Ce am fost: cum au pierdut Statele Unite supremaţia în lumea pe care au inventat-o şi cum o pot redobândi, de Thomas L. Friedman şi Michael Mandelbaum
Editura Polirom, Iași, 2012
Traducere din limba engleză de Lucia Dos şi Miruna Andriescu
Un banc cu Radio Erevan (am spus “cu” şi nu “de la” Radio Erevan, deoarece această instituție n-a existat în realitate niciodată, după cum am aflat chiar de la un armean) suna astfel: un ascultător întreabă dacă ar fi posibil ca Elveţia să devină o ţară comunistă; răspunsul este ”ar fi posibil, dar ar fi păcat”… Mi-am adus aminte de această glumă citind în cartea “Ce am fost” că soluția pentru depășirea provocărilor cu care se confruntă astăzi Statele Unite nu trebuie să fie, în niciun caz, copierea Chinei.
Identificarea şi soluţionarea adecvată şi la timp a problemelor interne actuale ale Americii este esenţială pentru păstrarea – sau redobândirea? – măreţiei sale. Dar oricât de spectaculoase ar fi progresele pe care China le-a făcut în ultimele decenii în plan economic, problema majoră a Statelor Unite nu este China, iar răspunsul adecvat nu constă în aplicarea modelului chinezesc. Chiar și dacă, în ipoteza că America ar decide să poarte un război cu China, ar trebui să-l susțină financiar cu bani împrumutați de la… China!
“China este doar o oglindă”, după cum observă autorii cărţii, care argumentează că adevărata cheie a succesului Americii stă tocmai în redescoperirea valorilor sale fundamentale. Pentru că America este o ţară cu un caracter excepţional: s-a întemeiat pe un ansamblu de idei, nu a dispus de o ordine socială ierarhizată, a atras imigranţi din toate colţurile lumii, a oferit un model credibil de prosperitate, libertate şi dinamism întregului glob.
Statutul “excepţional” al Americii nu este însă un dat, ci trebuie reconfirmat sau recâştigat mereu. Nu ajunge (deși uneori ajută) să crezi că eşti exceptional, este necesar să dovedeşti aceasta încă o dată şi încă o dată… Altfel, e inutil să te prevalezi de acest atribut, care îşi pierde actualitatea şi rămâne doar o vorbă în vânt. Din această perspectivă, faptul că o declaraţie a lui Barack Obama, în care acesta spunea “cred în caracterul excepţional al Americii, la fel cum bănuiesc că britanicii cred în caracterul excepţional al Marii Britanii, iar grecii cred în caracterul excepţional al Greciei”, a putut genera un val de acuze la adresa preşedintelui Statelor Unite este îngrijorător. Sigur că Grecia nu constituie acum un reper prea agreabil, dar, dincolo de acest amănunt, pare că americanii țin cam prea mult să creadă – și să se creadă despre ei – că sunt “mai“ excepționali decât alte națiuni, în virtutea unui trecut glorios, deși deloc îndelungat.
Riscul unei astfel de atitudini este ca mitul să fie spulberat de realitatea de astăzi sau, mai ales, de mâine. Învierea unei mentalități de imigrant care, animat de dorința de a reuși, nu așteaptă nimic pe gratis, ar fi mult mai productivă! După cum dezirabilă este şi regăsirea de către societatea americană a ”valorilor sustenabile”, capabile să asigure succesul pe termen lung, în detrimentul ”valorilor situaţionale”, care se limitează la exploatarea oportunităţilor pe termen scurt şi care au câştigat prea mult teren în ultima vreme…
Întreaga carte este redactată într-o manieră incitantă şi accesibilă, opiniile autorilor fiind susţinute cu exemple concrete extrem de relevante, dar şi cu referiri inspirate la secvenţe din filme americane precum ”Naşul”, ”Jerry Maguire” sau ”Sus, în aer”. Chiar dacă nu împărtăşesc în întregime unele dintre punctele de vedere exprimate în ”Ce am fost”, am citit-o cu mare plăcere şi pot spune că reprezintă o evaluare pe cât de spectaculoasă, pe atât de bine documentată, a prezentului şi viitorului Americii.
Ţin să precizez şi că, întrucât cartea este scrisă de doi celebri analişti de politică externă, mă aşteptam să fie abordate preponderent problematici din această sferă. Am fost surprins – dar nu și dezamăgit – să constat că, de fapt, subiectul cărţii este politica internă din Statele Unite. Autorii explică, de altfel, de la bun început raţiunea acestei întoarceri a privirii lor către interiorul Americii: “Suntem prieteni de mai bine de 20 de ani şi, pe tot parcursul acestei perioade, nu a trecut aproape nicio săptămână fără ca noi să dezbatem diferite aspect ale relaţiilor internaţionale şi ale politicii americane externe. Însă, în ultimii ani, am început să observăm un lucru: fiecare conversaţie pe care o purtam pleca de la politica externă, dar sfârşea cu politica internă – ce se petrecea sau nu se petrecea în Statele Unite. Oricât am fi încercat să schimbăm subiectul, discuţiile ajungeau în mod sistematic la America şi la aparenta noastră incapacitate de a face faţă principalelor provocări din prezent”.
Aceste provocări majore sunt reprezentate de: globalizare, revoluția din domeniul tehnologiei informaționale, deficitele bugetare mari și consumul excesiv de energie. De modul în care sunt abordate acestea depinde viitorul “visului american”: va supraviețui sau va eșua? Pentru ca povestea să aibă un “happy end”, autorii cărții susțin că formula tradițională a succesului Statelor Unite trebuie “actualizată”, operațiune care privește toate cele cinci componente ale acesteia: educație, infrastructură, cercetare și dezvoltare, imigrație și reglementări.
Nu pot încheia această recenzie fără a menționa că titlul “Ce am fost” este o traducere nu foarte inspirată – ba chiar de-a dreptul derutantă pentru potenţialul cititor –, a originalului “That Used to Be Us”. Este adevărat că găsirea unei versiuni adecvate în limba română este departe de a fi o misiune ușoară, dar înclin să cred că “Altădată aceia eram noi” (adică aceia care inovau, care găseau soluții, care erau în avanposturile progresului, cum sunt acum “alții” precum Singapore ori China …) ar fi fost o rezolvare mai potrivită. Conținutul cărții este însă cel mai bine sintetizat de subtitlul acesteia: “Cum au pierdut Statele Unite supremația în lumea pe care au inventat-o și cum o pot redobândi“.
2 comments
Felicitari pentru recenzie!
Cred ca observatia cu privire la treburile de politica externa sfarsind in politica interna are legatura si cu 2 mari cauze:
1. faptul ca activitatea FBI, principalul serviciu american de contraspionaj a fost in ultimii 20 de ani tot mai perturbata, impiedicata si pusa pe urme gresite – de catre dusmani din afara tarii (alte servicii de spionaj, in special Mossad) si dinauntrul tarii (oameni din Congres si alti politicieni)
2. lupta intre CIA si presedintele american inclina catre presedinte, ca urmare a unora din erorile penibile care au fost atribuite CIA – desp[re asta, vezi mai mult si aici https://filme-carti.ro/carti/cia-o-istorie-secreta-de-tim-weiner-22783/
De asemenea, cartea completeaza foarte bine perspectiva pe care George Friedman, ruda cu Thomas L. Friedman a conturat-o intr-o alta carte: https://filme-carti.ro/carti/urmatorii-100-de-ani-previziuni-pentru-secolul-xxi-de-george-friedman-22792/
Pentru o perspectiva simplificata a subiectului cartii lui T. Friedman, nu strica sa aruncati o privire si aici: https://filme-carti.ro/filme/the-newsroom-2012-22754/
Mossad dusman al FBI? Mein Gott! 🙂