Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate

”Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate”, de Konrad Lorenz
Editura Humanitas, Colecția ”12 cărți despre lumea în care trăim”, București, 2017
Traducere din germană de Vasile V. Poenaru

În 1973, Konrad Lorenz, considerat unul dintre fondatorii etologiei moderne (știința care se ocupă de studiul comportamentelor animalelor și ființelor umane), a primit Premiul Nobel pentru Fiziologie/Medicină. În același an, el publicase în limba germană volumul ”Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate”, tradus apoi în limba engleză în anul imediat următor și publicat acum într-o ediție românească de colecție, în seria ”12 cărți despre lumea în care trăim”. În acest volum, care nu a îmbătrânit aproape deloc după 45 de ani de la apariția inițială, Konrad Lorenz trage câteva semnale de alarmă cu privire la viitorul omenirii, identificând opt tare, opt ”păcate capitale” care vor putea determina dispariția omenirii așa cum o știm noi dacă ele nu vor fi eradicate. Iată câteva cuvinte despre fiecare:

1. Suprapopularea

Această amenințare adusă omenirii este explicată prin lipsa contactului uman, care exista în comunitățile mici și a început să dispară în marile aglomerări umane. Ne aducem aminte că, la începutul tranziției post-comuniste, una dintre caracterizările pe care ni le aduceau emigranții români despre străinătate era aceea că nemții, francezii, americanii etc. sunt mult prea reci și nu se amestecă în discuție prea des cu vecinii. Peste ani, această caracterizare a început să apară din ce în ce mai mult și în privința românilor, odată ce ei au părăsit satele sau micile orașe pentru a se muta spre capitală sau orașele mari, iar simțul ospitalității și dragostei umane aproape că a dispărut. Răceala, neutralitatea, lipsa de implicare s-au răspândit, iar Konrad Lorenz oferă un exemplu personal în acest sens:

”Mi-am seama de acest lucru printr-o întâmplare de neuitat. Aveam ca oaspeți o pereche de americani din Wisconsin, ecologi prin vocație, ce locuiau în deplină singurătate într-o casă din pădure. Când eram pe punctul să ne luăm cina, cineva a sunat la ușă, iar eu am exclamat supărat: ”Cine o mai fi și acum!” N-aș fi putut să-i șochez mai mult pe oaspeții mei nici prin cea mai mare grosolănie. Faptul că cineva poate reacționa la sunetul soneriei altfel decât bucurându-se i-a scandalizat.” (pag. 19)

2. Pustiirea spațiului vital

Să distrugem tot ce ne înconjoară vine ca un corolar al primului ”păcat capital”. Devenind mai mulți, cât mai înghesuiți, este necesar să ne asigurăm că spațiul este doar al nostru și pentru asta facem acte de ”vandalism” asupra naturii înconjurătoare, asupra speciilor rare sau incomode ale florei și faunei. Desigur, de la apariția cărții și până acum, au fost începute nenumărate proiecte ecologice, unele specii au fost salvate de la dispariție, ba chiar sunt au trecut în extrema cealaltă (oare cum ar trebui să privim faptul că populația de lupi și de urși din România este cea mai mare din Europa, ba chiar amenință oamenii și animalele domestice?), dar există și lucruri alarmante, mai ales în ceea ce privește ”abrutizarea estetică și etică a omului civilizat”. Să nu uităm că și noi, oamenii, facem parte din acest spațiu vital, suntem o importantă parte componentă.

3. Întrecerea cu sine însuși

Este competiția cu ceilalți un semn al alienării? Sintagma ”Homo homini lupus” nu și-a schimbat prea mult sensul de-a lungul timpului. Iar întrecerea cu sine însuși nu înseamnă numai o întrecere între semeni, dar și o prea mare aglomerare de timpi morți sau nenecesari, reprezentați de lăcomia pentru bani și graba extenuantă. Este momentul ca Lorenz să accentueze, uneori corect, alteori forțat, discursul anti-capitalist, aruncând multe tare umane și în ograda corporațiilor, mai ales a celor comerciale, mai ales a celor din America. Trecând peste aceste ”atacuri”, autorul german are dreptate, în sens larg: această dorință de afirmare personală până peste puteri poate duce și la o deteriorare importantă a sănătății, cauzată în principal de stres.

