Fetița cu ochi albaștri, de Michel Bussi

”Fetița cu ochi albaștri”, de Michel Bussi

Un avion sans elle
Editura Polirom, Colecția Biblioteca Polirom, 2015
Traducere din limba franceza de Madalin Rosioru

In ultima vreme, observ un reviriment al filmului si romanului thriller-policier francez. Ca este vorba despre “Profilage” (Psihologia crimei – serial), “36 Quai des Orfèvres” sau romanele lui Pascal Garniel sau Brigitte Aubert sau, iata, “Un avion sans elle” al lui Michel Bussi, ma bucura acest reviriment, in competitie cu literatura si filmul nordic de gen (la mare moda), deoarece contributia franceza in aceasta specie vine cu ceva specific, lipsit de raceala si detasarea Nordica. Vine cu un simt special al psihologiei individului in inclestarea cu vitregiile de zi cu zi, cu ceva empatie deopotriva pentru victima si faptuitor, cu oarece caldura si relaxare subtila, care insa nu transforma personajele in simple marionete, ci in fiinte reale si complexe. Si mai vine cu un mediu cultural, social si geografic mult mai apropiat perceptiei si intelegerii noastre. Si ma gandesc doar cat de greu ne este sa intelegem si mai ales sa admitem toate cele ce le-am aflat de curand despre mentalitatea legislatiei norvegiene.

Si daca tot zisei ceva despre mediul geografic, iata ceva ce m-a frapat in biografia autorului, Michel Bussi. Nu faptul ca este scriitor, politolog francez, profesor de geografie la Universitatea din Rouen, ci acela ca este specialist in geografie electorala. O specialitate despre care recunosc ca nu am stiut a exista, dar care pare interesanta si mai ales utila in incrancenarea care se acumuleaza in perioadele electorale ale noastre, pamantenilor care vrem sa … si credem ca … avem un cuvant hotarator de spus in acest mecanism 🙂 .

Prin urmare, romanul lui Bussi, tradus la noi cu titlul “Fetita cu ochi albastri” (desi mie imi place cum suna “Un avion sans elle”, dar recunosc ca nu stiu care ar putea fi perceputa traducerea mot-a-mot in romana), este primul din lista lucrarilor autorului, care rupe gura targului si il propulseaza in lumina succesului. Romanul a fost “Recompensat cu Prix Maison de la Presse – 2012 si Prix du Roman Populaire – 2012”.

Ce spuneam mai sus, un mod de a descoperi adevarul intr-o poveste de viata si de moarte, spunand-o catre cititori de parca ai impartasi-o intr-un grup de apropiati, de prieteni, amintindu-ti, sau relatand din spusele altora, din cand in cand apasand pe tangentele psihologice ale personajelor. Un drum lung in fond, ani, intru descoperirea adevarului in privinta orfelinelor (… care … din cele doua …), refacut si parcurs in doar doua zile … si mai ales … mai ales … FARA SANGE … Un thriller fara sange … si Agatha Christie ar putea fi invidioasa. Desi poate si Bussi poate sa ii invidieze patriarhalitatea patinata in care se desfasoara povestile cu Miss Marple. Si la unul si la celalalt magician, creator de povesti, avem de-a face numai si numai cu oameni, cu slabiciunile si puterile lor, dar si cu neprevazutul, care intervine in viata si intoarce butoane la ca nici nu te puteai gandi. Sau sa nu-I spunem neprevazut, ci mai simplu, SOARTA.

Pana la urma, curiozitatea omeneasca, sa descopere adevarul! Si noi, cititorii unui astfel de roman, suntem robii acestei dorinte… sa aflam adevarul. Uneori, ne este simplu, alteori, maiestria panzei de paianjen tesuta de magicianul-scriitor este atat de trainica, incat abia ultimele pagini destrama misterul. Este si cazul lui Michel Bussi, care tese o aparent usor-ilizorie panza, dar de care ne izbim, atunci cand incercam prea devereme sa elucidam misterul.

Povestea unui accident aviatic petrecut in anul 1980, pe 23 decembrie la ora 0:33, cand cursa “Airbus 5403 Istanbul-Paris” a plonjat o mie de metri in mai putin de zece secunde, “aproape vertical”, in Muntii Jura. “Ultimele imagini de dinaintea coliziunii, inainte ca avionul Airbus sa infrunte muntele.” Un accident prezentat realist si cu empatie, dupa care “optsprezece ani mai tarziu”. Optsprezece ani care au contorsionat soarta a doua familii care au avut in acel avion, fiecare, cate o nepoata, bebeluse in varsta de 3 luni. Acolo, in 1980, intre cer si pamant, soarta a ales ca numai una dintre ele sa supravietuiasca. Lyne-Rose sau Emillie. Si povestea relateaza, pornind de la solutia legala a rezolvarii cazului, istoria familiei nobile de Carville si istoria familiei mic burgheze Vitral, peste 18 ani, in pragul zilei de nastere a Emilliei Vitral. Renastere, caci ea este supravietuitoarea din muntii Jura. 18 ani scursi – timp in care familia Carville, de fapt bunica de Carville nu a renuntat la speranta si la investigatiile fantasticului Credule Grand-Duc (da, da, 🙂 acesta este numele ales de catre Michel Bussi, pentru cel ce cauta si gaseste in final … dar stie/nu stie … CHEIA misterului)

“Indoiala … Un colt de rai unde salasuia diavolul? (…) Un detaliu tulburator, o anomalie … Ceva nu se lega!”

Personaje credibile, foarte bine conturate si gandite in cadrul intrigii, intoarceri in timp bine documentate privind trecutul si prezentul cum spuneam, cultural, geografic al locurilor si timpurilor si al pozitionarii sociale, motivari solide ale comportamentului psihologic al celor care se perinda prin paginile romanului si care scriu si descriu drama traita cu mintea si cu sufletul lor.

Va las sa descoperiti singuri adevarul! Veti fi satisfacuti in calitate de cititori de gen si il veti iubi pe Michel Bussi pentru darul lui. Iata cine este acest Michel Bussi.

Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Libris.ro/Elefant.ro/E-book.