursă fotografii: luz.it, Polirom.ro)

Articole similare

„Îmi place să mă joc cu lucrurile interzise” (interviu Alina Nelega, FILIT 2021)

Hristina Frangos

Tristeţile unui american, de Siri Hustvedt

Jovi Ene

Femeie versus ideologie. „Monica Lovinescu. Tezaurul secret”, de Angela Furtună

Corina Moisei-Dabija

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult