„Șapte scrisori”, de J.P. Monninger
Editura Litera, Colecția Blue Moon, București, 2020
Traducere de Andreea Florescu
Probabil, acest titlu ar putea să ducă în eroare orice cititor care va accesa această recenzie. Se prea poate ca din prima să credeți că urmează un text sexist, dar, în realitate, vreau să vă destăinui că am avut o experiență deosebită cu un roman extrem de sensibil, pe care l-a creat și plăsmuit un bărbat. J. P. Monninger este profesor universitar și scriitor american, cu un palmares destul de vast de romane care elucidează dimensiunea empatică a relațiilor interumane.
Eroina romanului „Șapte scrisori”, Kate Moreton este profesoară la Darmouth College în SUA și accesează o bursă universitar pentru a călători și studia în Irlanda, fiind atrasă iremediabil de insulele Blasket, loc de origine și patrie a tatălui său. Odată luată decizia aceasta pornește într-o călătorie nu atât geografică, dar mai ales spirituală, în care trebuie să se regăsească și să își alimenteze sufletul. În Irlanda, pe care autorul romanului o numește povestea de seară a pământului, acesta își întâlnește marea dragoste. S-ar părea cumva că ați mai citit așa istorii și în altă parte? Nu vă grăbiți cu concluziile, deoarece „Șapte scrisori” este de departe un roman extrem de sensibil, fără stereotipuri, pe care, în calitatea mea de cititor, l-am descoperit ca pe o incursiune într-o luptă cu demonii lăuntrici de care suferim cu toții.
Așa se face că insulele Blasket vin la pachet cu figura inedită a lui Ozzie, un irlandez carismatic, enigmatic chiar, dar în care sălășluiesc traume nebănuite, generate de faptul că acesta este veteran al conflictului din Afganistan, rănile acestuia supurând în continuare. Astfel, cei doi încearcă să-și clădească relația pe un fundament extrem de emoțional, dar, în același timp, foarte șubred în fața intemperiilor.
J. P. Monninger reușește să creioneze niște personaje cu impact, departe de șabloanele uzuale ale acestui gen literar, în care s-ar părea că trebuie să existe doar frumusețe și echilibru. Miza centrală a romanului este regăsirea Eului, pe care eroii noștri nu doar l-au pierdut, dau au și încercat oarecum stângaci să-l ascundă într-o zonă adâncă de confort.
Impresiile mele de-a lungul lecturii au variat într-un diapazon amplu, de la antipatie la o simpatie profundă pentru cei doi, dar și pentru personajele secundare, care sunt și ele impregnate de originalitate și carismă debordantă. Cum a reușit Monninger prin acest roman să-mi distrugă unele stereotipuri de cititor? Dându-mi o lecție romantică, dar realistică, despre puterea iertării și a prieteniei, despre fricile lăuntrice și vulnerabilitatea în cuplu, din perspectiva caldă a unui bărbat care știe cum să vadă imaginea de ansamblu a dificultăților unor relații interumane.
Cu siguranță, în serile lungi de toamnă, când avem o predispoziție spre sensibilitate, emoție și meditație, acest roman se va potrivi exact ca o ceașcă aburindă de cafea, cu care să ne tămăduim doruri demult uitate.
Puteți cumpăra cartea: Editura Litera/Libris.ro.
(Sursă fotografie autor: nhpr.org)
