”De ce fierbe copilul în mămăligă”, de Aglaja Veteranyi
Editura Polirom, Colecția ”Biblioteca Polirom. Actual”, Iași, 2013
Traducere de Nora Iuga
Post-scriptum de Rodica Binder
Moto: ”STRĂINĂTATEA NU NE TRANSFORMĂ! ÎN TOATE ȚĂRILE MÂNCĂM CU GURA.”
Să nu aveți impresia că am făcut o greșeală sau că am țipat (parcă asta înseamnă în limbaj internautic) atunci când am scris moto-ul acestei recenzii cu litere mari! Nu, am copiat efectiv una dintre paginile acestei simpatice cărți, semnate de scriitoarea de origine română Aglaja Veteranyi. Și nu, ea nu țipă cu glas tare, ci își manifestă cu astfel de ”tipar” gândurile sale cele mai profunde, nemulțumirile ei la adresa unei vieți care numai ușoară nu este, suferințele ce nu se văd la suprafață și care o depărtează de lumea în care gravitează.
”De ce fierbe copilul în mămăligă” propune mai multe variante de lectură, astfel încât pare cartea perfectă să se apropie de orice tip de cititor. În primul rând, maniera de redactare este cu totul inedită și jucăușă, pentru că ne propune în cele 160 de pagini ale sale multe locuri lăsate goale, multe pagini care nu conțin decât un rând sau o metaforă, dar și pagini pline, care conțin o poveste de viață dincolo de tărâmul suferinței omenești. Pentru un cititor de cursă lungă, romanul Aglajei Veteranyi va fi terminat probabil în ceva mai mult de o oră, dar în același timp își va întinde tentaculele ideilor mult timp după închiderea cărții. De aceea, propunerea mea de lectură constă în pauze lungi după fiecare pagină, în care trebuie meditat la fiecare gând al personajului/autoarei, pe rând, fără prejudecăți și în liniște. Imaginați-vă doar fraza din moto și gândurile stârnite de ea: ne transformă străinătatea, sunt aceiași aici și acolo, ne mărginim la ”stomac” sau trebuie ca imaginea unei alt loc decât ”acasă” să ne facă să ne gândim și alte lucruri decât la micile amănunte ale supraviețuirii?
Pe un alt plan, este un roman al suferinței morale, o anumită formă de nefericire perpetuă prin care trece personajul (să nu uităm însă că romanul scris este autobiografic!) ce reușește să transpună aici, sub forma unui jurnal cu o formă inedită, drama unei înstrăinări de țara natală, drama plimbării perpetue prin toată lumea a circului în care lucrează părinții săi, tragedia despărțirii acestora și apoi a perioadei în care a stat la cămin, pentru ca apoi personajul să ajungă la adolescență, pe care o petrece din nou într-un climat departe de fericire (începe să apară pe scenă, încă din adolescență, în reprezentații pseudo-erotice, mama a avut un accident și nu mai poate ajunge pe scenă etc.).
Imaginea României din perioada comunistă face parte din această suferință, amintirea ei este clară, sinceră și reală. Din fiecare mic paragraf, aflăm o parte din țara și amintirile pe care le-a lăsat în urmă și unde nu se va mai întoarce niciodată (autorea a făcut-o însă, peste ani, după prăbușirea comunismului). În peregrinările prin țările Europei sau Africii, mama face încă mâncare tradițională românească, mirosul țării de departe: ”Îmi cunosc țara după miros. Miroase ca mâncarea mamei. Tata spune că ne amintim pretutindeni mirosul țării noastre, dar nu-l recunoaștem decât atunci când suntem foarte departe.”
Deși Aglaja Veteranyi a plecat de mult timp din România, amintirile sunt încă pregnante și, așa cum spunem mai sus, reale. Cuvintele (puține la număr!) reușesc să redea perfect starea unei Românii mizere și pline de sărăcie, în care nimic nu se putea realiza fără acordul conducătorilor, în care nimeni nu putea să agonisească o avere sau să se afirme. Gândurile ei izbucnesc din când în când, pentru a-și manifesta indignarea sau nemulțumirea față de o țară care i-a alungat pe părinți și implicit pe ea, departe de o copilărie normală și rudele apropiate, care le solicită încă (și pentru mulți ani de acum înainte) ajutorul: ”ÎN STRĂINĂTATE POȚI SĂ DEVII CELEBRU FĂRĂ SĂ FII ÎN PARTIDUL DICTATORULUI” sau ”ȘI REGELE NOSTRU A FUGIT ÎN STRĂINĂTATE, PENTRU CA ÎN ROMÂNIA NU MAI AVEA VOIE SĂ FIE BOGAT.”
În cele din urmă, conchide: ”Altfel mi-am imaginat fericirea.” Romanul însă nu este mereu și neapărat trist. Chiar dacă este vorba de o viață trăită la limita tragediei, chiar dacă este vorba de un roman scris la vârsta de 37 de ani, multe dintre pasaje sunt amuzante, pentru că sunt scrise din perspectiva copilului ce se miră încă de tot ceea ce îl înconjoară, îi este plin sufletul de ”de ce”-uri și caută să înțeleagă lumea prin propriile mijloace, din simplul motiv că părinții îi sunt prea ocupați cu supraviețuirea. Și nu se gândește că nici aceștia nu vor mai fi mult timp prin preajmă: ”FĂRĂ ÎNDOIALĂ CĂ EXISTĂ UN DUMNEZEU, PENTRU CĂ TOȚI ARTIȘTII, FIE CĂ SUNT DIN ȚARĂ SAU DIN STRĂINĂTATE, ÎȘI FAC CRUCE ÎNAINTE DE A-ȘI ÎNCEPE NUMĂRUL. CE ROST AR AVEA ASTA FĂRĂ DUMNEZEU?”
Închei tot printr-un citat care mi se pare semnificativ pentru carte, mai ales dacă o răsfoim într-o librărie și vom avea tentația, dacă vedem paginile aproape goale, să renunțăm la achiziție. Spune Rodica Binder în post-scriptum-ul cărții: ”Variațiile pe tema pierderii patriei, a condiției de străin, a unei identități riscante sunt elaborate riguros din perspectiva unui copil de circ. Înălțate pe creste abrupte și ascuțite, textele ei sunt permanent amenințate de prăbușirea în kitsch. Dar Aglaja Veteranyi știe să evite cu suveranitate aceste primejdii.”
Nu știu dacă am reușit să las această impresie, dar eu vă recomand această carte. De altfel, este și o ”carte recomandată de Filme-cărți.ro.”
