”Jurnal cu și fără Nae Ionescu”, de Elena-Margareta Ionescu
Editura Vremea, Colecția „Fapte, Idei, Documente” , București, 2015, 130 p. + 3 file ilustrații
Ediție îngrijită de Anca-Irina Ionescu, prefață de Sorin Lavric
Există mai multe imagini ale lui Nae Ionescu în câmpul cultural autohton; interzis în vremea de dinante de 1989, din cauza antisemitismului patent, numele său apărând totuși în unele studii culturale, imaginea a izbucnit după 1990, pe fondul resurgenței mitologiei legionare: îi sunt tipărite scrierile (articole), precum și cursurile de logică de la Facultatea de Filozofie bucureșteană, după prețioasele notițe ale unor auditori. În a doua jumătate a anilor 1990 se naște și a doua imagine a lui Nae Ionescu, cea de universitar plagiator al cursurilor de logică, după Evelyn Underhill, demonstrată de Marta Petreu într-o serie de luări de poziție și o documentație amplificată în volume succesive ale renumitei profesoare de filozofie, deopotrivă fondatoare a revistei clujene Apostrof.
Cel portretizat în ipostază de diavol în biserica Mitropoliei (Patriarhiei) bucureștene (se pare la osârdia patriarhului Miron Cristea), personaj și simbol în romane precum Gorila de Liviu Rebreanu, are, prin volumele de față, și o latură umană: e soț. E tată. E îndrăgostit. E tânăr.
O ipostază sinistră, o prestație publică sinistră, acea de inspirator al legionarismului, este edulcorată, iar efectul este adesea grotesc. Că lipsește ceva, o știu și alcătuitorii acestei ediții; astfel, în secțiunea „Portret de familie” din carte, nesemnată, se poate citi: „mentor al poate celei mai strălucite generații din cultura română”, iar pe coperta a IV-a mentoratul devine o certitudine: „omul care a modelat gândirea celei mai strălucite generații a României secolului XX”.
Oricum, Nae Ionescu este un nume care vinde în România de azi și un nume care trăiește din mitologii: le creează și este creat de ele. Aceasta este poate și justificarea acestor ediții secunde din Elena-Margareta Ionescu, după cele din 1997 (pentru corespondență, ce de față fiind un abrégé după prima), respectiv 1999 (pentru Jurnal).
Prefața lui Sorin Lavric la Jurnal dramatizează și narativizează, de pe pozițiile masculului absolut : „Litigiul dintre cei doi e vechi de când lumea: o soție ajunsă mamă a doi băieți pretinde a fi tratată de soț ca o amantă – o situație curat absurdă, de care nu sunt capabili decât foarte puțini bărbați, probabil aceia cărora rutina nu le ucide vigoarea amorului matrimonial”. Mai clar, Lavric spune: „un bărbat sănătos nu poate avea asemenea trăiri”. Dincolo de tensiunile și delimitările pe care simte nevoia să le facă prefațatorul, jurnalul, redus, se pretează la asemenea „reconstituiri”: autoarea a ținut constant un jurnal, între 1918 și 1961, dar a distrus foarte multe din aceste însemnări, în special în ultimii ani de viață (Elena-Margareta Ionescu trăind până în 1971). Sunt, practic, doar câteva pagini de jurnal, ediția fiind completată cu câteva scrisori de circumstanță, adresate autoarei de Constantin Noica, Octav Onicescu și fiul Radu Ionescu și vreo două horoscoape (semnte de prof. Șalom), unde cabala este pusă la contribuție pentru Nae și Elena-Margareta Ionescu. Un rezultat deosebit, de largă respirație, îl are decriptarea prenumelui Niculae: „Cabalistic, numele Dvs. de botez corespunde numărului 5, 126, 315, care – în traducere – dă numele divin IHVH (IeHoVaH) și cele dintâi litere ale alfabetului ebraic A, B, G (Aleph, Beth, Ghimmel)” etc.
Din acest galimatias, Jurnalul desprinde un suflet chinuit de infidelitățile soțului, un suflet care își crease o anumită imagine despre viață și despre El ; o însemnare din 24 feb. 1938 este grăitoare: „Nae, Nae, singura ta tărie am fost eu; eu, cea mică și neputincioasă, eu, cea neexistentă prin mine însămi. Eu te-am susținut atunci când nu ai credeai că-ți vei putea termina studiile în străinătate; eu te-am scos din lagăr din Germania, eu te-am ridicat de câte ori ai fost învins, eu, cea mai înfrântă dintre femei ; eu te-am apărat când te-au închis la moartea lui Duca. Cu aceeași nepăsare pentru soarta mea am alergat de la Iorga la Vaida, de la Pascu la Zeciu, eu am făcut legătura cu regele și eu ți-am făcut atmosfera binevoitoare la Malmaison. Și nu am cerut niciodată nimic în schimb (…) Eu te-am vrut mare, eu te-am vrut tare pentru tine, nu pentru mine.”
Puteți cumpăra cartea: Editura Vremea/Libris.ro/Elefant.ro.
”A ta de tot / Al tău de tot”, file de corespondență Nae Ionescu /Elena-Margareta Ionescu
Editura Vremea, Colecția „Fapte, Idei, Documente”, București, 2015, 216 p+ 4 file ilustrații
Cuvânt de însoțire de Doina Jelea, ediție îngrijită de Miruna Lepuș, traducerea scrisorilor din limbile germană și franceză Anca-Irina Ionescu
Al doilea volum, care adună „file de corespondență” dintre cei doi soți, este împărțit în „Scrisori din anii de început (1911-1913)”, „de logodnă (1913-1915)”, „de căsnicie în Germania (1917-1917, 1919)”, respectiv „în România (1919-1929)”; cea mai mare parte a scrisorilor sunt din anii tinereții, contribuind la zugrăvirea unor destine de tip romantic – era o iubire care se desfășura într-o Europă sfâșiată de război, iar El era închis într-un lagăr german, într-un vechi castel unde se bucura totuși de multe libertăți. Chiar îi spunea tinerei soții că poate procura diferite alimente (contra cost), în termen de o lună – alimente care se obțineau mai greu de căte oamenii în libertate, civilii.
Relația dintre Elena-Margareta Fotino și viitorul soț Nae Ionescu este una dominată de convențiile epocii, iar ulterior, în faza de crepuscul a mariajului lor, de intimități inutile, care aruncă o lumină, umanizează un personaj negativ al istoriei culturale românești. Și Nae Ionescu vorbește cu „mamalicule” (o suprapunere între mamă și iubită ?), îmbrățișează un „Cățelache” sau descrie fiziologii.
Firește, volumul de corespondență și cel de jurnal sunt utile istoricilor culturii, cercetătorilor perioadei, aducând noi lumini psihologice și sociale asupra unei personalități.
