”Șapte ani în Provence”, de Ioan T. Morar
Editura Polirom, Iași, 2018
Știam câte ceva despre faptul că Ioan T. Morar se mutase în Franța și apoi am citit câteva dintre articolele și prezentările sale în acest sens. Mai mult, l-am cunoscut personal la FILIT 2017, am discutat mai mult și acolo mi-a povestit câteva ”dedesubturi” despre aventura sa pe țărmul Mării Mediterane. Apoi, a apărut acest volum, la Editura Polirom, și mi-am dat seama ce călătorie frumoasă în Provence mi-a și ne-a oferit Ioan T. Morar.
Pentru că, dincolo de frumusețea locurilor, de ambianța mereu caldă a Mediteranei, de liniștea unui orășel încă necontopit cu totul de turiști, e necesar să ai și talentul de a scrie o carte de călătorii care să însuflețească cititorul să-și dorească foarte mult să ajungă în locurile în care a călătorit (sau locuiește, în acest caz) autorul. Iar Ioan T. Morar dublează talentul recunoscut de toată lumea, de povestitor iscusit și de om interesat de cultura și oamenii locului, cu dorința de a fi și de a se stabili cu totul în acel loc: La Ciotat este locul pe care l-a ales pentru ”restul vieții sale”. Iată că se poate să ajungi să trăiești acolo unde îți dorești și, apoi, iată că se poate scrie o carte foarte bună despre locul în care te-ai mutat de șapte ani și de care s-a îndrăgostit.
Structura volumului este degajată, fiind incluse aici texte publicate între 2014-2018 în revista Orizont, dar construite de la început cu ideea de a scrie o carte despre Provence (abia aștept cartea despre următorii șapte ani!). Orașul La Ciotat, de mărime medie (aproximativ 35.000 de locuitori), situat undeva între Marsilia și Toulon, este locul pe care iubitorii de filme ar trebui să-l cunoască, de vreme ce de aici și-au început frații Lumière aventura cinematografiei. De altfel, câteva texte discută și despre cinematografie, și despre clădirile emblematice ale orașului lăsate moștenire de frații Lumière, dar și despre evenimentele culturale sau despre istoria locului.
Ioan T. Morar, având darul povestirii, completat de o abnegație documentară și de o cultură generală excelentă, ne este un ghid perfect în lumea provensală, în localitatea în care trăiește, venind cu amănunte culturale inedite, povestite cu foarte mult umor, despre Franța, Provența, francofonie, legăturile dintre România și Franța, vinuri, măslini, jocul pétanque. O ”mediterană” frumoasă, plină de savoare, gust, cultură istorică și imagini frumoase:
”De când m-am stabilit în La Ciotat, două au fost elementele care m-au atras în mod deosebit: provensala și măslinii, ca semne de identitate locală. Lavanda a venit ceva mai târziu, dar nu chiar pe același loc. În naivitatea mea tăbăcită mă așteptam ca măcar prin sate să aud oamenii vorbind în această limbă. Dar n-a fost așa. am avut parte doar de cântece în provensală, intonate pe la diverse sărbători, în piețe publice, pe scene, în interpretarea unor oameni de vârsta a treia, încăpățânați, cum am tot spus, să poarte pe umeri niște tradiții aproape stinse. Iar pe tăblițele multor localități am văzut, cu litere mici, sub denumirea oficială, în franceză, numele provensal.
Cu măslinii e altceva – sunt mai prezenți, dai oriunde peste ei și produsele lor. Tarabele de măsline, tapenade și uleiuri sunt nelipsite din orice marché săptămânal, mic sau mare. Viile din Provence alternează cu livezile de măslini și aproape fiecare producător de vin îți propune, dacă-i vizitezi domeniul, să cumperi și uleiul lui obținut prin presare la rece și extra virgin (mi se pare cumva ciudată noțiunea ”extra virgin”: adică mai virgin decât virginul de rând, dar trecem peste asta).” (pag. 49)
Și Ioan T. Morar nu se oprește doar la cititori sau doar la prietenii: și pe unii, și pe alții îi plimbă cu mașina prin regiune, găsește restaurante de stele Michelin alături de restaurantul din oraș, din apropierea casei, unde mănâncă o dată pe săptămână, meniul clasic de 20 de euro. Se plimbă prin lanurile de lavandă, deja acaparate de hoardele purtătoare de selfie-sticks, prin peșterile sau prin castelele din Provence, face tururi ale litoralului, descoperă interesanta localitate La Roque-sur-Pernes, repopulată cu bănățeni, în 1950. Turismul cultural și pasionat, pe care îl practică autorul, este unic, pentru că turismul de azi este cu totul altfel. Prilej de nostalgie și reflecție:
”În ultimii ani am observat (și sunt sigur că nu e doar observația mea) că s-a schimbat mult structura unei călătorii. Oamenii nu se mai duc într-un loc sau altul ca să descopere ceva cu totul și cu totul nou, ci călătoresc pentru a-și confirma impresiile deja dobândite de pe internet. Alegi un hotel pentru că ai citit despre el pe internet, știi totul, ai imagini din camere, din restaurant, din baie, de pe plajă. La fel cu orașele noi pe care le vizitezi – nu faci decât să confrunți imaginile văzute pe net cu ceea ce e în realitate. Faci poze pe care le pui pe net ca să știe și alții ce trebuie să vadă, unde trebuie să meargă. Acum avem ceea ce aș putea numi ”excursiile de mâna a doua”, turismul de confirmare a ceea ce știm despre destinațiile alese. Călătoriile sunt un fel de carte de colorat: ai desenul deja făcut de alții, știi ce culori să pui, singura ta contribuție poate fi o nuanță în plus, o stângăcie în a urmări conturul. Nimic mai mult.” (pag. 133)
Din punctul meu de vedere, ”Șapte ani în Provence” se înscrie în categoria cărților perfecte de călătorie. Chiar dacă autorul nu este propriu-zis ”un călător”, de vreme ce locuiește în Provence, el ne introduce în atmosfera locului și a locuitorilor săi, a tradițiilor culturale, culinare, istorice, antropologice și ale celor mai importante obiective turistice. Volumul ne oferă o incursiune în cultura acestei zone celebre a Franței, discutând sau făcând cuvenitele paralele cu cultura română, cu oamenii care au vizitat-o în trecut sau în prezent. O adevărată plăcere să descoperi atâtea lucruri într-un volum ”subiectiv”, nu istoric (dar care discută istoria locurilor), nu ghid turistic (dar care ne oferă îndrumări și sugestii), de puțin peste 300 de pagini!
1 comment
Da, o carte minunata, am fost la lansare, in Bucuresti. Nu puteam lipsi, I.T. Morar-Biju este prietenul meu de vreo 30 de ani……Bravo, o analiza lucida a cartii.