„Conacul Slade”, de David Mitchell
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2020
Traducere: Mihnea Gafița
Într-unul dintre interviurile mai vechi, acordate publicației Esquire, David Mitchell mărturisea legat de romanul Conacul Slade că cea mai mare provocare a fost frica, ideea de a induce acest sentiment prin toate cotloanele textului și a-l insufla publicului. Să scrii frica în mintea cititorului este una dintre cele mai dificile sarcini și nu știi niciodată dacă ai reușit pe deplin.
Întrebat de a ales personaje marginale pentru textul său, scriitorul a răspuns că cele normale, vesele, echilibrate și funcționale nu dau niciodată măsura unui adevărat romancier, important este cum reușești să creezi un joc palpitant pentru cele care nu se înscriu în standardele societății. Mințile care sunt foarte diferite de cele comune, non familiarul sunt cele care atrag în literatură și Mitchell a simțit că asta trebuie să exploreze.
”Ține-ți ochii larg deschiși, să nu treci cu vederea o ușiță neagră de fier.”
Nu departe de pubul Vulpea și Copoii, în zidul înalt de cărămidă ce mărginește o alee neobișnuit de îngustă, dacă se întâmplă să fie întrunite condițiile strict necesare, ai șanse mari să dai peste intrarea în Conacul Slade. Te întâmpină o persoană străină, care-ți spune pe nume și te invită înăuntru. La început, nu mai vrei să pleci. Mai târziu, descoperi că nu poți. La fiecare nouă ani, cei care locuiesc în Conac – un cuplu bizar, frate și soră – lansează câte o invitație unică unei persoane singure, care-i mai altfel: un adolescent precoce, un polițist proaspăt divorțat, o studentă interiorizată. Dar ce se întâmplă cu adevărat în Conacul Slade? Dacă ai ajuns să afli, e deja prea târziu…
Gemenii Grayer, Norah și Jonah se nasc în 1899 pe domeniul de la Swaffham, în căsuța paznicului de vânătoare. După ce le mor părinții, sunt primiți să locuiască în resedința nobiliară. Romanul prezintă o poveste complicată, care se întinde pe cinci decenii, de la sfârșitul anilor 1970 până în zilele noastre, și are în centru, printre altele, o viziune diferită asupra motivului casei bântuite. Timpul nu curge nici el așa cum îl percepem de obicei, iar adevărul e ceva care scapă logicii obișnuite.
Scriitorul pare pe undeva că își parodiază fantomele, avem parte de aventuri fantastice, pasaje apropiate de stilul horror, pacturi faustiene, furturi de suflete și multiple salturi din realitate. Romanul pivotează între cele cinci povești care se petrec la intervale de nouă ani, începând cu 1979 la Slade House, iar acestea se îmbină treptat și culminează cu (re)apariția unui personaj cheie. david Mitchell avansează ideea că dacă crezi în binele cosmic, atunci nu poți ignora noțiunea opusă, cea de rău cosmic. Frica este în permanență completată cu hilarul, iar insuportabilul devine suportabil prin artificii stilistice și prin schimbări bruște de perspectivă în poveste.
Conacul Slade este bine construit, oferă o distribuție de personaje variate cu povești cptivante, și mizează pe un mix de genuri literare. Deși există multe deosebiri față de romanele lui Stephen King, cu care a fost comparat, sunt reminiscențe din lumile fictive pe care acesta le-a imaginat. Mitchell mi-a părut că a eșuat la capitolul fluență, dar și atunci când vine vorba să creeze empatie între cei care citesc și personajele sale. Nuanțele metafizice se pierd în multiplele fire narative, astfel că mizele importante scapă aproape întotdeauna înțelegerii.
Conacul Slade rămâne totuși unul dintre romanele cele mai accesibile ale scriitorului și nu este nici pe departe atât de înfricoșător cum s-a dorit sau insinuat unii dintre criticii literari. Personal mi-a adus aminte de Crismon Peak (2015, regia Guillermo del Toro), atât ca atmosferă, cât și ca idee generală de construcție a edificiului (con)textual, personaje centrale, analiza temei timpului și răului, ca să dau doar câteva exemple, astfel că fanii acestui gen vor găsi în Conacul Slade o lectură pe măsura așteptărilor.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Cartepedia.ro.
(Sursă fotografii: humanitas.ro, theguardian.com)