4. Moartea termică a simțurilor

Viața oamenilor obișnuiți a devenit din ce în ce mai ușoară, cu foarte multe lucruri importante aflate chiar la mâna noastră, așa încât, treptat, simțurile noastre s-au atrofiat și plăcerile adevărate devin din ce în ce mai rare. Să luăm, de exemplu, mâncarea, care în timpurile memoriale trebuia vânată cu greutate, iar acum se găsește, în cantități nemăsurate, la market-ul de la colțul blocului, la costuri, de cele mai multe ori, reduse. Așa că una dintre plăcerile omenirii – gustul – a devenit neutru și fără substanță, în multe cazuri. Pe de altă parte, viața fiind o succesiune de plăceri neutre, fiecare neplăcere este percepută la nivel catastrofic:

”Deoarece continua scădere a capacității de a trăi plăceri se datorează în cea mai mare parte obișnuirii cu situații de stimulare din ce în ce mai puternice, nu e de mirare că oamenii blazați sunt necontenit în căutarea unor soluții noi de stimulare. Această ”neofilie” afectează cam toate relațiile cu obiectele din mediul ambiant de care omul e în stare. Pentru cel care a căzut pradă bolii culturale despre care vorbim, o pereche de pantofi, un costum sau un automobil își pierd după un timp de posesie forța de atracție în mod perfect analog cu iubita, prietenul sau chiar patria.” (pag. 47)

5. Decăderea genetică

Este, poate, cel mai dificil de înțeles ”păcat”, pentru că este nevoie de o întreagă teorie pentru a porni la drum și a descoperi ce înseamnă această decădere genetică. În esență, este vorba de moștenirea culturală a omului, care s-a imprimat genetic de-a lungul a milioane de generații, iar orice fel de rabat sau schimbare a acesteia duce la perturbare a umanității, în sens larg. Una dintre consecințe este creșterea infantilității, respectiv dispariția sentimentului de responsabilitate și de receptarea valorilor: oamenii se transformă în niște copii, încercând să ironizeze orice și să nu-și asume sarcini și responsabilități, ridiculizându-le.

6. Sfărâmarea tradiției

Derivând din păcatul nr. 5, noile generații se revoltă împotriva generațiilor anterioare, fie ele ale părinților sau bunicilor, fie ale strămoșilor. Asta înseamnă, pe de o parte, revolte individuale împotriva tuturor celor impuse de părinți, iar pe de altă parte, ”o dușmănie” împotriva a tot ceea ce este tradițional, împotriva tradițiilor oricărei culturi vechi sau a învățăturilor marilor religii. Pe undeva sunt reacții obișnuite ale tinerilor, care își vor reveni după ajungerea la maturitate, dar aceste reacții nu trebuie exagerate și transformate în extremism.

7. Receptivitatea la îndoctrinare

Îndoctrinarea înseamnă, în acest context, și manipulare, iar Konrad Lorenz face o critică acidă asupra marilor corporații, cele care reușesc să manipuleze (fin sau nu) oamenii prin intermediul produselor scoase la vânzare și mai ales prin intermediul celor cărora li se face publicitate puternică. Deciziile comerciale transformă oamenii în ”reprezentanți ideali” ai unui mod de viață, fie el american sau sovietic, cel puțin în timpurile scrierii cărții. Autorul consideră că ”cea mai eficientă metodă de a manipula mari mase de oameni prin uniformizarea năzuințelor lor o dă moda” și nu putem nega deloc că are dreptate.

8. Armele nucleare

No comment (nici autorul nu o face prea mult, este poate amenințarea cea mai directă și concretă).

O carte de studiat atent, chiar dacă discursul este pe alocuri vădit anti-capitalist, iar volumul a fost publicat inițial acum peste 40 de ani. Semnalele de alarmă au rămas aceleași, iar spusele lui Konrad Lorenz, într-un limbaj care îmbină erudiția și limbajul greoi al specialistului cu simplitatea și sinceritatea, au rămas de actualitate.

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas/Libris.ro.