”Cimitirul”, de Teleșpan
Editura Herg Benet, București, 2013
S-a intamplat intr-o zi sa-mi apara pe pagina de facebook, distribuita de nu mai stiu cine, o povestioara despre doi amici homosexuali, o baba moarta, o biserica si o noapte de priveghi, redactata intr-un stil plastic, direct, porcos de-a dreptul in punctele esentiale. Era genul de lectura cu prea multe cuvinte tari si scene socante pe care, in mod normal, as fi abandonat-o de la primele paragrafe.
De data aceasta, insa, am savurat fiecare cuvintel, am ras de m-am strambat, mi-am socat prietenii distribuindu-le, la randul meu, fragmentul si insistand sa-l citeasca.
A fost ziua in care m-am „imprietenit” virtual cu „Cimitirul” si a inceput lunga asteptare a produsului final. Imi propusesem sa nu ma entuziasmez prea tare caci poate e singura scena savuroasa a romanului, ca limbajul si abordarea sunt ok pentru proza scurta, dar oare mi-ar rezista nervii, stomacul si rabdarea la mai mult de 300 de pagini?
Ei bine, cand marea intalnire s-a produs, n-am mai avut timp de intrebari existentiale, am abandonat orice plan si orice reticenta sorbind „Cimitirul’ capitol dupa capitol. Nu pot sa spun ca e o lectura usoara pentru ca nu este, insa dupa socul initial, daca nu dai bir cu fugitii in primele 50 de pagini, daca te dezbari de prejudecati si-i acorzi o sans,a „Cimitirul” te prinde, te cucereste definitiv, in ciuda limbajului obscen cate te insoteste din prima pana in ultima pagina. Pentru ca are viata si e plina de energie. Pentru ca are umor, tragism si putina filozofie de viata.
Personajul principal este Adrian Green, un tanar imigrant din Romania stabilit in Londra. Adrian este gay si locuieste cu un fost iubit, pe nume Oli, la care nu tine insa prea mult pentru ca-l inseala ori de cate ori i se iveste ocazia. Si ocaziile apar sau sunt cautate pe Grindr. Adrian nu-si accepta conditia de casnic, gospodina – intretinuta, si se angajeaza „la negru” la un cimitir – „Wormholt Cemetery”, un loc care inspira liniste si pace in care mortii se odihnesc, iar viii se intalnesc, relationeaza, ba chiar ajung sa lege prietenii.
Intamplarile prin care trece Adrian Green in lunile de munca in cimitir sunt neobisnuite, hilare, dramatice uneori, condimentate cu umor negru sau grobian. Autorul, prin vocea si faptele lui Green, adauga socului provocat de limbaj si detalii despre sex, noi dimensiuni, incalcand morala, tabuuri si reguli de conduita, abandonand orice inhibitie in enuntarea conceptiilor despre viata si moarte.
Duritatea cugetarilor filozofice urbane, socul avalansei detaliilor picante sau gretoase ale partidelor de sex, tragismul si nefericirea amintirilor din copilarie ar fi greu de suportat fara umor si fara seninatatea si optimismul viselor cu ochi deschisi ale eroului principal. Caci Adrian este inteligent, capabil de critica si autocritica, cinic si lucid in acelasi timp. Adrian are convingeri pe care si le sustine cu tarie, tine dieta pentru a-si mentine stima de sine, iubeste luxul si adora confortul, vorbeste mult si uneori superficial despre conditia sa si despre depresie, culpabilizeaza mult si crede ca soarta fiecarui sta in mainile proprii.
“In limitele posibilitatilor, e bine să facem tot ce putem ca sa ne simtim mai bine. N-o sa credem asta de la inceput, dar e suficient sa fim geniali doar pentru noi! Cand suntem multumiti de noi, parerea celor din jur nu mai conteaza aproape deloc. Abia atunci avem o sansa reala sa facem ceva maret. Pentru ca toti oamenii geniali erau mediocri in ochii lor si ai celor din jur pana in momentul in care au facut ceva! FACUT CEVA! Nu inteleg de ce suntem atat de cretini incat sa nu întelegem ca putem fi fericiti facand lucruri mici. Si inca ceva. E important sa visam propriile noastre visuri! Nu pe ale celor din jur! Pentru ca parerea celor din jur conteaza mult prea mult! Cand vom lua parerea celor din jur si ne vom sterge cu ea la cur, atunci chiar vom fi cu un pas mai aproape de fericire!”
In unicitatea sa asumata, personajul Adrian Green de fapt nu face nimic deosebit: traieste intr-o relatie de compromis, are aventuri pasagere, se indragosteste, iubeste fizic sau imaginar, este tradat si sufera, are opinii despe iubire, sex, religie, bani sau moarte. Cei pe care ii intalneste sunt mai buni sau mai rai, unii ii accepta orientarea sexuala, altii comenteaza mult despre ea. „Singuratatea vine odata cu prostia”, afirma eroul nostru abandonand izolarea, acceptand comunicarea si relationand cu persoanele cu care vine in contact.
“Am un sfat pentru toti parintii: Iubiti-va copiii! N-aveti bani sa-i cresteti? Nu va plangeti in fata lor sau abandonati-i! Le va fi mai bine fara voi. Macar vor putea visa ca parintii lor erau buni si nu vor afla niciodata cat de cacaciosi sunteti. Cat de egoisti sunteti! Copiii vostri vor creste si vor avea problemele lor, nu trebuie sa le stie si pe ale voastre. Fiti actori in fata copiilor pentru ca nu le va pasa cat de netalentati sunteti. Lor le va placea ca jucati pentru ei! Dati-le copiilor orice aveti voi bun. Sunt atatea lucruri gratuite si frumoase. Dragoste, vorbe, povesti, cantece, dansuri, jocuri. Dar nu le dati griji. Nu le dati frica! Nu le dati un viitor de cacat! N-o sa ma ascultati si o sa spuneti: „Ce cacat ma invata pe mine un bulangiu cum sa imi cresc copilul?”. Da! Eu! Pentru ca din cauza unor cretini ca voi eu sunt un copil mare! Din cauza unor cretini care nu mi-au citit niciodata o poveste si m-au invatat ca fara dragoste se poate trai, dar fara bani nu!”
Termini de citit cartea si te intrebi ce-a fost altfel. Si aici si la Londra, exista ipocrizie, prejudecati, lipsa de omenie. Si aici si la Londra, faptul ca esti altfel nu e o bucurie nici pentru tine, nici pentru cei din jur, nici pentru familie si uneori e foarte greu de acceptat.
„Cimitirul ” e o carte care place sau nu place. Prietenii mi i-am impartit in 2 tabere, cei care au tras la sorti ordinea in care o citesc si cei care n-au avut curiozitatea sa treaca de povestirea ce a circulat inainte de lansare. Cred insa ca dincolo de lipsurile inerente, de scenele sau monologurile lungite fara motiv, de divagatii, de greselile de stil sau de abundenta cuvintelor porcoase, Telespan a redat cu talent partile frumoase si vulnerabilitatile fiintei umane, personajele sunt veridice, naturale in abordarea temerilor si traumelor cere-i incearca. Si asa cum am mai spus, umorul face tot banii, pentru ca citind „Cimitirul” razi si razi in hohote pana te ineaca sughitul lacrimilor ce ti se opresc in gat. Si daca razi sau plangi, e pentru ca simti si empatizezi cu ce citesti si asta inseamna ca Telespan te-a ghicit, a ajuns la coarda sensibila a sufletului tau.
