Executati prin infometare, de Miron Dolot

Executati prin infometare. Holocaustul ascuns, de Miron Dolot
Editura Meteor Press, 2011
Traducere din limba engleza de Dan Criste
Introducere de Adam Ulam (Directorul Centrului de Studii Rusesti – Universitatea Harvard)

Aparitia acestui volum la Editura Meteor Press vine la scurta distanta dupa “Copiii lui Stalin” si  fiind scrisa de un supravietuitor al timpurilor si al faptelor, este cutremuratoare. In preambul, autorul scrie: “Dedic aceasta carte acelor fermieri ucraineni care au fost lasati in mod deliberat sa moara in timpul foametei din 1932-1933, singurul meu regret fiind acela ca-mi este cu neputinta sa descriu pe de-a-ntregul suferinta lor.”

Autorul introducerii la volum, Adam Ulam, este si el marcat de incarcatura tragica si socanta  a relatarilor lui Miron Dolot – pseudonimul literar al lui Simon Starow (1916-1998) si spune ca “In Occident, au existat ecouri foarte slabe si razlete ale acestui dezastru provocat de om. De aceea, cu atat mai pretioasa si mai tulburatoare este aceasta marturie despre moartea satului ucrainean, candva pasnic si independent”.

Si tot Adam Ulam isi pune intrebarea: “Oare politica lui Stalin a fost motivata de nevoia de a obtine toate cerealele disponibile pentru a hrani orasele si a da si la export, obiectiv in raport cu care salvarea vietii catorva milioane de tarani a fost considerata neimportnta, sau a fost, asa cum sugereza autorul nostru, o incercare deliberata de a nimici nationalismul ucrainean si, astfel, de a consolida stapanirea ruseasca in Uniunea Sovietica.”

Citind aceasta carte – cu un efort de vointa – pentru ca iti induce stari de revolta mentala, dar si fizica – pe care trebuie sa iti impui sa le surmontezi, mi-am pus si eu intrebarea daca vinovatia apasa asupra unui singur om, Stalin. Raspunsul este insa acela ca vina este a sistemului, a comportamentului colectiv. Sistemul a pervertit firea umana si constiintele slabe, iar obedienta slugilor lui a fost apasarea  suplimentara pe grumazul poporului. Autorul ne arata insa, cu fiecare pagina, cum adeseori, chiar “functionarii partidului si ai statului”, carora li se dadusera puteri “aproape absolute”, cadeau victime ale sistemului si isi gaseau moartea rapida sau moartea lenta prin lagarele gulagului.

Miron Dolot, din inima acestei tragedii, consemneaza: “Nu puteam sa nu ne gandim ca eram niste pioni intr-un joc letal. Toate incordarile noastre de a scapa de moarte erau contracarate de oficialitati. Opunandu-ni-se si razbunandu-se pe noi, acestea apelau adeseori la masuri care ar fi fost ridicole daca n-ar fi ascuns un sadism incredibil”.

Homo homini lupus este o sintagma palida a monstruozitatilor terifiante la care s-au dedat oamenii contra semenilor lor. O ura ingusta si viscerala, focusata asupra satului, traditiilor si valorilor sale asezate din vechime, asupra dragostei taranului pentru familie, pentru pamant, pentru animalele din batatura, pentru muncile specifice si pentru un mod de viata sfintit de credinta in Dumnezeu.

Tavalugul colectivizarii fortate (si nu pot sa nu-mi amintesc de povestirile auzite din gura batranulor batuti in satele romanesti pentru a se inscrie in colectiva – si sa nu-mi amintesc de “Victoria de la Oltina” – 1961 – Paul Anghel – oribila si desantata apologie a fenomenului in Romania) a distrus satul si taranul ucrainean si rus si uzbek si georgian si armean si leton si eston, etc, etc.

Dolot prezinta maniera stupefiant de organizata a sobolanilor rosii ai Partidului Comunist, o armata de ideologi inarmati napustita asupra satelor si locuitorilor sai pentru a realiza colectivizarea si a strange produsele agricole. Satul ucrainean condus de de “miar” (sef de la Partid sau Comsomol), sub care urmau “sutele” si “zecile” si “grupele de cinci” cu “propagandistii speciali” aferenti si cu “agitatorii” si cu “comisiile de procurare a painii”…Nici cel mai bizar proiect science-fiction nu egaleaza realitatea bizara si cruda a paginilor acestei carti. Si perversitatea este coplesitoare, pentru ca “majoritatea numiti in aceste functii au fost alesi dintre fermieri obisnuiti si, ca atare, ei s-au trezit intr-o situatie precara. Cu toate ca nu urau nimic mai mult ca agricultura cooperatista, acestia au devenit instrumentul infaptuirii ei. Primind misiuni asemenea soldatilor, ei nu puteau decat sa faca ceea ce li se ordona. Persoanele care aveau o functie in aceste organizatii erau tratate ca oficialitati, indiferent daca erau sau nu erau angajati ai statului. Titulatura de <oficialitate> avea o mare importanta, caci dadea puteri aproape nelimitate celui care o poseda. De fapt, reprezentantul unui organ sau al unei organizatii administrative avea drepturi nelimitate de a comanda si de a pretinde. Astfel, oricine aducea cel putin cu o oficialitate inspira teama sateanului obisnuit, pe cand obtinerea unei functii oficiale ii oferea aceleiasi persoane un avantaj extraordinar.”

