”Herina”, de Marian Ilea
Editura Cartea Românească, București, 2016
Mi-am tot spus în ultimul timp că mă voi reapuca de citit literatură română, mai ales contemporană, iar prima carte din această nouă încercare a fost ”Herina”, de Marian Ilea, o carte care mă interesa în primul rând datorită amănuntelor de ordin istoric pe care le ascundea, deși pe coperta a patra se scrie clar că Herina este un oraș ”plăsmuit”. Câteva, puține, cuvinte despre autor, pe care nu îl cunoșteam: Marian Ilea s-a nascut in Ieud (Maramures) la 25 august 1959, de unde și dorința de a scrie, în Herina, despre Maramureșul istoric. A debutat cu proza „Circul” în revista Familia (1985), iar prima carte – volumul Desiștea – a apărut în 1990. În prezent, este director general la Maramureș TV și Informația zilei. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Romanul ”Herina” este oarecum atipic, fiind alcătuit din proze disparate, fragmente de jurnal și de scrisori, nu există alt personaj care să definească volumul în afară de o comunitate aflată la granița istoriei, cea a orășelului care a dat titlul cărții. De altfel, așa cum spuneam mai sus, orașul este ”plăsmuit”, imaginat (deși există un sat Herina în județul Bistrița-Năsăud, numele localității venind din limba celtă, ”halina” însemnând ”sare”). Ei bine, orășelul nostru face parte din Maramureșul istoric, cel care făcea parte până în 1918 din Imperiul Austro-Ungar, iar mai apoi a fost împărțit între România (circa o treime) și Polonia (apoi U.R.S.S., apoi Ucraina, celelalte două treimi). De altfel, mai multe amănunte istorice aflăm pe parcursul romanului, inclusiv faptul că România a refuzat cele două treimi la finalul primului război mondial, considerând, în ciuda faptului că era o populație semnificativ românească în această zonă, că regiunea este mult mai bine apărată de o graniță naturală aflată pe Tisa.
Această comunitate fictivă poate fi analizată sub două aspecte: primul este cel istoric, menționat pe scurt mai sus, dar în care se pot vizualiza și traumele războiului, cele ale segregării rasiale, cele care privesc diferitele etnii care au locuit în aceste orășele din Maramureș (analiză care poate fi extrapolată la toată Transilvania). În Herina, cei mai mulți locuitori par a fi nemți, aceștia fiind trimiși direct din Imperiu pentru a popula și organiza mai bine societatea, pentru a o coloniza. În plus, orașul este plin de maghiari, polonezi, evrei sau țigani (mai puțini români), de contese și conți, comandanți de poliție sau de grăniceri școliți la Budapesta sau Cracovia.
Al doilea aspect, cel preponderent, este analiza personajelor care alcătuiesc societatea din Herina, foarte multe, foarte diferite, ca în orice comunitate. Poate că este vina mea, poate că nu, dar Marian Ilea nu a utilizat un stil care să permită tuturor cititorilor să stea aproape de poveste. Asta pentru că unele povestiri sunt disparate, ciudate și enigmatice, iar personajele și destinele lor, din pricina faptului că sunt numeroase și au nume aproape imposibil de reținut (nemțești sau maghiare, în majoritatea lor), trebuie mai degrabă ghicite și le lipsește firescul. Bineînțeles, odată obișnuit cu acest stil, povestea în întregul ei te prinde și ești din ce în ce mai curios cu privire la personaje, ordinea lucrurilor și istoria din spatele lor.
Herina este un oraș populat cu personaje pestrițe, care au meserii amestecate, dar mai toate onorabile. Un oraș liniștit, căruia i s-a dus vestea prin tot imperiul, mai ales mulțumită cofetăriilor sale și ale produselor celebre ale acestora. Cu un preot filosof și hulit de unii, cu un nume românesc, Lală Marcu. Cu ateliere cu nume rustice, prea puțin folosite acum în epoca romglezei, dar la fel de percutante în memoria oamenilor, precum ”La peria și țesala”. Cu o berărie ce ne amintește de Occidentul de azi, prin numele său – Berăria Luther – și berea mănăstirească băută aici. Cu sfatul bătrânilor cofetari, un fel de Consiliu Local/Popular, păstrători ai rețetelor de zeci de ani și organizatori ”temeinici” ai societății. Nu trebuie uitați nici ”alarmiștii”, cei care patrulau în fiecare noapte pe străzile orașului, așa cum o făceau și bunicii noștri pe străzile satelor copilăriei noastre:
”Odată cu cazarma, din Herina dispăruse o veche meserie: ”alarmistul”. O practicase fiecare dintre cetățenii orașului. De câte ori era necesar, ”alarmistul” dădea semnalul. Răspundea de strada lui și de alte două străzi învecinate. Fiecărui cetățean îi venea rândul cam de trei ori pe an. O zi și o noapte. Nimeni n-a regretat meseria pe care toți o resimțeau ca pe o datorie și ca pe o povară.” (pag. 123-124)
Nu trebuie lăsate la o parte nici personajele pitorești, precum Osima Michl, un fel de ghicitoare-vraci a locului, care a trăit undeva departe în pădure, în afara orașului, având o poveste fascinantă. De altfel, cei din oraș au stat mai mereu departe de ea, departe de soluțiile ei magice, fiind ajutată însă de unii să supraviețuiască și căutată doar atunci când leacurile lumești sau medicina rudimentară a timpului nu mai făceau față. Iar ea este un vraci tipic, de care toată lumea se îndepărtează (oare nu ăsta e destinul tuturor vracilor?), dar care este esențial unei societăți rurale. Iată unul dintre ”medicamentele” ei:
”În Herina am auzit că sunt și câteva fete bătrâne. Toantele alea care nu se pot mărita că nu le vrea nici un bărbat. Le-aș putea sfătui cum să facă: ar trebui să se ducă la o cicoare și să aștepte să vină o goangă cu pui. Dacă omori goanga aia și te gândești la un bărbat, acela însurat sau flăcău, vine și ia toanta.” (pag. 40-41)
Concluzia mea: Chiar dacă nu este o carte așa ușor de gestionat, ”Herina” ne poartă pe un tărâm fascinant, insuficient cunoscut, cel al localităților din Maramureșul istoric, care s-au construit și dezvoltat în epoca de aur a Imperiului Austro-Ungar și al căror farmec s-au destrămat rapid după 1918, mai ales cele ajunse în posesia URSS. Aici, suntem încă într-o perioadă de înflorire, boemă, în care orășelul nostru se mândrește în lumea austro-ungară și germano-polonă cu produsele sale de cofetărie. Dacă nu pentru stil (cu care eu nu prea m-am împăcat, speriat fiind de personajele greu de gestionat), atunci acest roman se poate citi pentru a afla mai multe amănunte despre o lume pe care nu am cunoscut-o și nici nu am știut despre existența ei.
