”Mica enciclopedie Ikigai. Metoda japoneză de descoperire a scopului în viață”, de Ken Mogi
Editura Litera, București, 2018
Traducere de Ana Soviany
V-am mai povestit aici despre Ikigai, acea rațiune de a trăi tipic japoneză, acea metodă de descoperire a scopului în viață, pe care, în timp, japonezii au exportat-o, inconștient, în întreaga lume și acum apar cărți de genul ”Mica enciclopedie Ikigai”. Chiar dacă nu o practic zilnic, încă de când am descoperit această metodă, am fost fascinat de ea, pentru că suntem în fața unei metode de dezvoltare personală reală, care nu are nimic în comun cu cărțile de pseudo-dezvoltare personală, care nu aduc aproape nimic nou și extaziază mai mult prin titlul acestora (precum ”10 pași meditaționali pentru a reuși la bursă” sau ”7 metode de a te împăca bine cu șefii”) și nu prin conținutul propriu-zis, care e plin de…baliverne.
Ikigai-ul japonez, exportat în lume și tratat foarte fain de neurologul din Tokyo Ken Mogi, este cu totul altfel și spune, în esență, următoarele: Ca să trăiești mult, trebuie să fii mereu activ. Poate, într-adevăr, fizic nu poți fi activ pentru totdeauna, dar esențialul este ca mintea trebuie să fie activă, flexibilă și dornică să învețe în continuare. Cam asta este o mică parte din filosofia Ikigai, aceea care spune că dacă ai pasiuni, dacă ți-ai stabilit un scop în viață, vei fi mereu alert și, probabil, fericit. O mare diferență între filosofia japonezilor și cea a românilor, care așteaptă pensia pentru a sta liniștiți în fața televizorului, negândindu-se niciun moment la scopul vieții lor:
”După cum vom vedea împreună, ikigai îți poate schimba viața. Poți trăi mai mult, mai sănătos, mai fericit, mai mulțumit și mai puțin stresat. În plus, un efect derivat al ikigai este că te poți deveni mai creativ și poți să ai mai mult succes. Te poți bucura de toate aceste beneficii ale ikigai dacă știi să apreciezi această filosofie de viață și dacă înveți să o aplici în propria ta viață.” (pag. 19)
La prima vedere, cei cinci piloni ai ikigai par complicați: începutul cu pași mici; eliberarea sinelui; armonia și sustenabilitatea; bucuria lucrurilor mărunte; a fi aici și acum. Însă pe măsură ce îi parcurgem, cu nenumărate exemple din Japonia și chiar din lume, vom descoperi că metoda ikigai este extrem de simplă, este nevoie numai de dorință, bunăvoință și putere de muncă. Și, de asemenea, vom descoperi sugestii pentru o stare de sănătate de fier și pentru longevitate. Un drum simplu, concret, spre o viață mai fericită, mai împlinită, mai lungă, fără probleme deosebite.
În plus, Ken Mogi fiind japonez, ne ajută să trecem dincolo de filosofia Ikigai, făcând multiple antologii cu privire la viața Japoniei și a japonezilor, atât în trecutul istoric, cât și în prezent. Aflăm astfel despre Hiroki Fujita, cel care face comerț cu ton în piața de pește Tsukiji din Tokyo; despre exercițiile fizice, executate pe muzică, în fiecare dimineață, de o mare parte dintre japonezi, așa-numitele radio taiso; despre tăițeii ramen; despre celebrul pepene galben de mosc, de la Sembikiya, care costă cel puțin 200 de dolari bucata; despre vasele înstelate, existente în doar trei exemplare, în prezent; și, mai ales, despre fascinantul sport sumo, cu multiplele sale ierarhizări, competiții și sportivi de cel mai înalt nivel. Toate acestea sunt formele practicante ale ikigai, pe care autorul le prezintă pentru a oferi exemple clare despre modalitatatea în care această filosofie stăpânește societatea japonezi, în mod clar una dintre cele mai dezvoltate societăți din lume, nu numai economic, ci în special din punct de vedere cultural.
Iată alte câteva sfaturi pe care le putem învăța din cartea lui Ken Mogi, indicii provenite din filosofia ikigai:
- ”Mult prea des, facem lucruri doar ca să fim răsplătiți pentru ele. Dacă nu primim rapid vreo răsplată, suntem dezamăgit și ne pierdem interesul și elanul pentru muncă. Dar este o abordare greșită. De obicei, există o distanță între acțiuni și recompense. Chiar dacă termini cu bine o sarcină, răsplata nu va veni, neapărat, imediat. Dacă poți să transformi efortul în sine, ca proces, în principala ta sursă de fericire, atunci ai ieșit învingător din cea mai mare luptă a vieții tale.” (pag. 77)
- ”Așa cum se întâmplă de multe ori în viață, trebuie să accepți ceea ce ți s-a dat și apoi să te adaptezi cât mai bine situației. Din punct de vedere biologic, faptul că poți găsi ikigai într-o anumită situație, mai bine zis în orice situație, ar putea fi privit ca o formă de adaptare, mai ales dacă luăm în calcul echilibrul mental. În principiu, e posibil să ai ikigai, motivul pentru care trăiești, în orice situație, indiferent de rezultatele pe care le obții. Nu doar învingătorii au ikigai. În acest dans bine sincronizat care este viața, învingătorii și învinșii sunt pe picior de egalitate când vine vorba de ikigai. Văzută din perspectiva internă a ikigai, granița dintre învingători și învinși dispare, încet. În cele din urmă, nu există nicio diferență între învingători și învinși. Totul se reduce la a fi om.” (pag. 105)
Este necesar, desigur, să facem și ceva în societate, nu numai să urmărim obiectivele personale. Ikigai e doar un punct de plecare, care te ajută să nu te dai bătut, să te dai jos din pat dimineața cu un scop și să îți faci treburile. Mai departe, ai nevoie de o societate și un mediu solide și sănătoase. Lucru, din nou, foarte greu de realizat în România. ”Mica enciclopedie Ikigai” este, așadar, nu numai o carte de dezvoltare personală reală, ci și o carte foarte faină de înțelegere a culturii, filosofiei și istoriei Japoniei.
2 comments
O aveam in wishlist si am scos-o de curand pentru ca erau prea multe. Dupa recenzia ta m-am razgandit din nou si am bagat-o inapoi 🙂
Mă bucur mult. Spor la citit!