Carti

O nouă carte scrisă de faimosul Bear Grylls

Editura Nemira lansează la Bookfest 2017 o nouă carte scrisă de faimosul Bear Grylls, Supraviețuitorii – care cuprinde poveștile de supraviețuire ale unor oameni ce au făcut istorie prin experiențele lor limită, printre care se numără Louis Zamperini, Bill Ash, sir John Franklin sau Nando Parrado.

Lansarea are loc vineri, de la 18.30, la standul editurii, alături de alpinistul de altitudine Alex Găvan.
Aventurieri, exploratori, soldați și spioni care au rezistat în condiții extreme – ei sunt protagoniștii poveștilor lui Bear Grylls. Întâmplările lor extraordinare nu sunt o lectură comodă – supraviețuirea e rareori o treabă plăcută. Toate sunt însă istorisiri ale unui curaj care te face să izbucnești în lacrimi. Rezistența care sfidează moartea, forța corpului, a sufletului și a minții, dorința de a învinge fac din personajele cărții lui Bear Grylls adevărați supraviețuitori.

Alex Găvan este unul dintre performerii de top ai României în alpinismul la altitudine extremă (vârfuri de peste 8000 m). Filosofia lui de munte spune totul: „Climbing mountains outside is climbing mountains inside”. Un promotor al urcării celor mai înalte vârfuri din lume „prin mijloace corecte”, Alex a escaladat mai multe vârfuri de peste 8000 de metri din Himalaya, fără să utilizeze oxigen suplimentar şi fără să apeleze la sprijinul şerpaşilor.

Cunoscut şi admirat de milioane de oameni ca protagonistul emisiunii TV Tehnici esențiale de supraviețuireBear Grylls a supravieţuit în locuri şi situaţii în care mulţi nu s-ar aventura. El călătoreşte în cele mai inospitaliere locuri de pe glob şi se pune în cele mai dificile situaţii pentru a-şi demonstra abilităţile de supravieţuire. Grylls are la activ numeroase „recorduri” inedite, cum ar fi cina servită la cea mai mare altitudine, 7500 m deasupra nivelului mării, pe o masă suspendată sub un balon cu aer cald sau prima traversare neasistată a apelor îngheţate ale Atlanticului de Nord, într-o ambarcaţiune gonflabilă deschisă.

La editura Nemira a mai apărut autobiografia lui Bear Grylls, Noroi, transpirație și lacrimi.

Articole similare

Câteva știri din lumea filmului românesc (17 – 23 octombrie 2016)

Jovi Ene

20 de ani de Curtea Veche Publishing la Târgul Internațional Gaudeamus

Jovi Ene

Semnal TV filme: weekend 4-6 martie 2011

Delia Marc

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult