„De ce plânge mama?”, de Ion D. Sîrbu
Editura Arthur, București, 2021
Este foarte important ca literatura pentru copii să continue, în moduri originale și surprinzătoare, să stârnească imaginația și creativitatea, însă este cu atât mai impresionant atunci când o carte reușește să se adreseze, la fel de convingător, și copiilor, și adulților. De la această premisă pornește și romanul lui Ion D. Sîrbu, De ce plânge mama?, ce urmărește parcursul a doi frați, Ligia și Radu, în încercarea de naviga despărțirea părinților lor, schimbările în comportamentul tatălui și, implicit, de a înțelege viața adulților. Încă din titlu se anunță că romanul va aborda tematici dificile, autorul adresând problematici precum dependența de alcool, trauma cauzată de ruptura dintre părinți și mecanismele de apărare ale copiilor atunci când se simt copleșiți de realitatea dură. Toate aceste tematici sunt, însă, prezentate uneori cu umor și ironie, alteori cu o candoare și inocență specifică vârstei copilăriei la care se află cei doi frați.
Povestea pornește din momentul în care copiii își surprind mama plângând și ajung să afle că relația dintre ea și tatăl lor este mai complicată decât credeau anterior. Auzind că femeia plânge din cauza comportamentului soțului, Ligia și Radu au, în mod interesant, reacții diferite. În timp ce fetița se plasează clar de partea mamei în această dispută, spunând că ea este singurul om bun într-o lume plină de răutate, fratele ei încearcă a-l apăra pe tată, în ciuda faptului că sesizează schimbările în comportamentul acestuia. Se observă, pe parcursul acțiunii, atașamentul lui Radu față de tatăl său, dar și procesul său de identificare cu acesta, pe care îl considera un model de maturitate. În ciuda bărbatului ce continuă să fie tot mai absent în viața copiilor săi, admirația fiului ce aspiră să fie cândva la fel ca tatăl său nu încetează nici după multiple dezamăgiri din partea părintelui. „Tata nu e rău. Eu sunt băiat și știu” (10) le spune mamei și surorii sale Radu, în încercarea de a păstra, în mintea sa, imaginea idealizată a figurii paterne.
Totodată, odată cu separarea părinților și plecarea mamei din casă, băiatul pare să caute în figura tatălui său un ideal de urmat, o imagine de protector al căminului și, mai mult decât atât, pare să se agațe de o identitate bazată de stereotipul masculinității puternice, dure: „Sunt băiat, trec în clasa a VII-a, trebuie să fiu tare. Să am grijă de casă; de Ligia. Și chiar și de tata.” (27). Prin exprimarea acestor frământări din monologul interior ale băiatului, autorul reușește să pună în lumină cum neglijența și suferința părinților pot duce la maturizarea forțată a copiilor, care conștientizează că lumea lor se schimbă și trebuie să se adapteze. Acest aspect pe care Sîrbu îl include în romanul său mi-a amintit de lungmetrajul Boy din 2010, scris și regizat de Taika Waititi. La fel ca Radu și Ligia, protagonistul filmului se confruntă cu o realitate în care lipsa mamei și dezinteresul tatălui îl obligă să se refugieze în lumea pe care și-o construiește cu ajutorul imaginației. Băiatul se asociază cu imaginea puternică a tatălui, pe care îl compară cu idoli ca Michael Jackson, refuzând să accepte că acesta își abandonase familia și ajunsese în închisoare. Aceasta este modalitatea prin care copiii reușesc să își pot mențină candoarea și inocența vârstei. Pe parcursul călătoriei pe care decid să o facă pentru a ajunge din nou alături de mama lor, cei doi frați din romanul De ce plânge mama? depășesc singurătatea și frica prin raportarea la lumi fantastice sau personaje ficționale care le conferă impresia că experiența lor nu este una singulară:
Peste tot văd numai desen animat. Iată ciuperca aia imensă. De unde știi că azi-noapte nu a stat pe ea un pitic, un statu-palmă. Sau luminișul acela: arată exact ca o ilustrație dintr-o carte cu zâne și zmei. (106)
Drumul parcurs de copii implică apropierea de natură, element central în roman, încă din incipit, când Radu relatează cum găinile din curte par să simtă și ele schimbările cu care aveau să se confrunte. Copiii află că natura are propria judecată și sunt învățați că sufletul bun și curat îi va proteja de orice pericol, cât timp străbat pădurea, alături de cățelul ce îi îndrumă. Exemple ale apropierii dintre om și natură apar până în finalul cărții și, oricât de fascinantă ar fi dedicarea autorului pentru această temă, nu sunt sigură cât impact vor avea aceste imagini asupra publicului tânăr. Acesta poate găsi fascinante aventurile celor doi copii, însă raportarea diferită, distantă față de natură ar putea interfera cu intenția cărții de la un punct încolo. Cu toate acestea, romanul lui Sîrbu transmite în mod incontestabil emoție și beneficiază de un ton încurajator și un final fericit. Autorul încheie romanul printr-un ultim dialog dintre Radu și Ligia, în care băiatul mărturisește că el nu se mai simte ca un copil, și prin intermediul căruia avem ocazia să medităm asupra maturizării inevitabile, să ne întrebăm dacă cei doi au fost atât de puternic afectați de relația instabilă a părinților lor încât vor fi schimbați considerabil de această experiență.
Puteți cumpăra cartea: Editura Arthur/Libris.ro/Cartepedia.ro.
(Sursă fotografii: https://carturesti.ro/carte/de-ce-plange-mama-1717625325, https://tribuna-magazine.com/un-destin-asumat-ion-d-sarbu/)