Iar perversitatea acestei manipulari in masa a atins si intinat si comportamentul copiilor. Miron Dolot ne relateaza: “Pionierii erau o organizatie politica destinata scolarilor cu varsta cuprinsa intre 8 si 14 ani. Membrii acestei organizatii ai copiilor erau mesageri si agenti in acelasi timp. Binecunoscutul caz al lui Pavlik Morozov serveste drept exemplu cu provire la modul in care erau folositi copiii de catre Partidul Comunist si conducerea statului. Fiu al unui fermier sarac, Pavlik traia intr-un sat situat undeva, dincolo de Urali, in Siberia. Acest scolar de 14 ani a devenit, peste noapte, cea mai elogiata persoana din Uniunea Sovietica, datorita faptului ca si-a denuntat tatal si pe cativa dintre vecinii sai care au ascuns de stat produse agricole. Acuzatii si tatal lui au fost arestati, disparand fara urma. Pavlik a fost ucis de satenii furiosi, printre care s-a aflat si unchiul sau. Toata masinaria propagandistica sovietica il elogia. A devenit erou national; numele lui a fost dat multor sate, organizatii, strazi si unitati militare, iar povestea lui a figurat la loc de frunte in enciclopedii si idctionare. Astfel, partidul ii incuraja pe copii, mai ales pe cei din organizatia de pionieri, sa-si spioneze parintii si sa-I denunte, ca, de altfel, pe oricine sfida partidul. Un asemenea denunt era considerat o fapta de eroism, cea mai inalta expresie a patriotismului sovietic.”

“Dictoanele comuniste (in fond atat de vechi in istorie – spun eu), conform carora scopul scuza mijloacele iar invingatorul are intotdeauna dreptate erau crezul zilei.”

Si in continuare, lectura acestei carti devine o tortura pentru minte si suflet! “Participarea maselor la conducerea socialista” transforma satul intr-un loc al crimei, al foamei fara limite, al disperarilor adanci, al nesperantei, al pierderii libertatii umane, al distrugerii existentei a mii si milioane de oameni. Sigur ca nu se putea ajunge si la manipularea cum ca “adevaratii vinovati care au deformat linia partidului si au provocat atata suferinta satului vostru au fost evreii. Da, evreii au facut-o, nu Partidul nostru Comunist iubit.”

Autorul continua sa descrie cresterea si dezvoltarea zilnica a raului coborat asupra satului sau si a Ucrainei si spune: “Privind acum in urma la acele evenimente, mi se pare ca am trait intr-o lume fantastic de diabolica. Toate evenimentele infatisate de mine acum, la care am fost martor si prin care am trecut atunci, imi par ireale din cauza cruzimii si a groazei de nedescris. Pur si simplu imi este din cale-afara de greu sa asociez toate acele intamplari cu viata adevarat dintr-o lume normala.”

Oameni descarnati, la limita infometarii, in bordeie ingropate in troiene, care sufereau si mureau de frig si inanitie, in iarna anului 1932! Un sat fantoma! Din care foarte putini au scapat cu viata, asa cum s-a intamplat cu depozitarul acestor cumplite memorii, supravietuitor impreuna cu mama si unul dintre fratii sai. De care cel de-al doilea Razboi Mondial l-au despartit definitiv.

Apropo de Razboi, imi amintesc ca la inceput, aparitia trupelor germane in satele ucrainene si rusesti a fost intampinata cu bucurie, ca o posibilitate de scapare si de speranta! O speranta pierduta repede, ca multe alte asteptari ale acestui popor!

Va recomand sa cititi aceasta carte, inca una dintre protile deschise catre partile intunecoase si profund rusinoase ale istoriei comunismului. Dar si o pagina referitoare la comorile spiritului, care a stiut sa supravietuiasca uneori fara sa-si stinga flacara valorilor umane.