„Povești pe nerăsuflate”, de Adriana Ștefan
Ilustrații de Daniela Olaru
Editura Humanitas Junior, București, 2022
Copilăria – acea perioadă a inocenței, a creșterii, a dezvoltării armonioase, perioadă în care punem bazele unei maturități sănătoase. Această perioadă atât de scurtă, în care ne îmbrățișăm cu mult dor copii și le arătăm lumea prin prisma propriilor noastre dorințe, pare a fi exact momentul oportun să le citim copiilor povești. Și, atenție, nu orice fel de povești, ci cele din care chiar ar putea să învețe ceva. Să ne imaginăm rutina unei familii în care există un copil. Iată că s-au terminat jocurile alerte, mișcarea prin casă, se lasă liniște, luminile se fac mai opace… E momentul să alegem cartea cu povești. Se pare, însă, că cel mic a obosit de Cenușăreasa sau de Harap Alb. Ce e de făcut? Iată că răspunsul la această întrebare vi-l pot oferi după ce am citit volumul „Povești pe nerăsuflate” de Adriana Ștefan, cu ilustrații de Daniela Olaru, apărut în colecția Humanitas Junior.
Castraveți periculoși, papuci care alungă copii neascultători din casă, prințese emancipate, sătule să tot mănânce mere fermecate sau să doarmă secole în turnuri, așteptând prințul – iată doar unele dintre personale creionate, cu deosebită măiestrie, de autoare. Cele douăzeci și două de povești sunt un amestec nou, proaspăt, temerar dintre clasicul „a fost odată…” și noul „hai să schimbăm ceva”, fapt ce conferă cărții un farmec deosebit, dându-i micului cititor posibilitatea de a rezona cu timpul în care trăiește.
Eroii poveștilor nu sunt neapărat de domeniul fantasticului, ci mai degrabă par decupați din viața noastră de zi cu zi. Sunt copii obișnuiți sau neobișnuiți, animale exotice, dar și casnice, dar fiecare are să ne zică o poveste cu tâlc. Iată acest element de morală pare să mute construcția poveștilor din simpla narațiune bună de adormit copii în segmentul fabulelor moderne.
Combinația dintre calmul odihnitor al poveștilor rostite înainte de somn și nevoia de a oferi copiilor nu doar o interpretare de „bine – rău” este de-a dreptul originală, ceea ce mă convinge că această culegere de povești va fi pe gustul chiar și a celor mai pretențioși cititori, cu vârsta de peste 6 ani (abia aștept să-mi crească fetița și să pot să i-o citesc).
Mi-a plăcut foarte mult, și nu pot să omit asta, stilistica textelor, utilizarea frazelor concise, dar cu un profund subtext vizual, permițând cititorului să-și imagineze cu ușurință personajele și acțiunile, ceea ce în vechile povești ni se dădea prea greu. Înlocuind vechii balauri cu copii mofturoși, finalurile fericite cu pauze de gândire, dă o nouă conotație ideii de poveste modernă, urbană, dacă vreți.
Și, evident, nu aveam cum să las deoparte dimensiunea ilustrativă a cărții, cu desene realizate de Daniela Olaru. Mixul cromatic, execuția în perfect tandem cu istorisirile autoarei au creat un tot întreg organic, plăcut din punct de vedere estetic și, în egală măsură, util pentru copii a căror imaginație este în formare.
„Povești pe nerăsuflate” e un volum jovial, tânăr, energic, numai bun de pus pe rafturile bibliotecilor personale și de citit alături de micii exploratori, care sunt gata să descopere aventuri literare inedite.