Din trecut, de Constantin C. Giurescu

Constantin C. Giurescu (1901-1977) este o figură binecunoscută, istoric de seamă, membru al Academiei Române şi profesor de istorie la Universitatea ddin Bucureşti, a scris o serie de cărţi importante şi interesante pentru cei pasionaţi de istorie: “Despre Vlahia Asaneştilor”, 1931, “Principatele române la începutul secolului al XIX-lea”, 1957, “Istoria Bucureştilor din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre”, Bucureşti, 1966, “Contribuţii la studiul originilor si dezvoltării burgheziei române până la 1848″, 1972.

Cu privire la emisiunea Universitatea Radio, aceasta a constituit cadrul cel mai important de răspândire a culturii în perioada interbelică prin intermediul radioului, personalităţi, specialişti în artă, literatură, medicină, inginerie, istorie şi alte discipline umaniste, dar şi specialişti în agricultură, finanţe, economie au venit în faţa microfonului pentru a-şi prezenta temele lor. Dintre aceştia, profesorul Constantin C. Giurescu a susţinut 50 de conferinţe la Radio România, 25 dintre ele fiind publicate prima dată în volum în anul 1942 şi realuate acum de Editura Compania în cartea intitulată „Din trecut”.

Structural, cartea are două părţi importante, neintitulate în vreun fel, dar cărora le putem găsi caracateristici diferite şi valori diferite. Astfel, Partea întâi, tratează istoria ca atare, fără o cercetare profund ştiinţifică, cel puţin la suprafaţa, istoria simplă aşa cum trebuie să fie adusă la cunoştinţa publicului larg. Seamănă, într-o oarecare măsură, cu istoria aşa cum am învăţat-o la şcoală, trecând prin antichitatea dobrogeană, prin primii domnitori şi voievozi români până la reliefarea pe larg a principalilor conducători (Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Neagoe Basarab, Constantin Brâncoveanu etc.) şi ilustrarea celor mai importante momente de istorie contemporană.

Spre deosebire de aceasta, Partea a doua a cărţii este un deliciu istoric. Constantin C. Giurescu intră în profunzimea istoriei, nu mai descrie pur şi simplu domni şi domnii, ci intră în viaţa oamenilor, a obiceiurilor, a oraşelor, judeţelor şi târgurilor, pentru a reliefa personaje şi tradiţii dispărute, multe dintre ele, şi necunoscute nici publicului larg, nici celui pasionat de istorie. Capitole precum Vechile noastre judeţe, Târguri şi oraşe româneşti dispărute, Cum se împărţea, odinioară, dreptatea la noi, Luxul în ţările româneşti acum cinci sute de ani, spun numai prin simpla lor enumerare bogaţia de informaţii pe care o ascund, precum şi caracterul unic al lor.

Unul dintre cele mai interesante capitole din carte este cel intitulat „Târguri şi oraşe dispărute”, în care se încearcă enumerarea unor localităţi care au avut propria importanţă în istoria românilor, dar din motive diferite au dispărut cu totul, s-au năruit şi unele dintre ele încă sunt cautate din punct de vedere al localizării geografice. Nu putem să nu remarcăm pudoarea specifică epocii, poate de înţeles având în vedere că este vorba totuşi de o conferinţă la Radio, atunci când redactorul – Constantin C. Giurescu – trebuia să spună numele Târgului de Floci sau Oraşului de Floci, menţionat aici cu sintagma „aşezarea dunăreană de la vărsarea Ialomiţei”:  „Histria, spre nord de Tomis-Constanţa, a durat până târziu în epoca bizantină, prin veacul al şaptelea, din ce în ce mai săracă, din ce în ce mai puţin populată, până când, nemaiputând fi apărată, iar, pe de altă parte, nisipurile separând-o de mare, a fost părăsită cu totul. Praful adus de vânturile aprige ale Dobrogei s-au aşezat încetul cu încetul peste oraşul mort; de la o vreme l-a acoperit în întregime, formând o ridicătură înaltă, în unele locuri, de 7-8 metri de la faţa pământului”.

„Tot din părţile Dobrogei a înflorit în veacul de mijloc o altă aşezare însemnată, aceea a Vicinei. Unde anume era situat acest oraş nu se ştie, într-atât de completă e dispariţia lui. Unii învăţaţi îl aşază pe lângă Măcin; alţii spre răsărit de Tulcea, la Mahmudia, pe braţul Sf. Gheorghe; e probabil să fi fost în acest ultim loc sau spre capătul braţului, în regiunea Dunavăţului şi a marilor lacuri. (…) Ştim precis numai atât: că era port la Dunăre şi port însemnat chiar. Corăbii bizantine, corăbii genoveze veneau aici cu mărfuri de tot felul şi încărcau, în schimb, produsele noastre. Numai într-o lună şi jumătate, de la 1 iulie până la 16 august 1281, se încheie la Genova 27 de contracte de expediţie de mărfuri cu destinaţia Vicina, în valoare de 3241 de hiperperi, deci o sumă considerabilă, dat fiind că hiperperul era moneda de aur cea mai mare din părţile răsăritene.” (între timp, aşezarea Vicinei a fost descoperită, pe o insulă în mijlocul Dunării, lungă de aproximativ 6 kilometri, numită Păcuiul lui Soare).

„O soartă asemănătoare a avut aşezarea dunăreană de la vărsarea Ialomiţei. Era aici, în acest capăt de Bărăgan, în veacul al XV-lea, un oraş vestit prin comerţul său de lână; era şi un vad bun, pe unde treceau în Dobrogea numeroase turme de oi şi cirezi de vite albe. O lume întreagă de negustori, pescari şi plugari îşi agonisea traiul aici; oraşul era cârmuit de un judeţ, adică de un primar şi de 12 pârgari, sau consilieri comunali. Oraşul a rezistat tuturor luptelor, năvălirilor şi prădăciunilor până în secolul al XVIII-lea. În acest veac însă, din cauza necontenitelor războaie dintre ruşi şi turci, purtate chiar pe acolo, el s-a pustiit şi a fost părăsit. Astăzi doar un câmp întins de ruine lângă satul Piua-Petrii arată locul unde el se ridica, înfloritor, cu sute de ani mai înainte.”

Putem recomanda cartea îndrăgostiţilor de istorie în formă pură, aceia dintre noi cărora le mai pasă de istoria naţională astfel cum au învăţat-o la şcoală, care nu au uitat decât amănuntele şi pot să şi le reamintească odată cu citirea acestei cărţi. Ea conţine însă şi elemente noi, care atrag cititorul în lumi trecute, dar care aparţin istoriei naţionale.

Poti cumpăra cartea acum pe site-ul Editurii Compania.