”Dragostea, chiar ea”, de Corina Sabău
Editura Polirom, Colecţia Ego Proză, Iași, 2012
Moto: ”Cine ar fi crezut că se vor mai îndrăgosti la vârsta asta, că vor mai iubi vreodată cum iubesc acum?! Ce naivi au fost crezând că vor putea uita momentele petrecute lângă peretele verde!”
Nu am citit precedentul roman al Corinei Sabău, ba chiar nu am văzut realizarea ei în calitate de coscenaristă al filmului ”Toată lumea din familia noastră” (am lăsat această plăcere Deliei, care a scris recenzia pentru blogul nostru). ”Dragostea, chiar ea” este, așadar, prima întâlnire cu universul imaginat de Corina Sabău și pot spune că mă aflu din nou în fața unui nou tânăr scriitor român care îmi face o surpriză plăcută: un roman echilibrat, bine balansat între patru personaje principale (din care două au fost înfățișate și analizate mai în adâncimea propriului psihic, astfel cum a dorit de altfel și autoarea), o critică fină a societății de consum contemporane, care oferă prea puține șanse oamenilor la o viață mai bună, inclusiv în privința iubirii pentru cei din jur.
Mia este o simplă funcționară plictisită din Ministerul Agriculturii, care pare că se complace într-o viață ternă, monotonă și lipsită de perspective profesionale și personale: ajunge la serviciu devreme și își bea cafeaua citindu-și mesajele electronice, se duce în biroul de alături pentru a sporovăi fără sens, despicând toate știrile zilei întocmai ca babele de pe șanturile satelor, revine în biroul ei doar cu câteva minute înainte de ora de plecare, ”cât să-și închidă calculatorul, să se îmbrace și să-și ia rămas-bun de la colegi, care, la rându-le, se pregătesc cu însuflețire de plecare. Peste program rămâne doar șeful.” J Viața personală pare la fel de liniștită: Vlad o duce la serviciu, iar seara ajunge târziu, suficient de târziu ca ea să îl aștepte ca o proaspătă îndrăgostită și să sară nerăbdătoare în brațele lui. Deși pare romantic, nu este, pentru că intrarea în monotonie și neschimbarea unei obișnuințe devenită zilnică este o formă de ucidere treptată a iubirii autentice.
În aceleași condiții pare a se afla și celălalt personaj principal, Teo. Artizanul programului informatic de care dispune Ministerul Agriculturii, el o întâlnește pe Mia pe holurile instituției, iar atracția este reciprocă și se simte de la primul schimb de priviri. Monotonia din relația lui a dispărut de mult, pentru că Lily, fosta lui soție, a găsit un bărbat mai implicat (față de geniul informatic, care petrece tot timpul în fața calculatorului și în deplasări de serviciu) și au convenit să se despartă. Au rămas în urmă copiii, Miți și Jana, adevărata lui durere, sufletele pentru care trăiește și care îi pot determina fără tăgadă cursul fiecărei zile, dar și întregii vieți.
Relația dintre Mia și Teo oscilează între momentele cheie ale unui iubiri la vârsta a doua (prin ”prima vârstă” înțelegând prima iubire adolescentină și fluturașii acelei perioade): fericire/iubire-obișnuință/monotonie-regret/nefericire/despărțire. Niciun moment nu este eludat, nicio perioadă nu este uitată, iar fiecare sentiment este disecat, din perspectiva ambelor personaje, fără ca autoarea să renunțe la personajele din spate, cele care influențează și, până la urmă, cu mici excepții, decid viitorul prin păstrarea unor sentimente pentru Mia și Teo (în cazul lui Vlad, aruncarea într-un act de caritate e doar un subterfugiu în a o uita de Mia, dar care nu îi reușește; în cazul lui Lily, gelozia, dar și egoismul sunt cele două sentimente care o îndeamnă să se reîntoarcă, copiii fiind doar folosiți inutil ca o armă puternică).
Fericirea lor, cât există, este autentică și puternică: ”Înaintează zărindu-și umbrele pe asfalt, fericiți că au găsit, în orașul ăsta mare și agitat, pe cineva care să-i înțeleagă.” Dacă Mia și Teo sunt personajele principale recunoscute, ce trăiesc și gândesc succesiv evenimentele din carte, pentru mine cei doi copii ai lui Teo, Miți și Jana, sunt cei care conduc cu adevărat, din umbră și inconștient, desfășurarea acțiunii: tatăl lor este frâmântat în fiecare clipă de existența lor, chiar și în momentele de maximă tandrețe el îi are în minte și nu se poate desprinde astfel niciodată decisiv de fosta căsnicie, ceva îl îndeamnă mereu să se întoarcă. Efectul: Mia începe să regrete că a ales un bărbat care nu este complet al ei și, tot mai des, se simte pusă în situația să aleagă între fostul și actualul: ”Tot nu știe să întindă mâna și să aleagă. Și e normal să se poticnească; strângând-o în brațe, unul dintre bărbați îi omoară tot trecutul. Tot el s-ar descurca binișor și ca tată al copiilor ei; îl și vede împingând un cărucior din care scâncește un bebeluș cu o guriță știrbă și mofturoasă. Numai că nici la diminețile de weekend, în care trândăvește până târziu, vorbind nimicuri și lăsându-se gâdilată până se îneacă de râs, nu-i vine să renunțe. Iar diminețile astea de la celălalt le primește. Parșivă, dragostea continuă să se joace cu ea, forțând-o să ghicească unde s-a ascuns, în bărbatul care vorbește mult și însuflețit, ca un vânzător de aprozar încântat de marfa sa, ori în celălalt, ce caută cu privirea depărtări; în cel care se oprește pe stradă să hrănească animalele sau în acela ce susține că degeaba oblojești toți câinii din cartier dacă nu ești vegetarian.”
Fiecare personaj trăiește propria dramă, dar dozajul este echilibrat, iar atmosfera, în ciuda acestor drame, nu este apăsătoare, chiar este deschisă și lasă loc unei evoluții. Soarta celor patru nu este pecetuită, orice nouă iubire înseamnă speranță pentru ceilalți, iar fiecare nouă despărțire lasă posibilitatea existenței unei noi modalități de a fi fericiți. Dacă Corina Sabău are o preferință pentru spațiile închise (birourile din Ministerul Agriculturii, garsonierele și apartamentele în chirie, chiar și titlul romanului anterior, ”Blocul 29, apartamentul 1”), totuși ”Dragostea, chiar ea” este un roman pozitiv, care se deschide pe planuri succesive, în care fiecare personaj își poate găsi calea și fericirea, dar este necesar să parcurgă drumul sortit, prin mai multe iubiri/relații, pentru ca, în final, să le descopere pe cele potrivite propriului suflet.
1 comment