Garsoniera din pădurea de macarale, de Dan Chișu

”Garsoniera din pădurea de macarale”, de Dan Chișu

Editura Allfa, București, 2013

Fara doar si poate, scrie bine Dan Chisu! “Garsoniera din padurea de macarale” nu frapeaza nici prin tema reintoarcerii unui regizor (pentru a se implica intr-un act artistic) in tara din care a evadat in <iepoca de aur>, nici prin tema jocului de-a soarecele si pisica – din trecut si din prezent – intre personajul principal si securistul (fostul) Gelu (actual “ofiter activ al Serviciului Roman de Informatii”), nici prin temele identitare – de la negarea extractiei romanesti a lui Vasile Carlice/Basile Carlasse pana la limpezirea identitatii sexuale…

Frapeaza prin modalitatea constructiei dramatice surprinzatoare… in numai 177 de pagini Dan Chisu se joaca cu mintea cititorului – un joc tragic, din care insa nu lipsesc accente de ironie acerba. Atentia cititorului trebuie sa deceleze mereu intre realitate si intentie, intre scheme si variante posibile de joc pe scandura scenei (si vorbim despre “Colonia penitenciara” de Franz Kafka – spectacolul Nationalului in care este implicat “Carlasse”) si variantele si schemele de viata care se resfira in fata personajului in cautarea sinelui sau universal (romanesc? Frantuzesc? Homosexual? Heterosexual? Regizor? Actor in propriile scenarii? Blazat? Vindicativ?). Frapeaza conflictul interior de opinii al personajului, conflict acumulat in timp, conflictul de convingeri despre sine si despre dorintele sale. Ezitarile-tatonarile-indoielile lui Vasile/Basile vor exploda in final, un final apoteotic, prin adanci si pana la urma chiar stranii zvarcoliri intelectual-psihologice.

Dan Chisu se joaca cu mintea cititorului, pendulandu-si actiunea si personajele, intre trecut si prezent, intre el-autor-observator, cel care comenteaza prin mici interventii intre episoadele traiectoriei eroului – si firul epic al istoriei lui Vasile/Basile si subliniind ideea ca “poate ca nu totul a fost asa cum veti citi aici, dar stiti cum e … nu conteaza ce traiesti, conteaza cum povestesti ce ai trait.”. Pentru ca … nu-i asa?, denaturand, totul devine mai palpitant.

Vasile/Basile a fugit din tara, a cunoscut succesul profesional in strainatate, insa din punct de vedere psihosocial el este un prizonier al propriei sale “colonii penitenciare”, din care simte ca poate evada numai printr-o intoarcere la originea pe care o repudiase cu incrancenare si printr-o exorcizare a refularilor acumulate din trecut pana in prezent. Care este identitatea sa asumata constient pana la urma si care este funia de usturoi care va reusi sa-i alunge demonii? Pentru ca demonii ii dau tarcoale, ii amintesc ca “minciuna doare”. Personajul isi aminteste “ziua in care si-a propus sa ajunga cineva. Ziua in care a devenit nonconformist. Ziua in care tot ce a facut, a facut ca sa iasa in evidenta. Ziua in care nu i-a mai placut nimic din ce placea altora. Ziua in care a inceput sa-si urasca parintii pentru numele pe care i l-au pus. Ziua in care s-a retras in ultima banca si de acolo in el insusi, evitand contactul cu ceilalti colegi.” (Si cati dintre noi nu am trecut prin aceste stari/framantari?).

Mereu apare autorul-povestitorul-comentatorul (sau poate e vorba despre un alter-ego-constiinta a personajului), care ne dezvaluie cate ceva din ceea ce eroul cartii nu vrea ca noi – cititorii – sa aflam. Prin urmare autorul ne face partasi in poveste, ne pune in mana instrumente in plus, pe care mintea noastra trebuie sa invete a le folosi.  Si iata cam cum sta problema:

“Ceea ce urmeaza sa citesti, Vasile/Basile nu ti-ar povesti niciodata. N-ar povesti nimanui in lume. Eu am asternut aici aceasta intamplare, fara voia lui. Stiu ca nu ma va ierta niciodata. Dar trebuie sa o cunosti, altfel nu ai cum sa-l intelegi.”

Dar noi, cititorii, intelegem multe, pentru ca am trait cu ochii deschisi, atenti la lumea din jurul nostru si Dan Chisu face apel la multe aspecte si nuante sociale si politice, un amlagam bine dozat al realitatii romanesti imediat dupa primii pasi in anii ’90. Cand unii s-au inghesuit la ciolanele la vedere, iar altii, mai circumspecti, mai tematori sau … poate chiar … mai cinstiti cu ceilalti si cu ei insisi, au procedat precum Vasilica “Ii placea lui Vasi sa se dea mare, dar avea tot dreptul sa o faca. Dupa revolutie ar fi putut sa se insuribeze alaturi de ceilalti in Frontul Salvarii Nationale si sa inceapa o cariera politica, dar nu o facuse, isi bagase picioarele in statutul de revolutionar pe care toti il ravneau …”

In final trebuie sa trag concluzia ca <Garsoniera din padurea de macarale> e un simbol reprezentativ nu numai pentru anii trecutului egalizator al comunismului, ci si pentru anii de dupa … pentru anii in care multi au continuat sa se autoizoleze in spatiul interior, stramt si caduc al trecutului (de teama, de epuizare, de orbire …)

Prizonieratul conceput de catre Vasile pentru securistul sau “prieten” Gelu pare a fi purgatorul regizorului devenit Basile. Pentru a uita! Pentru a se elibera! Pentru a se curata!

Fata in fata cu prizonierul sau – ofiterul SRI Gelu, sechestrat in garsoniera unui cartier bucurestean,  Vasile ii spune, cam linear-standardizat dupa parerea mea …

“Dar tie cine iti da dreptul sa intri cu bocancii in sufletul oamenilor? Nu ti-e rusine de tot ce ai facut? Ma uitam la tine cu cata satisfactie imi povesteai ce le faceai “fraierilor”.

Pana unde merge revolta si explozia personajului principal?

Dan Chisu concluzioneaza cu intelepciune amara, dupa marele succes al lui Basile Carlasse pe scena Nationalului: “Ma intreb daca nu asta a fost pana la urma scopul lui Basile. Sa-si rezolve problema cu spectacolul …”

Si tot autorul/corul antic/vocea din spate, vine in fata noastra si spune:

“Vrei sa stii cum a scapat Gelu din garsoniera aflata in padurea de macarale? Am o varianta pentru tine. Dar tu poti sa-sti construiesti propria varianta. La mine suna cam asa: intr-o dupa-amiaza, cand se trezeste, constata ca usa de la grilaj este deschisa. O impinge usor, cu neincredere. Cu un calm desavarsit iese, se duce si inchide casetofonul care latrase patru zile si nopti cu vocea lui Ceausescu …”

De fapt, Dan Chisu ne da chiar branci sa gandim si sa ne proiectam propriul nostru final, de fapt propria noastra eliberare, alaturi de eliberarea lui Vasile. O eliberare din garsoniera din padurea de  macarale din interiorul fiecaruia dintre noi.

Emotionanta dedicatia autorului, pe prima pagina: “Lui Alexandru Tocilescu”. La fel de emotionant pasajul de la pagina 98 … remember … “Foca. Ma cheama Fotilescu, dar poti sa-mi spui Foca.” Pentru ca pana la urma, putem descifra mesajul acestui volum si ca fiind o dezvaluire a travaliului de creatie, a muncii artistului-regizor dedicat publicului caruia trebuie sa ii infatiseze viziunea sa asupra vietii.

O carte BUNA. O felie de viata romaneasca! Poate o felie din viata multora dintre noi!

Puteți cumpăra cartea: Editura All.