„Clovnul”, de Iulian Ciocan
Editura Polirom, Colecția Fiction.Ltd, Iași, 2021
„În definitiv, numai proștii nu vor să câștige bani pe degeaba.” (pag. 20)
Cum ar fi să existe o entitate, o instituție, o autoritate care să te plătească pentru păcatele tale? Cum ar fi ca biserica să fie substituită de o firmă, care să te ajute să te lepezi mai ușor, ba chiar contra cost, de păcatele pe care le-ai acumulat o viață întreagă? Ba chiar să te plătească în funcție de mărimea păcatului: cu cât mai mare, cu atât mai mult, așa că te întorci acasă cu câteva sute sau mii de euro și din omul sărman și muncitor care ai fost toată viața să devii dintr-o dată mai bogat, mai bine îmbrăcat și spatele să devină dintr-o dată mai drept. Altfel ieși în lume.
De la aceste întrebări, de la aceste premise pornește Iulian Ciocan, scriitorul din Republica Moldova, care recidivează cu o nouă distopie moldovenească, care ascunde, ca de obicei, o analiză crudă și atentă a societății de dincolo de Prut. Așadar, un nou roman cu cheie despre un loc pe care, chiar dacă îl considerăm al nostru, îl cunoaștem atât de puțin, pentru că nu avem instrumentele necesare (mai ales faptul că nu am locuit îndeajuns acolo) să înțelegem cu adevărat resorturile politice de la Chișinău. Și pentru acest lucru, un pas necesar ar fi să-i citim cărțile lui Iulian Ciocan, care cuprind radiografii metamorfozate în distopii ale politicii moldovene.
Am anunțat o mică parte din subiectul cărții în primul paragraf: un om îmbrăcat ca un clovn deschide o asociație năstrușnică la Chișinău, intitulată „Fundația Conversiunea Păcatelor”, unde oamenii simpli vin să-și lepede păcatele, mai mici sau mai mari, și primesc în schimb diferite sume de bani. Orașul se transformă, oamenii nu mai muncesc, dar merg zilnic la „fundație” pentru a-și rememora trecutul, pentru a găsi păcate din ce în ce mai mari și mai bănoase, amante din tinerețe sau copii avortați, mai mici infracțiuni sau mai mari infracțiuni. O atmosferă efervescentă pulsează în tot Chișinăul:
”După cum vei fi observat poate și dumneata, oamenii care vin aici pot să câștige un ban. Și mai important e că nu trebuie să depună mare efort ca să obțină ajutorul nostru. Denumirea fundației noastre fiind „Conversiunea păcatelor”, ne ocupăm – e ușor de presupus – de păcatele cetățenilor. Mai pe șleau, oamenii își transformă aici păcatele în bani. Ne dau păcatele lor, iar noi le plătim cu bani gheață!” (pag. 15-16)
„Ascultă, Aliona, vreau să-ți spun că chiș pe fundația asta! Sunt niște șarlatani, niște farsori, fa! Cine, în ziua de azi, îți dă bani pe degeaba, ai? Vuiește Chișinăul de escrocheriile fundației ăsteia! Proștii își vând păcatele și se dezvață să muncească. Unde s-a mai pomenit ca omul să facă bani fără muncă, fa? Eu atâta știu, fa: trebuie să muncești ca să ai bani! Iar filantropii tăi fac afaceri necurate, fa!” (pag. 124)
În această atmosferă de schimbare, care ia prin asalt capitala moldoveană, autoritățile, chiar și Marele Oligarh, sunt luate prin surprindere și sunt obligate să ia acțiune. Multele personaje imaginate de Iulian Ciocan, care excelează ca de obicei cu onomastica acestora, atât cele cu păcat vândut și plătit, cât și cei care nu cred în păcate sau în această piață de vânzare, caută adevărul despre cel care a creat fundația și care reușește să evadeze mereu de sub nasul autorităților statului: Cine este cu adevărat Clovnul? Cum și-a permis să schimbe o lume care aparent este mereu aceeași, chiar și la 30 de ani după destrămarea URSS-ului? Cum poate fi el prins? Va permite lumea asta sau îl va apăra, având în vedere că le-a adus bunăstarea mult-râvnită? Că, „în definitiv, numai proștii nu vor să câștige bani pe degeaba.” Întrebări la care cu greu există un răspuns definitiv, mai cu seamă că nori negri (aka ciori, aka interlopii) se adună asupra Chișinăului:
„Ciorile erau cea mai mare problemă a Chișinăului. Conduse de ciocoii grași și obraznici, stolurile imense și gălăgioase făceau ravagii, atacau grădinile și parcurile, speriau bătrânii și copiii și pur și simplu se căcau în capetele oamenilor. Iar cerul devenea tot mai întunecat, tot mai amenințător. Așa stând lucrurile, erau de neînțeles orbirea chișinăuienilor și indolența lor criminală. Oamenii dădeau impresia că nu observă dezmățul orchestrat de cioroii grași.” (pag. 165)
Chiar dacă eu am vorbit aici despre politică, despre societatea de peste Prut, despre interlopi sau oligarhi, nu trebuie să vă gândiți că ne aflăm în fața unui roman complicat sau unul pur politic, un roman dur sau încrâncenat: Iulian Ciocan creează aceeași atmosferă încântătoare și amuzantă, cu personaje bine construite și empatice, pe care le urmărești cu sufletul la gură de la început la sfârșit. O distopie moldovenească, cu o senzație continuă de policier plin de suspans și cu câteva mesaje importante, pe care fiecare cititor le poate trăi prin propria sa prismă. Un roman care te pune pe gânduri și în timp ce îl citești, și după ce ai terminat ultima pagină, pentru că trebuie să deslușești cumva mesajele despre care vorbeam, dar și oamenii din spatele personajelor și situațiile reale din spatele întâmplărilor imaginate de scriitor.
Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Libris.ro/Cartepedia.ro.
(Sursă fotografii: Polirom.ro, pagina de facebook a autorului)
