”Coach-ul”, de Patrick Mouratoglou
Editura Publica, Colecția Victoria Books, București, 2017
Traducere din franceză și note de Valentin Protopopescu
Nu îl cunoșteam pe Patrick Mouratoglou înainte de a o pregăti pe Serena Williams și a fi astfel foarte expus publicului pasionat de tenis, dar am aflat din acest volum apărut la Editura Publica faptul că are o academie de renume în țara sa natală, Franța, și a pregătit de-a lungul timpului mulți jucători de succes, precum Grigor Dimitrov, Marcos Baghdadis sau Yanina Wickmayer. Chiar dacă acum are un succes important, pentru că antrenează o jucătoare extraordinară, obiectivul său pare a nu fi neapărat titlurile, ci felul în care și-a organizat și impus propria muncă, aceea de nu fi un antrenor, ci un coach.
În cartea despre care vorbim, Patrick Mouratoglou mizează pe mai multe lucruri încercând să se facă mai cunoscut decât este: explicarea termenului de ”coach” și felul în care vede el această meserie; câteva amănunte despre felul în care a trăit, a renunțat la tenis pentru a reveni asupra lui din postura de coach; fondarea academiei de tenis; felul în care a lucrat de-a lungul timpului cu diferiți jucători; relația profesională cu Serena Williams; prezentul (antrenor, conducător al academiei ce-i poartă numele, comentator Eurosport, analist de tenis); viitorul pe care îl speră.
Să luăm câteva repere: este un copil răzvrătit, niciodată mulțumit, în conflict permanent cu colegii și cu părinții. Acum, când rememorează acele timpuri, consideră că ”anii copilăriei și ai adolescenței sunt cei mai nefericiți din viața mea”. Pe undeva, momentul cheie care îl determină să aibă această impresie este cel în care tatăl său l-a obligat să renunțe la visul său de a deveni tenismen profesionist, pentru a-și termina școala. Nu a uitat niciodată, nu a iertat niciodată, dar a trebuit să continue școala pentru a avea o meserie, care să-i aducă bani. Toate frustrările i-au dezvoltat anumite aptitudini (cercetează atent colegii, le știe următoarea mișcare și gândurile doar după trăsături, tace mult în timp ce ascultă mult etc.) care îl vor ajuta mai târziu în cariera de coach.
La 27 de ani, într-o discuție serioasă cu tatăl său, de data aceasta în postură de adulți, refuză o promovare în cadrul firmei, cu scopul de a întemeia o academie de tenis pentru jucătorii profesioniști. Este primul pas spre succes, al unui om care crede cu tărie în reușita sa. De altfel, faptul că este o autobiografie, o carte despre sine, aduce și fisura în acest volum: de cele mai multe ori, Patrick Mouratoglou este foarte subiectiv, nu vede problemele pe care le-a stârnit uneori greșelile sale, consideră că metoda sa este infailibilă și are grijă să nu lezeze în vreun fel succesul viitor. Poate că o biografie scrisă de un terț ar fi găsit și fisurile din cariera sa.
Așadar, Mouratoglou deschide o academie de tenis, împreună cu Bob Brett (care va părăsi ulterior corabia, după mai multe dispute cu Patrick), și devine coach. Dar ce este acela un coach, de vreme ce majoritatea dintre noi consideră că este același lucru cu ”antrenor”?
”Coach este acela care conduce echipa din jurul tenismenului. El este un generalist, care nu e specialist nici în pregătirea fizică, nici în domeniul medical, dar care posedă o înțelegere suficientă în aceste domenii pentru a face apel la știința tehnicienilor, ghidându-le intervențiile în raport cu nevoile jucătorului. Un coach știe să se înconjoare de o echipă potrivită, pe care să o administreze eficient. El interacționează direct cu jucătorul. Stabilește un loc privilegiat cu elevul său, pătrunzând în lumea acestuia pentru a ajunge la chintesență. El își conduce elevul către o mai bună înțelegere a obiectivelor, îi dezvoltă gândirea apelând la instrumentele tehnice și tactice. (Unul se adresează jucătorului perceput ca o mașinărie de luptă, celălalt, dimensiunii umane a jucătorului.) Datorită percepției sale de o mare finețe, un coach îl va ajuta pe tenismen să-și folosească resursele de care dispune pentru îndeplinirea obiectivului. Îl învață să-și stăpânească emoțiile, acționează acele resorturi interioare pentru a-l determina să ia deciziile care-l vor ghida spre victorie.” (pag. 88)
La Mouratoglou Tennis Academy, coach-ul Patrick a lucrat cu mai mulți jucători și jucătoare, iar după spusele lui cu toții au avut succes, cel puțin în perioada în care aceștia au lucrat direct cu el: Sebastian Lavie (nu a ajuns mare jucător, în cele din urmă, Patrick pregătindu-l de la zece ani), Irena Pavlovic (un destin asemănător cu al lui Sebastian), Marcos Baghdadis (jucător cipriot, cu ascensiune rapidă și foarte carismatic, dar care nu a dorit, odată ajuns în top, să muncească la fel de mult), Julia Vakulenko, Anastasia Pavliucenkova, Yung-Jan Chan (acum o jucătoare foarte bună de dublu), Aravane Rezai, Grigor Dimitrov, Jeremy Chardy și apoi Serena. Nume multe și importante, timp în care coach-ul își perfecționează meseria, devenind un bun psiholog, adaptându-se la personalitatea fiecărui jucător și insistând asupra ”motivației” fiecăruia, pentru că limitele unui jucător, consideră el, nu țin nici de tehnică, nici de condiția fizică, ci totul ține doar de percepția mentală asupra jocului (”ambiția dispare prima”).
Să spunem câteva cuvinte și despre traducere: de obicei, în colecția Victoria Books, mai ales în ceea ce privește cărțile despre tenis, am avut mari dezamăgiri cu privire la traduceri, pentru că erau făcute de oameni care nu urmăreau partide de tenis și nu știau expresii elementare. De aceea, mă bucur că, de această dată, s-a apelat la Valentin Protopopescu, comentator la Eurosport și editorialist la mai multe reviste de profil, care a tradus perfect, dar a și realizat multe note de subsol, în care să explice meciuri, expresii sau mici amănunte despre coach și elevii săi, dar având și păreri personale cu privire la fenomenul tenisului. Ca exemplu, iată una dintre aceste note:
”Patrick Mouratoglou apelează la statistici și în excelenta rubrică de analiză antemeci pe care o realizează pentru Eurosport, intitulată The Coach. Spre deosebire de verbiajul interesant și seducător, dar destul de nebulos, folosit de Mats Wilander în rubrica Game set and Mats, antrenorul francez operează cu cifre ce definesc profilul esențial al adversarilor din meciurile zilei. El trage concluzii bazate pe cifre seci, iar această abordare aproape matematică face extrem de atrăgătoare viziunea sa, deoarece ea se dovedește serioasă, punctuală, la obiect.” (pag. 95)
Per ansamblu, dacă trecem peste tendințele un pic lăudăroase ale lui Patrick Mouratoglou, este o carte despre ce înseamnă să fii campion, despre felurile multiple în care se poate dezvolta mentalitatea unui jucător de perspectivă, despre importanța psihologiei și pregătirii mentalului, despre felul în care o academie profesionistă pot schimba cariera unui sportiv talentat. O carte specială pentru pasionații de tenis.
1 comment
Iti multumesc, draga Jovi, pentru generoasele aprecieri!
Proto