Carti

Învățând din proverbe, legende și mitologii: „Arcașul fără arc”

„Arcașul fără arc. Povești, pilde și vorbe de duh din China, Japonia și Coreea”, alese, traduse și prefațate de Ștefan Liiceanu
Editura Humanitas, București, 2020

În ultimii 10 ani am fost din ce în ce mai interesat de studiul unor culturi noi, îndepărtate de noi prin distanță, dar și prin viziunea asupra lumii. Astfel, am început să mă apropii încetul cu încetul de zona arabă, apoi de cea africană, încheind cu Orientul Îndepărtat. Acesta din urmă m-a făcut să privesc cu totul altfel arta și chiar viața, căci învățăturile japoneze, chinezești și altele asemenea conțin în ele atâta mister, delicatețe și înțelepciune încât nu ai cum să nu te deschizi către acestea chiar și fără să vrei sau să-ți dai seama. Fie că vorbim despre romane, poezie, teatru sau film, tot ceea ce ține de îndepărtata Asie este fascinant prin frumusețea simplității și, în același timp, prin profunzimea acesteia. Căci tot ce ține de arta asiatică este guvernat de această lipsă de complicație, dar nu și de o lipsă de complexitate. Până la urmă, de ce ar trebui să ne îngreunăm singuri existența, când rezultatul poate fi același alegând o cale de comunicare mult mai simplă?

În plus, această simplitate ajută și la sedimentarea mai ușoară a informației a „lecțiilor” pe care încearcă să le promoveze arta și cultura respectivă. Căci să nu uităm că rolul fundamental al artiștilor (și cu atât mai mult a celor asiatici) este să devină educatori, dascăli pentru oricine, indiferent de vârstă, pregătire și statut. Amintindu-mi doar de câteva exemple, îmi vin în minte capodoperele cinematografice ale maestrului Akira Kurosawa, piesele de teatru Nô și Kabuki, bijuteriile acelea denumite haiku, dar și legendele mitologiei chineze sau filmele atât de tulburătoare din cinematografia coreeană contemporană și nu pot să nu remarc faptul că fiecare dintre aceste bucăți de artă ale Asiei îndepărtate conține esența lumii și sensul vieții, bineînțeles învelite în metafore și înțelesuri ascunse. Și atunci nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva ei sunt cei care au descoperit adevăratele taine ale existenței și, astfel, au devenit superiori nouă, occidentalilor care ne batem cu pumnul în piept în ceea ce privește o civilizație care pare mai degrabă primitivă în comparație cu a lor.

Stefan Liiceanu

Așadar, păstrând această linie a simplității, a eleganței și a delicateții, m-am bucurat să descopăr unul dintre cele mai recente volume de antologie apărute la Editura Humanitas. De această dată este vorba de elegantul Arcaș fără arc, o culegere deosebită de legende, pilde, fabule și vorbe de duh preluate din Japonia, China și Coreea. Cel care a purces la drum în această complexă și frumoasă întreprindere culturală este nimeni altul decât Ștefan Liiceanu, fiul lui Gabriel și al Aurorei Liiceanu și un excelent cunoscător al culturii japoneze, în special. De altfel, el este și cel care a realizat traducerea deosebită a textelor culese, realizând totodată și ordonarea lor pe capitole și într-o anumită ordine care să permită cititorilor români să urmărească niște fire metafizice invizibile. Nici nu se putea altfel, ținând cont de substanța profundă a istorisirilor dintre coperțile acestei cărți atât de importante și de necesare nu doar pentru un iubitor al artei asiatice, dar pentru orice om de cultură, ba chiar și pentru cei care vor să cunoască alte drumuri ale vieții. Căci odată ce ți-a picat în mână acest volum, nu ai cum să-l mai lași deoparte, din simplul motiv că devii aproape hipnotizat călătorind în adâncimile atât de îndepărtate și, totuși, atât de clare și transparente ale învățăturilor de origine budistă, taoistă și zen.

În același timp, stilul scriitoricesc ușor de urmărit, în care a avut și Ștefan Liiceanu un cuvânt de spus prin traducere și prin așezarea cuvintelor în frază, nu lasă cititorului niciun moment de pierdere în neant. Totul, absolut totul, devine foarte clar și foarte rațional. Aș spune că este aproape un paradox, prin faptul că toate povestirile au un puternic accent metaforic și metafizic, creând astfel așteptarea întâlnirii cu texte încifrate. Este posibil ca un neinițiat în tainele Asiei să se apropie cu oarecare teamă de Arcașul fără arc, însă vreau să subliniez că acest sentiment trebuie înlăturat și că volumul poate fi parcurs cu seninătate de orice tip de cititor, de orice vârstă.

Există aici câte puțin pentru fiecare tipologie umană, indiferent de diferențele dintre ele. Copiii pot regăsi frumoase povestiri pe înțelesul lor, în timp ce adulții vor întâlni povățuiri ascunse în spatele unor interesante imagini și noțiuni mai mult sau mai puțin cunoscute. În orice caz, suflul întregului volum, de la un capăt la altul, este cel al unei lecturi aproape sfinte, aspect revelat prin belșugul de pilde, de fabule și învățături metaforizate. Nu am putut să nu fac în mod constant legătura dintre volumul de față și cartea sfântă a creștinismului. Poate că, totuși, asemănările dintre religii și credințe sunt mai mari decât ne-am putea aștepta și parcurgând acest tip de cărți putem pătrunde mai adânc în lumea aceasta misterioasă formată din zei, sfinți și figuri care mai de care mai sfinte.

Încă un aspect pe care vreau să-l evidențiez la cartea îngrijită și tradusă de Ștefan Liiceanu este împărțirea textelor pe capitole dedicate, fiecare, câte unui aspect al vieții spirituale și raționale. Dintre toate, cel care mi-a rămas întipărit cel mai puternic în gânduri și în suflet a fost cel dedicat umorului. Aici am descoperit o cu totul altă lume decât cea la care mă așteptam. În primul rând, datorită faptului pe care îl descrie chiar Liiceanu în prefață și anume că tipul de umor practicat de asiatici, în special de japonezi, este unul extrem de simplu și scuturat de orice labirintism inutil. Iar istorioarele prezentate în acest capitol nu contrazic niciun moment această „tradiție” a simplității duse la extrem.

Sigur că pentru un cititori occidental, glumițele, bancurile, povestirile cu tâlc întâlnite în capitolul al II-lea ar putea părea cel puțin puerile și superficiale, căci mecanismele umorului european contemporan rezidă în cu totul alte locuri decât cele ale amuzamentului pe care îl experimentează cei din Orientul Îndepărtat. Cu toate acestea, pot spune că aceste mici bijuterii simpatice dețin în esență un farmec aparte, care le face aproape delicioase și cei care le vor gusta cu inima și mintea deschise, vor avea de pe urma lor o bucurie nemăsurată. Iar acest aspect adaugă încă un motiv pentru care volumul de față, Arcașul fără arc este o necesitate spirituală și culturală pentru orice cititor și iubitor de artă, dar și pentru cei care vor să pornească pe drumul delicat al Asiei chiar și fără cunoștințe prealabile.

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas/Libris.ro/Cartepedia.ro.

(Surse foto: https://humanitas.ro/, https://republica.ro/, https://finesociety.ro/)

Articole similare

Iuda, de Amos Oz

Dan Romascanu

Balcic, Micul paradis al României Mari, de Lucian Boia

Dan Romascanu

Sânge și splendoare, de Sarah Dunant

Mihaela

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult